Colterm anunță că, în vederea remedierii unei defecțiuni la rețeaua termică primară, va întrerupe miercuri, 7 noiembrie, între orele 8 și 18, furnizarea apei calde și a încălzirii la PT SDM și 98. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele aflate pe străzile Eternității, Steaua, Florilor, Bujorilor și Calea Șagului. De asemenea, ca urmare…
Operații în direct, la o conferință de chirurgie ginecologică de la Timișoara
În perioada 9-10 noiembrie, la Timișoara va avea loc prima ediție a conferinței Actualizări în Chirurgia Ginecologică, unde principala temă care va fi dezbătută este cea a chirurgiei minim invazive. Vor fi și operații live, iar la eveniment vor fi prezenți experți în chirurgia laparoscopică și vaginală.
Primăria a găsit 7.000 de euro pentru terenul de rugby din Ronaț. Cumpără scaune și aspersoare
După ce a „uitat” anul trecut de o investiție de 800.000 de lei la terenul de rugby din Ronaț, care are aspect de arenă sătească de liga a cincea, Primăria Timișoara face, pe final de an, unele investiții. Între timp, din donații, au renovat tribunele suporterii.
2.500 de cărți pentru 50 de licee, la 100 de ani de Politehnică timișoreană
Universitatea Politehnica Timișoara și Continental Automotive Products SRL organizează cea mai mare campanie de donare de carte pentru liceele din jumătatea de vest a României. În cadrul acțiunii, vor fi distribuite 2.500 de volume de carte tehnică pentru a încuraja tinerii să se orienteze spre studii în domeniile ingineriei.
Răzbunarea lui Dragnea ajunge la Timișoara. Șeful Fiscului, Ioan Dragomir, pe cale de-a fi mazilit pe motiv de… Mocioalcă
Undele războiului de la vârful PSD vor produce un mic seism și la vârful Fiscului din Timișoara. Potrivit mai multor surse din mediul politic, șeful Regionalei de Finanțe, Ioan Dragomir, omul pucistului Ion Mocioalcă, va fi înlocuit cu arădeanul Eugen Deliman, omul obedientului Dorel Căprar, șeful PSD Arad.
Iohannis, atac devastator la Dragnea: Așa se întâmplă când un infractor ajunge în vârful statului
Președintele Klaus Iohannis a avut marți un atac fără precedent la adresa lui Liviu Dragnea și a PSD. Reacția lui Iohannis vine după ce, luni, liderul PSD a prezentat două valize din care una conținea articole în cauze care-l priveau pe președinte.
Lovitură pentru Nicolae Robu și alți primari: pensiile speciale sunt neconstituționale
Curtea Constituțională a României a decis marți că pensiile speciale ale primarilor sunt neconstituționale. Judecătorii CCR au dat astfel curs sesizărilor depuse de președintele Klaus Iohannis, PNL, USR și PMP asupra Legii privind Codul administrativ. CCR a decis că, în integralitatea sa, Codul administrativ este neconstituțional.
Pavel Popescu a semnat ca primarul în scandalul Referendumul: Îmi cer scuze public pentru greșeală
Cei 15 parlamentari care au reclamat o agenție de publicitate la Protecția Copilului au rămas… 14. Deputatul PNL de Timiș Pavel Popescu spune că n-a știut ce semnează și că a făcut asta la cererea unui coleg, care l-a abordat pe holurile parlamentului.
Din nou cu Bacăul în Cupa României
Deja-vu pentru handbaliştii bănăţeni. SCM Politehnica Timișoara va juca în deplasare cu CSM Bacău, partida din optimile de finală ale Cupei României. Meciul e prevăzut a se disputa în jurul datei de 8 decembrie.
Ştefan Bănică, Alexandra Stan și Bosquito, de Ziua Națională la Timișoara. Cât costă distracția din decembrie
Târgul de Crăciun se va deschide la Timișoara ca de obicei, de 1 decembrie. Fiind și Ziua Națională, primăria pregătește „un program artistic variat unde ne putea bucura de prezența unor nume consacrate ale scenei”.
Victoria și Dacia, primele cinematografe de care se apucă primăria. În jur de 56.000 de euro pentru proiecte
La jumătate de an de când și-a înscris în Cartea Funciară cele 8 cinematografe, Primăria Timișoara scoate la licitație proiectele de renovare a două dintre ele. Victoria a fost laborator, iar Dacia, ruină.
La sute de copii din Timiș, uneori, Moș Crăciun a uitat să mai vină… Haideți să le facem o bucurie
Sute de copii din Timiș vor să-l vadă pe Moș Crăciun în casa lor. Poate nu a mai trecut demult, poate a uitat adresa lor? Stă în puterea voastră să îl faceți pe Moșul să-și amintească de ei. Cum? Foarte simplu…
Doi parlamentari PNL de Timiș au reclamat campania anti-referendum
15 deputați din România cred că, în anul 2018, niște copii pot merge să filmeze un clip fără acordul părinților, fiind exploatați, probabil, de grupurile de interese care s-au declarat împotriva referendumului pentru redefinirea familiei. Doi sunt din Timiș și și-au pus semnăturile pe o solicitare adresată Autorității pentru Protecția Copilului.
100 de ani de… reclame. Expoziție cu poveste la Casa Artelor din Timișoara
Reclama e sufletul comerțului. Dar de ce fel de reclame și de ce fel de comerț aveau parte românii acum 100 de ani? Haideți să faceți o excursie în timp, la o expoziție cu poveste, care își propune să vă arate o față mai puțin cunoscută a istoriei noastre comune.
120 de milioane de euro de la UE, pentru primăriile care vor internet gratuit în spații publice
Primăriile din România se pot înscrie la Comisia Europeană pentru a putea obține bani care să le ajute să ofere gratuit internet în spațiile publice.
Tanti Lenuța are nevoie de ajutor! Acasă în Banat adună din nou voluntarii / FOTO
O puteți ajuta pe tanti Lenuța să-și petreacă iarna la căldură, cu un acoperiș deasupra capului. Se strigă adunarea la Ersig. Asociația Acasă în Banat cheamă voluntarii pentru a renova casa bătrânei de 72 de ani și strânge materiale pentru ca ea să nu mai stea într-o rulotă.
Noi serii de cursuri la CCIAT
Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională demarează în cursul lunii noiembrie 2018 noi serii de cursuri, după cum urmează: Manager proiect (COR 242101) Perioada: 12 – 27 noiembrie Taxă de participare: 1.000 lei /pers. Cursul acoperă tematica necesară pentru ocuparea unui post de manager de proiect, indiferent de…
Întreruperi de curent
E-Distribuție a programat marți, 6 noiembrie, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Țebea nr. 40 – defrișări, Parâng (p), Luduș (p), Traian Dumitrescu (p), Albăstrelelor (p), Adolescenței (p), Echității (p), Lidia (p), orele 9 – 17; Dumbrăvița – Tuning Tedi, Moșnița Veche (p) – defrișări LEA JT, Cutina (p), Beregsău Mic (p), Uivar…