Timisoara va avea un hotel Radisson Blue. In zona Isho

The Rezidor Hotel Group anunță construcția unui hotel Radisson Blu în cartierul Isho din Timișoara. Investiția a fost realizată cu consultanță austriacă. Hotelul va fi finalizat în 2020 și va avea 160 de camere și un centru de fitness deschis 24 de ore.

Noul hotel Radisson Blu va fi finalizat în 2020 și va avea 160 de camere, un restaurant gastronomic și un bar concept. Hotelul va avea, de asemenea, un spatiu de 1.000 mp pentru socializare, inclusiv un ballroom, și un centru fitness care va fi deschis non-stop. Hotelul va fi o componentă a proiectului imobiliar mixt Isho, care cuprinde peste 1.000 de apartamente și 50.000 mp de birouri de nouă generație. Portfoliul Rezidor Hotel Group în România va crește astfel la patru hoteluri, două în curs de operare, iar două în dezvoltare. „Ne bucură să creștem prezența noastră în România, în conformitate cu strategia companiei, iar această nouă investiție întărește prezența noastră în orașele secundare din Europa de Sud-Est. Mulțumim partenerului nostru, Mulberry Development, pentru angajamentul în acest proiect. Timișoara este un oraș foarte atractiv pentru noi, are un potențial de dezvoltare semnificativ și atrage investiții majore bazate pe concepte noi”, spune Elie Younes, vicepreședintele executiv al Carlson Rezidor Hotel Group. „Perspectiva dezvoltării unui nou pol de business în jurul proiectului Isho reprezintă o oportunitate reală pentru atragerea unor investitori de această anvergură în oraș. Sunt sigur că vom reuși să realizăm un hotel deosebit, care va deveni o referință în regiunea noastră și va contribui la dezvoltarea orașului”, spune, la rândul Ovidiu Șandor, dezvoltatorul cartierului Isho. Mulberry Development a fost asistat în semnarea acestei colaborari de casa de avocatură Wolf Theiss și de consultanții de la PFK Hotelexperts din Viena.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Grindeanu si Taropa la schi

Sinecuriştii PSD dintr-o instituţie de stat cer în instanţă bonusuri de un milion de lei. Printre ei, Lucian Taropa, prietenul lui Sorin Grindeanu, şi fratele lui Marian Neacşu

Tupeu la maxim pentru sinecuriştii PSD! La finalul anului trecut, șase dintre cei șapte membri ai Consiliului de Administrație (CA) de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română au intentat un proces în care cer câte 162.000 de lei pentru că, datorită lor, instituția ar fi îndeplinit criteriile de performanță în anul 2023, scrie G4Media.ro. Priuntre cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sinecuriştii PSD dintr-o instituţie de stat cer în instanţă bonusuri de un milion de lei. Printre ei, Lucian Taropa, prietenul lui Sorin Grindeanu, şi fratele lui Marian Neacşu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de la Progresul și Politehnica Timișoara. Faptul că Poli a marcat prima, dar și ultima nu a fost destul pentru trei puncte, scorul final fiind de 2-2. Culmea, cu acest scor alb-violeții pot piedre locul 1 din C7 după ultima rundă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Siguranța alimentelor și sănătatea publică în era digitalizării, dezbătute la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiş (DSVSA) și Direcția de Sănătate Publică Timiş (DSP), sub egida Instituției Prefectului Județul Timiş, organizează în 19 martie, seminarul de informare cu tema „Reglementări actuale în domeniul sănătății publice și siguranței alimentelor”. Temele abordate vizează siguranța alimentelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța alimentelor și sănătatea publică în era digitalizării, dezbătute la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot mai greu de modernizat. Un spital nou nu mai este o ambiție administrativă, ci o necesitate medicală. Întrebarea nu este dacă Timișoara are nevoie de el, ci dacă administrația reușește în sfârșit să-l construiască. După aproape două decenii de promisiuni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?
De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri pet-friendly și teatru pentru copii. Sunt propunerile pe care Iulius Town le face pentru  acest weekend. Expoziția de machete revine la Iulius Town cu o ediție specială, ce reunește modele din categorii diverse, precum Aero, Auto și Moto, Naval, Militare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii
Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de la Progresul și Politehnica Timișoara. Faptul că Poli a marcat prima, dar și ultima nu a fost destul pentru trei puncte, scorul final fiind de 2-2. Culmea, cu acest scor alb-violeții pot piedre locul 1 din C7 după ultima rundă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular
Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta a fost exploatată necorespunzător de o societate în care acționar era un om de afaceri local. Reprezentanții CJT au intrat vineri în incinta locației, aceasta fiind în evidentă stare de neglijare. Pentru a putea prelua clădirea, a fost necesară o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO
De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din Timișoara. Intervențiile sunt programate etapizat, iar în prima fază echipele firmelor contractate de municipalitate se vor concentra în parcuri, în jurul locurilor de joacă, în apropierea școlilor, în scuaruri și pe principalele bulevarde ale orașului. Conform datelor din noul Registru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș
De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr. 76/2002, act normativ care reglementează sistemul asigurărilor pentru șomaj și măsurile active de ocupare a forței de muncă. Noile prevederi adaptează politicile de ocupare la realitățile actuale ale pieței muncii și răspund unor provocări concrete: șomajul de lungă durată, dificultățile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori
Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest Timișoara, participând la una dintre acțiunile din seria evenimentelor culturale internaționale pe care Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) le organizează periodic sub genericul „Idei care schimbă lumea”. A avut loc un dialog despre jurnalism, democrație și cultură politică, în cadrul dezbaterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație
Polițiștii locali au făcut mai multe controale în piețele agro-alimentare ale oraşului, aplicând nu mai puţin de 228 de sancțiuni, cele mai multe în Piețele Iosefin, Badea Cârțan şi Volantă. De menţionat că atât Poliţia Loală, cât şi SC Pieţe, societatea care administrează pieţele agro-alimentare, sunt în subordinea Primăriei Timişoara. Polițiștii locali din cadrul Compartimentului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali din subordinea Primăriei Timişoara au dat iarăşi iama în pieţele… Primăriei Timişoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.