Momente speciale mâine, la Timișoara, în cadrul manifestărilor dedicate sărbătorii celor 100 de ani de la Marea Unire. Începând de la ora 15.00 va avea loc parada tramvaielor de epocă.
Dintre „podoabele” Societății de Transport Timișoara nu vor lipsi clasicul tramvai tras de cai, dar nici tramvaiul istoric „Gemenele”, originalul, din 1927. Cei care vor dori să admire tramvaiele de epocă o vor putea face pe drumul acestora de la Podul Traian (Piața Maria), până la stația staţia „Catedrala Mitropolitană”, în acordurile Fanfarei „Big Band”.
Tot mâine, de 1 Decembrie, timișorenii vor avea ocazia să călătorească în tramvaiul turistic „Tram TurTM”. Acesta va circula pe traseul liniei 6, între orele 16.00 – 19.00, iar accesul se va face în limita celor 30 de locuri puse la dispoziție.
Comentarii prin facebook