Prefectul de Timiș și șeful ISU au verificat stocul de cărbuni al Colterm. Șerpe: Nu vom avea probleme cu căldura

În calitatea de președinte, respectiv vicepreședinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, prefectul Eva Andreaș și șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat (ISUB), Lucian Mihoc, au fost marți la CET Sud pentru a verifica stocul de cărbune.
colterm
Cei doi au ajuns la concluzia că stocul de acolo este în concordanță cu ceea ce au declarat reprezentanții Colterm.

„În calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, m-am deplasat împreună cu inspectorul șef ISU, ca vicepreședinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, la sediul CET SUD, unde am constatat că există pe stoc cantitatea de cărbune raportată de către Colterm către Instituția Prefectului, cantitate suficientă pentru furnizarea de energie termică pentru o perioadă cuprinsă între 10 și 15 zile. Din discuțiile cu reprezentanții Colterm, aceștia au contracte cu doi din cei trei furnizori de cărbune, iar cu CEO Oltenia încă nu au încheiat actual adițional pentru furnizare”, a spus prefectul Eva Andreaș.

Urmează noi vizite și chiar o comisie tehnicăpe acest subiect. Conform directorului Colterm, Emil Șerpe, stocul actual de cărbune ajunge pentru 10-15 zile în cazul în care toate cazanele sunt pornite exclusiv pe cărbune. În momentul de față, cazanele funcționează pe cărbune și gaz. Numai în zilele când sunt probleme cu sistemul național de gaz toate cele trei cazane ale Colterm trec exclusiv pe cărbune.

„Cantitatea de cărbune din stoc este undeva la 13.000 de tone. În momentul de față, Colterm consumă în jur de 300 de tone pe zi, cu funcționarea din momentul de față, un cazan pe cărbune și diferența pe gaz, Alimentarea cu cărbune se face continuu, în fiecare zi intră minimum 1.300 de tone. Avem nevoie de cărbune în special în luna ianuarie, când temperaturile foarte scăzute de afară pun în pericol sistemul național de gaz. În momentul respectiv pornim toate capacitățile pe cărbune. Nu vor fi probleme în asigurarea căldurii în această iarnă”, a spus Emil Șerpe, directorul Colterm.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO

Vechea pasarelă care lega Parcul Copiilor și strada Pestalozzi a fost demolată, pentru a face loc unei noi pasarele, care va avea zone diferite pentru pietoni și bicicliști. Cu o structură arhitectonică destul de complicată, noua pasarelă va avea puncte de belvedere, zone cu verdeață și scări de acces… interesante. Municipalitatea a decis să păstreze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis e de acord cu Lațcău, sunt interese imobiliare pentru Colterm. Primăria Timișoara, acuzată că îi ajută, prin acțiunile sale, pe cei interesați

Poate pentru prima dată după mult timp, Alfred Simonis i-a dat dreptate lui Ruben Lațcău. Liderul CJ Timiș a confirmat că asupra terenurilor și clădirilor societății Colterm există un interes imobiliar ridicat, așa cum viceprimarul Timișoarei spunea într-o postare extrem de virulentă pe internet. Dar, de asemenea, Simonis a mai subliniat că primăria , prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis e de acord cu Lațcău, sunt interese imobiliare pentru Colterm. Primăria Timișoara, acuzată că îi ajută, prin acțiunile sale, pe cei interesați
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița și-a păstrat „cu brio” lanterna roșie. Echipa de la Pădurea Verde și antrenorul Fabian, repetenți

Nicio surpriză la Pădurea Verde, acolo unde CSC Dumbrăvița a înregistrat a șasea înfrângere consecutivă. Astăzi a fost 0-2 în fața unei echipe cu pretenții, FC Bihor Oradea, dar care este încă departe de obiectiv. La echipa gazdă nici jucătorii nu pot, dar și antrenorul care ține cu dinții de scaun este depășit total de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița și-a păstrat „cu brio” lanterna roșie. Echipa de la Pădurea Verde și antrenorul Fabian, repetenți
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Nicio surpriză la Pădurea Verde, acolo unde CSC Dumbrăvița a înregistrat a șasea înfrângere consecutivă. Astăzi a fost 0-2 în fața unei echipe cu pretenții, FC Bihor Oradea, dar care este încă departe de obiectiv. La echipa gazdă nici jucătorii nu pot, dar și antrenorul care ține cu dinții de scaun este depășit total de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița și-a păstrat „cu brio” lanterna roșie. Echipa de la Pădurea Verde și antrenorul Fabian, repetenți
Vechea pasarelă care lega Parcul Copiilor și strada Pestalozzi a fost demolată, pentru a face loc unei noi pasarele, care va avea zone diferite pentru pietoni și bicicliști. Cu o structură arhitectonică destul de complicată, noua pasarelă va avea puncte de belvedere, zone cu verdeață și scări de acces… interesante. Municipalitatea a decis să păstreze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO
Poate pentru prima dată după mult timp, Alfred Simonis i-a dat dreptate lui Ruben Lațcău. Liderul CJ Timiș a confirmat că asupra terenurilor și clădirilor societății Colterm există un interes imobiliar ridicat, așa cum viceprimarul Timișoarei spunea într-o postare extrem de virulentă pe internet. Dar, de asemenea, Simonis a mai subliniat că primăria , prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis e de acord cu Lațcău, sunt interese imobiliare pentru Colterm. Primăria Timișoara, acuzată că îi ajută, prin acțiunile sale, pe cei interesați
Încă un meci mare făcut de rugbiștii de la SCM USV. Timișoara a întâlnit acasă Baia Mare, în duelul ultimelor campioane și a reușit o nouă victorie. Echipa lui Mugur Preda și-a învins marea adversară în acest sezon și în campionat, și în Supercupă, și acum și în Cupă. A fost un duel al marilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara bate Baia Mare și în Cupa României în duelul ultimelor campioane. Bănățenii vor juca acasă în semifinalele competiției
Șantierul sectorului lipsă din autostrada A1 Lugoj – Deva stă bine nu numai la capitolul structuri realizate, dar lucrurile merg bine și la cele două tuneluri. Se lucrează în continuare în regim permanent la structura de rezistență a ambelor galerii ale tunelului 2, de altfel și cel mai lung dintre cele două tuneluri de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se forează galeriile de legătură între cele două direcții ale tunelului principal de pe Margina – Holdea/FOTO
Ioana Hațegan, președinta Fundației Hațegan și inițiatoarea Balului Vienez Timișoara, a primit Ordinul de Merit de Aur (Goldenes Verdienstzeichen der Republik Österreich), o înaltă distincție conferită de Președintele Federal al Republicii Austria, Alexander Van der Bellen. Recunoașterea oficială i-a fost înmânată la Timișoara de către Excelența Sa Ulla Krauss-Nussbaumer, Ambasadoarea Austriei în România, în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioana Hațegan, președinta Fundației Hațegan, a fost decorată de Președintele Austriei cu Ordinul de Merit de Aur
Parcul Castelului Huniade găzduiește trei zile de istorie vie, cu parade medievale, turniruri cavalerești, demonstrații de luptă, ateliere de meșteșuguri și activități pentru întreaga familie. Programul include concerte susținute de Truverii și Peregrinii, precum și un spectacol pirotehnic. Gastronomia medievală va avea și ea un loc special în festival. Participanții se pot bucura de preparate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recomandarea de weekend Visit Timiș: tradiții culinare și istorie medievală. Nu e niciunde ca în Banat
Weekendurile de toamnă au un alt farmec la Iulius Town Timișoara, unde evenimentele aduc câte ceva pentru fiecare membru al familiei. În acest final de săptămână, celebrăm Ziua Armatei României alături de cadrele militare, care au pregătit mai multe activități interactive: coborâri în rapel, demonstrații de alpinism, prezentări dedicate medicinei militare și multe alte surprize....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Weekend pentru toată familia la Iulius Town: Ziua Armatei, teatru interactiv pentru copii, expoziție de dragoni gigant și alte surprize
Pentru luna ianuarie a anului viitor, As Tour Timişoara vă propune să descoperiţi farmecul Belgiei într-un city-break de neuitat. De la eleganța capitalei europene Bruxelles la romantismul medieval al orașului Bruges și atmosfera spectaculoasă din Ghent, această excursie promite patru zile pline de istorie, arhitectură impresionantă și experiențe memorabile. Plecarea este pe 15 ianuarie 2027,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul As Tour Timişoara vă invită într-o călătorie de poveste în inima Belgiei
Cineva a solicitat premierului Ilie Bolojan să blocheze, după vizita la primărie, investiția pentru noul stadion Dan Păltinișanu, atunci când șeful guvernului a vizitat Timișoara în primăvară. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care susține că are și martori în acest sens. Discuția a apărut atunci când a comentat asupra contribuției de 25 de milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.