Eminescu. In doua spectacole la Teatrul National Timisoara

Se apropie 15 ianuarie, ziua în care România îl celebrează, an de an, pe poetul Mihai Eminescu. La Timișoara, Eminescu este sărbătorit în două spectacole, din care unul o colaborare cu Opera Națională.

Teatrul Național din Timișoara propune pentru această zi specială două spectacole diferite, dar care, în esență, spun aceeași poveste a celui care s-a identificat pentru totdeauna cu destinul României. Luni, 15 ianuarie, Teatrul Național și Opera Națională Română din Timișoara prezintă „Eminescu”, un spectacol-colaborare semnat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia, care urmărește parcursul biografic și artistic al poetului. Din distribuție fac parte Claudia Ieremia, Ion Rizea, Victor Manovici, Alina Ilea, Călin Stanciu Jr., Mălina Petre, Romeo Ioan, Laura Avarvari, Daniela Bostan, Cătălin Ursu, cărora li se adaugă soprana Narcisa Brumar, soprana Lăcrimioara Cristescu și mezzosoprana Gabriella Varvari. La pian, Angela Balici, Dragoș Zaharescu, Rareș Păltineanu, cu concursul Operei Naționale Române Timişoara, maestru de cor Laura Mare. Spectacolul va avea loc în Sala Mare, cu începere de la ora 19. Duminică, 14 ianuarie, și luni, 15 ianuarie, tot de la ora 19, dar la Studio „Uțu Strugari”, este programat spectacolul „Eminul meu iubit”, un spectacol semnat de Sabin Popescu, pe un scenariu care are la bază corespondența dintre poet și Veronica Micle, în interpretarea actorilor Iuliana Țoancă-Crăescu și Eugen Pădureanu. Biletele pot fi cumpărate la agențiile Teatrului Național, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic, marți – duminică, orele 11-19, sau online.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișul, prezent cu o delegație numeroasă la Bruxelles

O delegație numeroasă de reprezentanți ai Consiliului Județean, plus conducerea organizației Visit Timiș, a plecat la Bruxelles, în vizită. ”Hotărâți să aducem oportunitățile europene mai aproape de casă”, ne anunță vicepreședintele CJT, Alexandru Iovescu. ”Reprezentăm Timișul la Bruxelles! Am început astăzi o vizită de lucru cu o agendă plină. Suntem o delegație formată din consilieri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul, prezent cu o delegație numeroasă la Bruxelles
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV Timișoara a obținut un succes muncit și normal în Ghencea

Etapa a 5-a din Liga de rugby a adus pentru alb-violeți un nou derby. Dacă vinerea trecută SCM USV a pierdut la un punct acasă cu Dinamo, acum gruparea bănățeană s-a impus în Ghencea. A fost 14-3 cu Steaua, după un meci de mare angajament, dar dominat clar de bănățeni, care au reușit doar două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timișoara a obținut un succes muncit și normal în Ghencea
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș lansează o nouă serie a cursului gratuit de expert dezvoltare durabilă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center, partener, anunță demararea unei noi serii a cursului gratuit de Expert Dezvoltare Durabilă. Acesta este derulat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest”. Cursul este cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează o nouă serie a cursului gratuit de expert dezvoltare durabilă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

UPT continuă evenimentele internaționale care aduc un plus valoare viitorului. În perioada 20–24 aprilie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit punctul de întâlnire al unor perspective, culturi și expertize diverse, odată cu desfășurarea celei de‑a doua ediții a programului internațional de mobilități Erasmus+ BIP „Solutions for Mobility and Environmental Challenges in EU Transport and Logistics:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiect internațional, organizat cu brio la UPT. Cuvintele cheie ale evenimentului: mobilitate, inovație, colaborare
O delegație numeroasă de reprezentanți ai Consiliului Județean, plus conducerea organizației Visit Timiș, a plecat la Bruxelles, în vizită. ”Hotărâți să aducem oportunitățile europene mai aproape de casă”, ne anunță vicepreședintele CJT, Alexandru Iovescu. ”Reprezentăm Timișul la Bruxelles! Am început astăzi o vizită de lucru cu o agendă plină. Suntem o delegație formată din consilieri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul, prezent cu o delegație numeroasă la Bruxelles
Timișoara va găzdui, de miercuri, expoziția „Oglinda frumuseții! De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate”, un demers expozițional de amploare dedicat feminității în lumea greco-romană. Organizator este Muzeul Național al Banatului, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Feminitatea greco-romană, prezentată în cadrul unei expoziții cu piese de excepție la Muzeul Național al Banatului Timișoara
Circulația mijloacelor de transport public va fi modificată pe liniile 16, E8, 32, 33, 33b, E7, Expres 3 și 21, duminică 26.04, în intervalul orar 10.30 – 17.00, cu ocazia desfășurării competiției sportive Poli Bike Challenge. Pe durata desfășurării evenimentului, circulația rutieră va fi închisă pe traseul Piața Victoriei – Piața Iancu Huniade (Modex) –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseele mai multor firobuze și autobuze vor fi schimbate duminică, din cauza desfășurării unei competiții cicliste
În urma demisiilor celor şase miniştri plus a vicepremierului PSD, în guvern au mai rămas 49 de secretari de stat și subsecretari de stat numiți la propunerea PSD, potrivit HotNews. Acestora li se adaugă 21 de prefecți. Aici nu sunt incluşi şefii de agenţii sau numirile făcute de PSD în diferite instituții, unde unele funcții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adio, dar rămân cu tine! Câţi demnitari PSD au rămas în Guvernul Bolojan, după demisiile miniştrilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.