Festivalul de Film Central European, invitație pentru cinefilii din Timișoara / PROGRAM

Care-i filmul? Află în perioada 29 august-2 septembrie, la Festivalul de Film Central European Timișoara. Tema acestei ediții: Uniri/Despărțiri.

Filmele din competiție se văd în în Aula Magna a Universității de Vest Timișoara, cele din Panorama în Grădina de Vară/ Sala Capitol și Parcul Regina Maria (Parcul Poporului), iar celelalte categorii se vor regăsi în spații precum Casa Artelor sau Cărturești Mercy. În competiție intră 8 filme din țări central, sud-est europene și nu numai, iar cea panoramică reunește 6 producții și coproducții din țări nordice și SUA. La secțiunea de filme studențești se întrec filme ale studenților de la UNATC, NATFA/National Academy for Theatre and Film Arts din Bulgaria, ADU/The Academy of Dramatic Art din Croația și FDU/The Faculty of Dramatic Arts din Serbia Juriul din acest an este format din regizorul și scenaristul Laurențiu Damian, scriitorul Marian Sorin Rădulescu și actrița Ioana Iacob. Intrarea la toate evenimentele este liberă. Iată și programul:

Miercuri, 29 august

Piața Unirii/ Casa „Adam Müller Guttenbrunn” 
ora 21 – Deschidere CEFFTM
ora 21:30 – CineConcert: Implant pentru Refuz live / Filme românești de război din Arhiva Națională de Filme digitalizate pentru patrimoniul european: Războiul pentru întregirea neamului, România, 1920/Datorie și sacrificiu, România, 1925/Ecaterina Teodoroiu, România, 1931

Aula Magna, Universitatea de Vest Timișoara
ora 17 – Budapest Noir/Budapest Noir (Competiție)
Regia/Director: Éva Gárdos
Ungaria/ Hungary 2017
ora 19 – Recviem pentru doamna J./ Requiem for Mrs. J (Competiție)
Regia/Director: Bojan Vuletic
Serbia/ Bulgaria/ Macedonia/ Rusia (Russia)/ Franța (France)/ Germania (Germany) 2015

Sala Pygmallion (Casa Artelor)
ora 18 – Vernisaj expoziție afișe din filmele lui Radu Gabrea
ora 18:30 – Vernisaj instalație media: Marele Război (Read and Screen) – curator Sanda Vișan

Joi, 30 august

Aula Magna, Universitatea de Vest Timișoara
ora 17 – Amok/Amok (Competiție)
Regia/Director: Vardan Tozija
Macedonia 2016
ora 19 – Omniprezent/Omnipresent (Competiție)
Regia/ Director: Ilian Djevelekov
Bulgaria 2017

Grădina de Vară/Sala Capitol
ora 21:30 – Avanpremieră Jafuri, maşini şi fidelitate fără limite / Racer and the Jailbird (Panorama)
Regia/ Director: Michaël R. Roskam
Belgia / Franța / Olanda 2017

Sala Pygmallion (Casa Artelor)
orele 12-19 – Expoziție afișe din filmele lui Radu Gabrea
orele 12-19 – Instalație media: Marele Război (Read and Screen) – curator Sanda Vișan

Casa Artelor
ora 21 – Viitoare Capitale Culturale Europene
Recviem pentru efemeride
Regia/Director: Gheorghe Sfaițer
Novi Sad

Vineri, 31 august

Aula Magna, Universitatea de Vest Timișoara
ora 17 – Granița/The Line (competiție)
Regia/ Director: Peter Bebjak
Slovacia / Ucraina 2017
ora 19 – Luna lui Jupiter/Jupiter’s Moon (competiție)
Regia/ Director: Kornél Mundruczó
Ungaria)/ Germania/ Franța 2017

Grădina de Vară Capitol/Sala Capitol
ora 21:30 – Avanpremieră Coborâm la prima (Pamorama)
Regia/Director: Tedy Necula
România 2017

Sala Pygmallion (Casa Artelor)
orele 12 -19 – Expoziție afișe din filmele lui Radu Gabrea
orele 12-19 – Instalație media: Marele Război (Read and Screen) – curator Sanda Vișan

Casa Artelor
ora 17:30 – Dezbatere și proiecție film documentar: Memoria Cinematografică a Marelui Război (1914-1916 și 1917-1918). Invitată: Andreea Mânicea
ora 20:30 – Proiecție filme studențești: UNATC, NATFA/National Academy for Theatre and Film Arts din Bulgaria, ADU/The Academy of Dramatic Art din Croatia și FDU/The Faculty of Dramatic Arts din Serbia

Sâmbătă, 1 septembrie

Aula Magna, Universitatea de Vest Timișoara
ora 11 – Lansare de carte și proiecție de film: Mircea Veroiu – Poezia unei lumi tragice, de Marian Sorin Rădulescu/proiecție scurtmetraj „Fefeleaga”
ora 17 – Minerul/The Miner (Competiție)
Regia/ Director: Hanna Antonina Wojcik Slak
Croația / Slovenia 2017
ora 19 – Un pas în urma serafimilor/ One Step Behind the Seraphim (Competiție)
Regia/ Director: Daniel Sandu
România 2017

Grădina de Vară Capitol/Sala Capitol
ora 21:30 – Utøya-22 iulie/ U – July 22 (Panorama)
Regia/ Director: Erik Poppe
Norvegia 2018

Sala Pygmallion (Casa Artelor)
orele 12 -19 – Expoziție afișe din filmele lui Radu Gabrea
orele 12-19 – Instalație media: Marele Război (Read and Screen) – curator Sanda Vișan

Casa Artelor
ora 20:30 – Pădurea spânzuraților
Regia/Director: Liviu Ciulei
România 1965

Parcul Regina Maria (Parcul Poporului)
ora 21:30 – Proiectul Florida/The Florida Project (Panorama)
Regia/ Director: Sean Baker
SUA 2017

Librăria Cărturești Mercy
ora 17 – Dezbatere: Uniri. Despărțiri. Migrație. Invitați: Radu Carp și Smaranda Vultur

Duminică, 2 septembrie

Grădina de Vară Capitol/Sala Capitol
ora 21 – Închiderea festivalului și decernarea premiilor
ora 21:30 – Jeune Femme/Jeune Femme
Regia/ Director: Léonor Serraille
Franța / Belgia 2017

Sala Pygmallion (Casa Artelor)
orele 12 -19 – Expoziție afișe din filmele lui Radu Gabrea
orele 12-19 – Instalație media: Marele Război (Read and Screen) – curator Sanda Vișan

Casa Artelor
ora 19 – Cinefilia Tanguera

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO

Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori

Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
După foarte mult timp, piața muncii din județul Timiș a înregistrat o creștere sesizabilă a ratei șomajului, chiar și așa, acest indicator rămâne la un nivel foarte scăzut. La 31 octombrie 2026, în evidențele AJOFM Timiș figurau 3.867 de persoane fără loc de muncă, cu 272 mai multe decât la finalul lunii septembrie. Rata șomajului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata șomajului din județul Timiș crește nesemnificativ
Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor
Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
Constructorul înaintează cu lucrările de modernizare a căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț, din linia Caransebeș – Arad. Pe mai multe noi segmente ale infrastructurii feroviare se apropie de finalizare etapa de execuție a suprastructurii căii ferate. În stația Timișoara Nord, în cadrul acestui proiect, sunt aproape de finalizare lucrările de buraj...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările de modernizare a suprastructurii căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț
Proiectul Banat – Regiune Gastronomică Europeană are acum un nou susținător cu greutate. Milos Nedeljkov, cunoscut pe rețelele de socializare sub numele de Balkan Dad, va ajuta la promovarea proiectului. Sârbul din Novi Sad, cunoscut în întreaga lume pentru filmulețele în care pune la un loc gastronomia balcanică și umorul, cu milioane de vizualizări pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrul sârb Balkan Dad se alătură susținerii proiectului Banat – Regiune Gastronomică Europeană
Pe șoseaua care leagă drumul național dintre Timișoara și Arad și comuna Sânandrei a început turnarea stratului de asfalt de uzură din proiectul lărgirii la patru benzi. Suma plătită pentru acest proiect este de aproape 42 de milioane de lei. Lucrările finale au demarat joi. ”Ne apropiem cu pași mari de finalizarea lucrărilor de lărgire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se toarnă asfaltul de uzură pe drumul extins la patru benzi spre Sânandrei/VIDEO
Zilele trecute, în cel mai vestic oraş al României, a fost lansat un volum dedicat istoriei comunității germane şi a Bisericii Romanao-Catolice din Sânnicolau Mare. Întitulată “Sânnicolau Mare. Despre istoria orașului, a bisericii romano-catolice și a oamenilor săi”, cartea este semantă de Dietlinde Huhn, Werner Kremm și Anton Sterbling. De precizat că este vorba de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria comunităţii germane din Sânnicolau Mare, într-un volum lansat în cel mai vestic oraş al României
CSC Dumbrăvița se pregătește de o deplasare în Ilfov, pentru duelul cu fosta prim-divizionară Metaloglobus București. Partida contează pentru etapa a 13-a din Liga 2 și se va disputa la Clinceni, sâmbătă, de la ora 11.00. Alb-verzii abordează jocul din Ilfov cu un nivel de încredere mai ridicat, după prestația bună de sâmbăta trecută, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După egalul cu Poli, Dumbrăvița prinde curaj și vrea victorie în deplasare cu Metaloglobus
Sala Constantin Jude găzduiește un meci de tradiție al baschetului românesc. Sâmbătă, de la ora 18:00, SCM Politehnica Timișoara va fi gazdă pentru CSU Sibiu. Aflată la al 40-lea sezon consecutiv în prima ligă, Timișoara înfruntă un alt centru de tradiție al baschetului românesc, CSU Sibiu fiind campioană a României în 1995. „Sibiul este o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel clasic sub panou, Timișoara contra Sibiu
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.