Cum au sarbatorit liberalii saptamana Black-Out

Liberalii au trecut prin Săptămâna Patimilor cum altfel decât pătimind. Dar nu prin vreo autoflagelare, vreun post negru sau vreo altă restrângere de la plăcerile vieții, ci prin simpla calitate de opozanți ai teribilului Guvern Ponta. De cealaltă parte, e clar că pesediștii au mâncat de dulce în Săptămâna Mare și le-au făcut poftă și liberalilor. Pentru cine nu a înțeles încă de ce voiau atât de tare cei de la PNL să vină la guvernare, păi uite de ce, de aia! Ca să nu apuce Ponta să facă lucruri aparent bune, în cazul în care i-ar trece prin cap să le facă. Sau, din contra, să nu apuce guvernul pesedist să facă atâtea gafe câte nu pot duce liberali după ce preiau puterea. Dacă o mai preiau, în 2016. Că, de fapt, de asta le e frică celor din PNL atunci când își pierd mințile și gestionează atât de prost un eveniment precum lansarea la apă a codului fiscal și reducerea TVA la alimentele de bază.

Ca să nu pară penibili, liberalii ar fi trebuit să se spele pe ochi dimineață, iar când o fi să dea ochii cu presa să spună că măsura de reducere a TVA e din punct de vedere social una bună, că partidul liberal susține așa ceva, sperând că previziunile guvernului pe care-și bazează bugetele viitoare nu sunt hazardate ori mincinoase. Atât, cu zâmbetul pe buze, căci nu poți lua de la gura alegătorului sărac la pungă și-n cunoștințe economice bucata aia de TVA scăzută la halca de carne și sticla de frutti-fresh. În schimb, ce-au făcut maeștrii de imagine ai PNL? Nimic. Căci dacă ar fi făcut ceva, nu îi lăsau pe vectori să-și bată gura ba că scăderea TVA e proastă și ne bagă economia în rahat (posibil, dar, repet, nu câștigi nimic acum printr-un astfel de mesaj), ba că măsura e bună, dar că ea este, în realitate, una propusă de liberali încă de la Brătianu încoace, când, de fapt, turnătorul „Felix” făcuse o obsesie pentru reducerea TVA cu mulți ani în urmă. Adică e bună doar dacă e propusă de ei și e chiar proastă dacă vine din portofoliul adversarului politic.

Un alt black-out liberal în Săptămâna Patimilor a fost și cel cu avioanele reținute la sol de kominterniștii pesediști de la Tarom. Astfel că aleșii liberali din vestul țării și din Moldova nu au apucat să vină la Parlament tocmai când se decidea modul în care se va vota pe viitor (ne)ridicarea imunităților. Nu cu majoritatea totalului aleșilor, cum a fost în cazul Șova, ci prin majoritatea celor prezenți, cum s-a întâmplat cu „Abramburica” și în alte cazuri. Un vot care a fost dat favorabil, doar cu o singură abținere, deci nu era vorba de o luptă pe viață și pe moarte între opoziție și putere ca să conteze mâna forte a liberalilor ardeleni și moldoveni rătăciți prin aerogări. Cu atât mai mult cu cât avioanele au lăsat la sol nu numai liberali, ci și pesediști. Unde mai pui că dacă tot știau că au de lucru la București, puteau pleca cu o zi înainte, luni, că tot era zi lucrătoare.

Despre acest episod aeroparlamentar a vorbit și socrul partidului, Ilie Sârbu, „acasă în Banat”. Foarte frumos spunea dumnealui că votul din Parlament, la care în mod dramatic au lipsit unii liberali, a fost dat pentru a simplifica procedura de (ne)ridicare a imunității aleșilor cu probleme. Măi să fie! Dar nu mai bine o simplificau ei, pesediștii, și când era „foarte complicat”, când au votat cu nesimțire pentru ca Șova, Vosganian și alți clienți ai DNA să ne râdă în nas? Nu mai bine simplifica lucrurile Ilie Sârbu, „acasă în Banat”, votând direct pentru ridicarea imunității lui Șova? Dar, na, și minciuna-i vorbă cu carne în Săptămâna Mare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Rocco din Ronatz a spus: (aprilie 14th, 2015 at 11:26 )

Toate -problemele- din Romania sunt pt. politicienii romani ca si in bancul cu nevasta lui Bula , dupa ce se insoara Bula este intrebat daca nevasta-sa a fost virgina, iar el le raspunde ca nu stie, deoarece UNII SPUN CA DA, ALTII SPUN CA NU !!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar și cu cei de la restaurantul din Complex, spune primarul Dominic Fritz. Alte dispute sunt în primă instanță, mai spune acesta. ”Săptămâna asta am câștigat procesele împotriva celor care au cerut anularea dispozițiilor de demolare pentru recuperarea străzii Cezar transformată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde

PNL Timiş a anunţat, prin vocea preşedintelui Marilen Pirtea, că susţine acordul dintre Municipiul Timișoara și Romsilva pentru clarificarea administrării Pădurii Verzi și “pentru protejarea acestui patrimoniu natural strategic al orașului”. Este unul dintre puţine subiecte în care PNL Timiş este de acord cu Executivul primăriei, consilierii PNL-iştii având în general rolul de “Gică Contra”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Deplasare grea în Maramureș pentru un clasic al handbalului românesc

Două echipe de tradiție din handbalul românesc se întâlnesc duminică, 1 martie, în Baia Mare. Partida Minaur – SCM Politehnica Timișoara are loc de la ora 17:30 și poate fi urmărită la Pro Arena. Echipa viola abordează această a patra etapă din returul Ligii Naționale (runda XV) de pe locul al patrulea, cu 16 puncte....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deplasare grea în Maramureș pentru un clasic al handbalului românesc
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Undă verde pentru construirea unui parc fotovoltaic la Moşniţa Nouă, investiţie de 2,7 milioane de lei

La Moşniţa Nouă urmează să se ridice un parc fotovoltaic, fiind semnat ordinul de începere a lucrărilor. Investiţia va acoperi aproximativ 90% din consumul de energie electrică pentru instituțiile publice și iluminatul public din comună.  Primarul comunei Moșnița Nouă, Gerald Simonis, a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru înființarea unui parc fotovoltaic în comuna...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Undă verde pentru construirea unui parc fotovoltaic la Moşniţa Nouă, investiţie de 2,7 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La Moşniţa Nouă urmează să se ridice un parc fotovoltaic, fiind semnat ordinul de începere a lucrărilor. Investiţia va acoperi aproximativ 90% din consumul de energie electrică pentru instituțiile publice și iluminatul public din comună.  Primarul comunei Moșnița Nouă, Gerald Simonis, a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru înființarea unui parc fotovoltaic în comuna...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Undă verde pentru construirea unui parc fotovoltaic la Moşniţa Nouă, investiţie de 2,7 milioane de lei
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” anunță că va organiza cel de-al 13-lea Congres Național al Societății Române de Diabet, Nutriție și Endocrinologie Pediatrică (ENDOPED), care va avea loc în perioada 22-25 aprilie 2026 la Timișoara. „Într-o eră a schimbărilor tehnologice accelerate, medicina pediatrică evoluează constant. Ediția din 2026 a congresului nostru își propune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UMF va organiza un eveniment foarte important în această primăvară
România post-1989 nu a trăit o ruptură, ci o negociere între vechiul sistem și formele occidentale. Instituțiile au fost modernizate în exterior, dar umplute cu reflexe vechi. Forma a devenit europeană. Conținutul a rămas local. Între cele două s-a instalat mecanismul care deformează totul: rețeaua clientelară. România funcționează ca un dual state: un stat formal, al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Culisele statului paralel. Cum funcționează România dincolo de instituțiile oficiale
În Iulius Town continuă seria creativă dedicată celor mici și în acest final de săptămână, când au loc mai multe evenimente pentru copii. Atelierele de Creație vin cu o nouă provocare în acest weekend: sâmbătă, 28 februarie 2026, de la ora 15.00, cei mici vor meșteșugi un copăcel din spumă pe care îl vor orna...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Weekend la Iulius Town: ateliere creative, teatru pentru copii, târg educațional și competiții sportive
Agenția de turism As Tour Timişoara vă oferă un pachet complet în Insula Creta, în stațiunea Stalida, la Hotel Stalis 3 stele. Pachetul include transport cu avionul, 7 nopți de cazare, regim de masă mic dejun și asistență turistică— combinația perfectă pentru o vacanță relaxantă la soare. Creta – insula legendelor și a peisajelor spectaculoase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperiţi farmecul Greciei și bucuraţi-vă de un sejur de neuitat în Creta alături de As Tour
Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a celui care a fost prof. univ. dr. ing. Viorel-Aurel Șerban (1954–2026) El a fost rector al UPT în perioada 2012–2020, fiind ultimul rector din primul secol de existență al UPT. Profesor, cercetător și lider al comunității politehniste timp de peste cinci decenii, prof....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, a încetat din viață
Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar și cu cei de la restaurantul din Complex, spune primarul Dominic Fritz. Alte dispute sunt în primă instanță, mai spune acesta. ”Săptămâna asta am câștigat procesele împotriva celor care au cerut anularea dispozițiilor de demolare pentru recuperarea străzii Cezar transformată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.