Stirile din ziua: 11 ianuarie 2018

Barbat de 41 de ani, saltat pentru pedofilie, la Timisoara. Victima: o fetita de 10 ani

Barbat de 41 de ani, saltat pentru pedofilie, la Timisoara. Victima: o fetita de 10 ani

O fetiță de numai 10 ani era cât pe ce să cadă în plasa unui prădător sexual. S-a întâmplat la Timișoara, unde bărbatul de 41 ani a fost săltat de polițiști chiar înainte de a întâlni cu micuța. Cei doi se „cunoscuseră” pe rețelele de socializare.

Programul Timisoara Capitala Culturala Europeana 2021, coordonat de la Bucuresti de un fost militar

Guvernul României a ignorat până acum programul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, nealocând niciun ban în 2017. Nu se știe cât și dacă vom primi ceva anul acesta, dar Ministerul Culturii a desemnat, în sfârșit, un coordonator. Este vorba despre un fost militar, fost cancelar al Casei Regale.

Avertisment de la organizatiile civice din Timisoara: Dictatura se instaleaza treptat

Cele două dosare penale pentru instigare, deschise de polițiști pentru protestele #rezist din decembrie 2017, îngrijorează organizațiile civice din Timișoara. Acestea lansează un avertisment serios asupra a ceea ce ar pregăti actuala Putere.

strada cluj

Banda de trafic exclusiv pentru transportul in comun, pe una dintre cele mai circulate strazi din Timisoara

Ca să nu mai întârzie troleibuzele spre zonele Girocului și Soarelui, primăria vrea să facă bandă dedicată transportului în comun pe străzile Cluj și Arieș. Cum o vor respecta șoferii? Fără nicio problemă, în principiu, pentru că nu vor avea nevoie să calce legea. Asta crede primarul Nicolae Robu.

cioca

CJ Timis vrea sa faca ordine la Cioca. Acum se cauta consiliu de administratie la Aviatia Utilitara

Consiliul Județean Timiș vrea să resusciteze Aviația Utilitară, societate pentru care vechiul consiliu de administrație propunea intrarea în lichidare. Până la sfârșitul lunii februarie ar trebui să existe un nou CA, dacă se vor arăta persoane interesate să se înhame la o astfel de aventură.

Isho Offices are un nou chirias cu greutate. Prima cladire e gata in martie

Încă o companie internațională se mută, din acest an, în clădirea Isho. Mulberry Development, dezvoltatorul proiectului, anunță un nou contract de închiriere pentru prima fază a clădirii. De această dată, este vorba despre unul dintre liderii mondiali în domeniul consultanței.

autostrada a1

Nu stie cand e gata A1, dar Tudose promite o noua autostrada de la Bucuresti la Timisoara

Cu 24 kilometri de autostradă recepționați în 2017, premierul Mihai Tudose anunță planuri mărețe pentru șoferii din România. Inclusiv o autostradă care să plece de la București și să ajungă la Timișoara, prin Caraș-Severin. Între timp, nu se știe exact când se va putea merge șnur de la Timișoara la Deva, pe A1.

Primaria vrea sa dea 9.000 de euro, sa fie sigura ca pavajul din Piata Operei va fi schimbat cum trebuie

Ca să nu mai aibă surprize, Primăria Timișoara caută verificator de proiect pentru una dintre cele mai importante lucrări pe care vrea să le facă. Este vorba despre înlocuirea pavajului din Piața Operei, șantier care are însă, cel puțin teoretic, șanse minime să înceapă în acest an.

aquatim

Apa rece oprita in Livezile si Dolst

Aquatim anunță că vineri, 12 ianuarie, între orele 9 și 12, va întrerupe furnizarea apei reci în Livezile, iar între orele 12 și 15, în Dolaț, pentru spălarea și igienizarea rețelei de distribuție a apei. „La reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi

Întreruperi de curent

Intreruperi de curent

E-Distribuție nu a programat joi, 11 ianuarie, întreruperi de energie electrică în Timișoara, ci doar în județ, astfel: Lucareț, Teș, Brestovăț, Hodoș de Brestovăț, orele 9 – 14; Lovrin, Agromarincus SRL, Agrobox SRL, PFA Molcuț, orele 9 – 17; Sânpetru Mare, Igriș, orele 9 – 17; Fibiș, orele 9 – 17; Giarmata, nr. 25, orele

Top