Robu, despre majorarea de impozite: Cetățenii înțeleg foarte bine faptul că orașul are nevoie de bani

Timișorenii nu vor fi foarte supărați dacă vor plăti impozite majorate cu 50% la mașini, pentru că, până la urmă, ei sunt cei care se folosesc de infrastructura care va fi făcută cu acești bani. Părerea îi aparține primarului Nicolae Robu, care spune că oamenii se vor bucura de pasajele și de podurile care vor fi construite în oraș.
impozite
Primăria Timișoara și-a făcut planul privind taxele și impozitele locale pentru 2019, care trebuie aprobat, în viitorul plen, de consilieri. Sunt prevăzute unele creșteri. De exemplu, la impozitul pentru clădirile nerezidențiale, măsură pe care Executivul local ar fi vrut s-o implementeze încă din acest an, după ce impozitul pe venit a fost scăzut de la 16 la 10 procente. Era vorba despre societățile comerciale și persoanele fizice care au afaceri în clădiri. Potrivit noului proiect, „impozitul/taxa pe clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea sau deținute de persoanele juridice (…) se majorează (…) cu o cota adițională de 50% din cota de impozit stabilită”. Se va ajunge, astfel, la nivelul impozitelor din 2009, pe acest segment.

Vor plăti mai mult în 2019 și proprietarii de mașini, persoane fizice sau juridice. La alineatul 6 al articolului 1 al proiectului scrie că „impozitul pe mijloacele de transport datorat de persoanele fizice sau de persoanele juridice se majorează (…) cu o cota adițională de 50% față de nivelul impozitului stabilit”. Potrivit proiectului care poate fi consultat aici, vor crește impozitele și în ceea ce privește terenurile și va fi introdusă o taxă hotelieră de 2%. În Timișoara sunt în jur de 165.000 de mașini. Potrivit celor din PMT, majorările de impozite, per total, dacă vor fi aprobate în forma propusă de Executiv, ar aduce la bugetul local 75 de milioane de lei în plus.

În Timişoara nu se va majora niciun impozit local, prin decizii ale primăriei, câtă vreme voi fi eu primar. Eu sunt un liberal autentic şi, implicit, un adept al fiscalităţii reduse, al ideii că banii trebuie să rămână, în cât mai mare măsură cu putinţă, la cei ce îi produc.
Nicolae Robu, decembrie 2012

Primarul Nicolae Robu spune că majorarea impozitului pe mașini nu va fi rău văzută de timișoreni, care sunt, de fapt, cei care beneficiază de mai multe investiții. „Este vorba despre sume foarte mici pe care le plătesc majoritatea covârșitoare a cetățenilor. Mărirea ne va aduce un plus de bani la buget, pe care îl folosim în multiplele noastre proiecte referitoare la infrastructura de mobilitate, pe care mașinile o utilizează”, a explicat, pentru deBanat.ro, edilul.

Întrebat dacă nu crede că oamenii îi vor reproșa o astfel de măsură, Robu este convins că nu e cazul, pentru că, de când este primar, aceștia au văzut cât de bine sunt gestionați banii orașului. „Cetățenii înțeleg foarte bine faptul că orașul are nevoie de bani, faptul că banii în Timișoara, cu mine ca primar, sunt folosiți chibzuit. Cred că orice timișorean se bucură că avem 3 pasaje și că vom avea și altele, și că vom avea și poduri. Toate necesită bani. De la guvern nu primim nimic, sursele noastre sunt veniturile proprii și fondurile europene. La fonduri europene ne mișcăm foarte bine, cu o rată de absorbție de 95,4% fondurile pe care le-am avut la dispoziție până acum și vom face același și în continuare, că avem proiecte pe toate axele pe care sunt obtenabili bani pentru noi”, a conchis primarul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Alex a spus: (noiembrie 10th, 2018 at 14:12 )

Sunt de acord sa platesc dublu impozit pe masina, dar ce facem cu cei care nu platesc nici un fel de impozit pe masina in Timisoara, dar folosesc din plin infrastructura si locurile de parcare ale orasului? Prostii platesc dublu, smecherii nimic, dar toti folosim aceeasi infrastructura, si toti ne parcam pe aceleasi nenumarate locuri de parcare oferite de catre primaria d-lui robu.

Iorgu a spus: (noiembrie 10th, 2018 at 16:22 )

Sa isi inscrie si Mehedintii. Gorju. Hd ul. Carasul, care lucreaza si circula aici, polueaza orasul Timisoara, masinile la noi. Noi platim si astia vin cu masinile lor inscrise in alte judete si alterează infrastructura orasului fara nici un leu pt. Timisoara. Aici mister primar si consilierii locali sa vina cu o solutie.

tibi a spus: (noiembrie 10th, 2018 at 16:39 )

cum ce faci? mergi la vot si schimbi primarul, ca oricum banii aia in plus ii va arunca fix la veceu pe mite, proiecte aiuristice si proiecte esuate. ce mai urmeaza, sa spui ca eu de ce nu platesc impozit daca merg exclusiv cu bicicleta?

george orwell a spus: (noiembrie 10th, 2018 at 18:26 )

O administratie proasta intotdeauna va creste darile.
Exact ca fanariotii.
Una buna va face eforturi sa aduca bani pe principii liberale, nu pe iobagie.
Penelist si liberal sunt 2 lucruri din ce in ce mai diferite.
Penelist = liberaloid ≠ liberal.

anteconbega a spus: (noiembrie 11th, 2018 at 07:56 )

Când nesimţirea nu are limite, declari ceea ce a declarat Lae West Nile! Tupeu de bocsigar!

Jumbojet a spus: (noiembrie 11th, 2018 at 09:30 )

Arde-i Robule, ca tot pe tine te voteaza. Plimba jetul peste toti!

olivu a spus: (noiembrie 11th, 2018 at 11:42 )

orasul are nevoie de bani sau campaniile electorale?

F a spus: (noiembrie 11th, 2018 at 20:06 )

Nea´ Albano,
nu ai auzit matale de fonduri europene, spune-ne si noua cite fonduri europene au fost accesate si pentru care proiecte ?
ce se mai aude in legatura cu terminarea sistemului de semafoare mai intelighente decit primarul ?
sensuri giratorii cu semafoare mai construiti ?

Catalin a spus: (noiembrie 12th, 2018 at 09:30 )

Foarte bine face!!! Cand a facut pasaje din bugetul primariei toti erau fericiti. Sa plateasca posesorii de masini acum cu 10 lei in plus ca oricum nu e mare impozitul asta, e mai mic decat cel pe imobil. Suma chiar e modica… daca este marea problema a voastra nu am ce sa mai zic. Mizeria, benza, lipsa dezinsectiei nu v-au interesat deloc, dar va doare o majorare cu 10 lei.
Orice taxa suplimentara ar trebui dublata de investitii / masuri de imbunatatire a infrastructurii – ceea ce nu e cazul cand vorbim despre administratia penelista din Timisoara. Ei sunt buni doar sa arunce cu bani de la bugetul orasului pentru firmele de casa in vederea realizarii unor SF-uri (studii de fezabilitate). Da! In caz ca nu stiati alea se platesc cu bani frumosi chiar daca proiect va merge la cosul de gunoi.
Primaria cu fonduri europene zero. Cred ca avem in judet o multimele de sate si comune care au aplicat si implementat fonduri europene. la noi de ce nu se poate? Pentru ca in primarie s-a angajat tot PNL / TNL-ul.
Hello Oradea, Hello Cluj! Just saying.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Până la sfârșitul lunii octombrie, Filip era un băiețel vesel de doar 3 ani din Timișoara, care se bucura de joacă, de copilărie și de animalele pe care le iubește atât de mult. Astăzi, în loc să alerge prin parc, își petrece zilele pe patul unui spital din Barcelona, luptând cu o boală necruțătoare. Diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O șansă la viață pentru Filip: Un băiețel de 3 ani din Timișoara are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul
Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.