Gospodarie in flacari, in Timis / FOTO

O familie din Mănăștiur a rămas fără acoperiș la casă, dar și fără proviziile depozitate în anexele gospodăriei. Totul, din cauza unui incendiu violent, pentru stingerea căruia pompierii au avut nevoie de peste 2 ceasuri pentru a-l lichida.

ISU Timiş a fost solicitat, duminică dimineață, pentru lichidarea unui incendiu la anexele unei locuințe din Mănăştiur. La locul intervenției s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenție cu motopompă, o autosanitară SMURD, un ofiţer şi 11 subofițeri din cadrul Stației de Pompieri Făget şi o autospecială de stingere din cadrul SVSU Mănăştiur. „Incendiul se manifesta cu ardere generalizată la anexele locuinței în care erau depozitate furaje şi alte materiale combustibile, pe o suprafață de aproximativ 250 mp, şi la acoperișul locuinţei, pe o suprafață de aproximativ 30 mp. S-a intervenit pentru localizarea rapidă a incendiului, pentru limitarea pericolului de extindere la casă şi la atelierul de tâmplărie aflat în apropiere”, transmit reprezentanții ISU Timiș. Flăcările au fost stinse după aproximativ 2 ore, dar echipajele au intervenit încă un ceas, pentru înlăturarea focarelor ascunse. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Degeaba le-au crescut salariile! Dacă nu strâng punga, s-ar putea trezi cu ele micșorate! Este avertismentul primarului Nicolae Robu către subordonații săi, înainte de rectificarea bugetară. Nu sunt bani, admite edilul, care a emis o notă internă prin care interzice angajarea oricăror cheltuieli fără aprobarea sa.
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara ar putea scădea salariile. Robu, către angajați: Știți ce înseamnă să nu avem destui bani?
O oră pentru un acord de transfer al unor pacienți cu arsuri grave, obținut din Belgia. Un ministru, un secretar de stat și doi deputați care să se ocupe de toată povestea, din partea română. Se întâmplă la aproape 4 ani de tragedia din Colectiv, într-o țară care pare că n-a învățat nimic, spune deputatul PNL de Timiș Pavel Popescu.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pavel Popescu (PNL): La 3 ani după Colectiv, România e un stat incapabil să-și salveze cetățenii
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com