Aproape jumătate din pușcăriașii din România, eliberați prin recursul compensatoriu

Aproximativ 11.000 de deţinuţi au fost eliberaţi de la începutul anului până la sfârşitul lunii octombrie. Dintre aceștia, peste 9.000 s-au bucurat de legea recursului compensatoriu promovată de ministrul Tudorel Toader. În total, în penitenciarele din România sunt peste 21.000 de pușcăriași.
deținuți
La această oră, în penitenciarele din România sunt închise 21.283 de persoane. De la începutul acestui an, pe baza recursului compensatoriu al ministrului Tudorel Toader au fost eliberate 9.039 de persoane, respective 43% dintre deținuți. Pe de altă parte, peste 8.800 de persoane au ajuns în detenţie, de la începutul anului până în luna octombrie, arată Agerpres, citând o informație primită de la Administrația Naţională a Penitenciarelor (ANP).

„În perioada 1.01.2018-31.10.2018, în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au fost depuse un număr de 8.822 de persoane. În aceeaşi perioadă, din unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au fost puse în libertate 11.033 de persoane, 9.039 dintre acestea beneficiind de prevederile Legii 169/2017: 1.374 ca urmare a expirării duratei pedepsei în termen”, a informat ANP pentru Agerpres.

Nu se arată în această statistică însă câți dintre cei care au fost eliberați pe baza recursului compensatoriu s-au întors în pușcării. În privința deficitului de locuri în penitenciare, în data de 13 noiembrie era de 3.159. „La data de 13.11.2018, în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se aflau încarcerate un număr de 21.283 de persoane private de libertate la o capacitate de cazare calculată la 4 mp de 18.124 de locuri, rezultând un deficit de 3.159 de locuri de cazare”, a mai afirmat sursa citată. Cele mai aglomerate penitenciare sunt cele din Vaslui (166,97%), Brăila (154,54%), Târgu Jiu (151,83%), Bucureşti-Jilava (150,95%), Miercurea Ciuc (150,48%).

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Justice a spus: (noiembrie 17th, 2018 at 20:45 )

Adevărul.ro – o redacție masonică ce susține o lovitură de stat în România și caută să dezbine, cenzurând informații sau comentarii pe criterii nejustificate. Gândirea liberă sau libertatea de exprimare fiind suprimate, ca și în Korea de Nord, de această redacție masonică.

Aprobă comentariul și lasă să vadă, pentru justiție, libertate și gândire liberă, democrație și libertate de exprimare. Cenzurând libertatea de exprimare este același lucru cu a cenzura sufletul.

Dă mai departe pe #Facebook sau Twitter.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara

În aceste zile, la Timișoara se află peste 30 de lideri ai unor companii franceze din domeniul dezvoltării urbane, imobiliare, construcțiilor. Alături de ei se află reprezentanți ai Institutului Palladio din Paris și ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), delegația se află la Timișoara pentru o vizită de studiu dedicată viitorului marilor centre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, afirmă că între AUR Timiş şi clanul Cârpaci există o relaţie de iubire. În acest sens, el menţionează o recent intervenţie a senatorului AUR Ciprian Titi Stoica, care a declarat că Primăria Timişoara trebuia să negocieze cu clanul Cârpaci, atunci când s-a pus problema deblocării străzii Cezar. Senatorul Sorin Şipoş...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul sfert de oră a făcut diferența! SCM Poli a învins vicecampioana HC Buzău

Victorie de pus în ramă pentru handbaliștii bănățeni, vineri seara în Sala Constantin Jude. Jucătorii alb-violeți au avut un meci greu cu HC Buzău, dar s-au desprins în ultimul sfert de oră câștigând în cele din urmă la pas, 32-26. Două echipe bune din sezonul trecut au arătat o poftă de joc și un meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul sfert de oră a făcut diferența! SCM Poli a învins vicecampioana HC Buzău
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun în zona centrală

Societatea de Transport Public Timișoara informează că, duminică, 13 septembrie 2026, în intervalul orar 5 –20, evenimentul sportiv Reborn Run 2026 va aduce modificări în circulația mai multor mijloace de transport public. Pe durata evenimentului, circulația rutieră va fi închisă pe bulevardul Vasile Pârvan, pe sectorul cuprins între bulevardul Mihai Viteazu și Pasajul Michelangelo (Piața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun  în zona centrală

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara a ajuns la aproape o treime din total/VIDEO

Lucrările de reabilitare a lotului de cale ferată care traversează Timișoara, de la Gara Mică până în Ronaț, au ajuns la un stadiu fizic de 27,47%. Acest lot include și investiția în cele două gări principale ale orașului, Gara de Est și Gara de Nord, estacada care trece prin centru, dar și lucrările importante din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara a ajuns la aproape o treime din total/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Caravana Iulius Town “Back to School 2026” va ajunge, duminică după-amiază, la Moșnița Nouă. Evenimentul va avea loc Parcul Central din Moșnița Nouă,  între orele 17:00 și 20:00.  Caravana Iulius Town “Back to School 2026” reprezintă un prilej frumos pentru copii de-a petrece timp împreună, de-a se bucura de atmosfera de sărbătoare și de-a începe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Caravana Iulius Town “Back to School 2026” ajunge, duminică, la Moşniţa Nouă
Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, afirmă că între AUR Timiş şi clanul Cârpaci există o relaţie de iubire. În acest sens, el menţionează o recent intervenţie a senatorului AUR Ciprian Titi Stoica, care a declarat că Primăria Timişoara trebuia să negocieze cu clanul Cârpaci, atunci când s-a pus problema deblocării străzii Cezar. Senatorul Sorin Şipoş...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci
În aceste zile, la Timișoara se află peste 30 de lideri ai unor companii franceze din domeniul dezvoltării urbane, imobiliare, construcțiilor. Alături de ei se află reprezentanți ai Institutului Palladio din Paris și ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), delegația se află la Timișoara pentru o vizită de studiu dedicată viitorului marilor centre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara
Societatea de Transport Public Timișoara informează că, duminică, 13 septembrie 2026, în intervalul orar 5 –20, evenimentul sportiv Reborn Run 2026 va aduce modificări în circulația mai multor mijloace de transport public. Pe durata evenimentului, circulația rutieră va fi închisă pe bulevardul Vasile Pârvan, pe sectorul cuprins între bulevardul Mihai Viteazu și Pasajul Michelangelo (Piața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun  în zona centrală
Asociația EcoStuff România și Primăria Timișoara ar urma să colaboreze din nou în cadrul unui parteneriat care vizează noi plantări de arbori pe o parcelă de aproximativ 1,5 hectare din zona perdelei forestiere de protecție a Timișoarei, cei de la organizația amintită vor oferi gratuit materialul săditor. Municipalitatea propune Consiliului Local aprobarea unui protocol prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O parcelă de 1,5 hectare din perdeaua forestieră a Timișoara ar putea intra într-un program de plantare de arbori
Noul stadion al Timișoarei va fi, conform proiectului, unul cu o formă compactă, va acoperi o suprafață de 85.000 de metri pătrați desfășurați și o înălțime de 36 de metri. Vor fi două inele pentru tribune și acestea vor putea găzdui 32.000 de spectatori, toate fiind acoperite. Sunt primele detalii, alături de primele randări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem primele imagini cu noul stadion Dan Păltinișanu! S-au purtat primele discuții cu proiectanții și constructorii/FOTO
La Sânnicolau Mare continuă investițiile pentru un oraş mai modern și mai eficient energetic. Astfel zilele trecute, a fost semnat un nou contract de execuție pentru reabilitarea termică a altor două loturi de blocuri. Contractul de finanțare este de aproximativ 1,5 milioane de euro, iar de investiție vor beneficia aproximativ 140 de familii din Sânnicolau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare continuă reabilitarea termică a blocurilor. Proiect de aproximativ 1,5 milioane de euro, beneficiare fiind 140 de familii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.