Terasele din Cetate, din Complexul Studentesc si de pe malul Begai nu se vor mai inchide la miezul noptii

În curând, vom putea sta mai mult la terase. Mai trebuie doar să fie de acord și consilierii locali cu prelungirea programului de funcționare, conform unui proiect care se afla pe ordinea de zi a următorului plen. Deși există oameni care reclamă și acum terasele din Piața Victoriei, primarul Nicolae Robu spune că aceștia ar trebui să înțeleagă că locuiesc în oraș.

terasa

Din cauza reglementărilor stricte de funcționare, terasele din Piața Victoriei, din Complexul Studențesc, dar și de pe malul Begăi se închid cel târziu la miezul nopții. Orarul nemulțumește clienții, mai ales în această perioadă de căldură extremă, când nu poți ieși cu prietenii la un suc sau la o bere decât seara, când aerul devine cât de cât respirabil. Primăria a decis să le ofere comercianților o gură de oxigen suplimentară. „ Având în vedere intensificarea activităţilor comerciale – alimentaţie publică în perioada estivală şi ca urmare a interesului manifestat de către operatorii care desfăşoară activităţi de comerţ stradal – alimentaţie publică pe terase sezoniere, precum şi iniţiativa Primăriei Municipiului Timişoara, de dezvoltare turistică a zonei, cu accent pe valorificarea resurselor naturale şi îmbunătăţirea serviciilor de alimentaţie publică, se aprobă modificarea Regulamentului privind condițiile de desfășurare a activităților de comerț stradal – terase sezoniere (…) care va avea următorul conţinut: «În perioada 1 iunie – 30 septembrie, orarul de funcționare al teraselor va fi: În cartierul Cetate, Piața Victoriei, Piața Traian, Piata Unirii, Complexul Studențesc, Canal Bega: până la ora 1”, se precizează în proiectul de hotărâre care va intra în plenul de joi, 31 iulie.

Primarul Nicolae Robu recunoaște, pe de altă parte, că există și nemulțumiți de numărul mare de terase din Piața Victoriei. Edilul susține însă că oamenii ar trebui să fie mai înțelegători. „Îi rog pe cei care reclamă să înțeleagă că trăiesc în orașe. Așa cum nu putem deranjați că bat clopotele, trebuie să nu fim deranjați și când auzim un anumit zgomot care nu depășește pragul legal. În Piața Victoriei, nu cred că poate cineva spune că de la terase se generează gălăgie. Cu toate acestea, există sesizări, destul de des, ale unor persoane, aceleași, că nu pot dormi din cauza gălăgiei produse de la terase. Concluzia: nu trebuie să fim nici la o extremă, nici la cealaltă, trebuie să fim decenți, civilizați și să învățăm să ne respectăm reciproc”, a declarat Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

dani a spus: (iulie 25th, 2015 at 10:39 )

ce trebuie sa stie robu domnului : TOTI cetatenii au dreptul la liniste si odihna!,mai ales cei care platim impozite;acea limita de ora 1 este de fapt non stop;NIMENI in acest oras NU verifica programul de functionare al vreunei bodegi,de orice fel ; este o anarhie de speriat
Dle Robu-nu faceti decat sa terorizati cartiere intregi in defavoarea acestui program de tip IBIZA.
Timisoara nu a fost cunscuta ca un si Costinestiul;air pentru linistea dvs.,va dorim sa aveti un bar prin preajma pentru a da dovada de intelegere,ca locuitor al Timisoarei si NU ca primar;
si sa vedem cu cat au crescut taxeel…

INO a spus: (iulie 25th, 2015 at 18:27 )

BEY! BRAVO ROBU! SĂ FIE NON STOP! SĂ BEA OMUL ȘI SĂ MĂNÎNCE DACĂ ARE! DACĂ NU SĂ ÎNGHITĂ ÎN SEC! SĂ DEVINĂ EGOIST ȘI RANCHIUNOS CUM MAJORITATEA SÎNT ÎN ROMÂNIA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Gore a spus: (iulie 25th, 2015 at 20:37 )

Robu sa spuna in ce oras traiesc oamenii care obisnuiau vara sa se odihnesca la umbra pe banci in Piata Libertatii.
Dobitocul vrea ca pensionarii sa mearga pe „pietonala” din asfalt sa bea un pahar de apa cu 5 lei. El e de la oras. Fara arbori si cu fantani luminoase pe un canal cu 15-20 latime.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Municipalitatea timișoreană a emis peste o suta de avertismente pentru combaterea ambroziei

Oamenii Primăriei Timișoara au realizat în ultimele luni mai multe acțiuni pentru găsirea terenurilor neingrijite, pe care ar putea apărea ambrozie. Cei care nu curăță respectivele terenuri au primit avertismente. Ambrozia este o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald. În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană a emis peste o suta de avertismente pentru combaterea ambroziei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pronunţarea în dosarul ANI vs Dominic Fritz se va da pe 18 iunie. Încetatea mandatului de primar iese din discuţii

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, îşi va afla pe 18 iunie sentinţa în dosarul în care este acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru conflict de interese. Încetarea mandatului de primar iese însă din discuţii, au confirmat inclusiv avocaţii ANI, miza în cazul în care Fritz pierde procesul fiind interdicţia de-a mai candida după terminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pronunţarea în dosarul ANI vs Dominic Fritz se va da pe 18 iunie. Încetatea mandatului de primar iese din discuţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara

Fotbalistul în vârstă de 35 de ani se află la final de contract cu FC Hermannstadt, înțelegerea sa cu formația sibiană urmând să expire la data de 30 iunie 2026. Cele două părți sunt aproape de a ajunge la un acord oficial, mutarea fiind considerată o adevărată lovitură pe piața transferurilor pentru echipa bănățeană din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

aquatim santier

Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

  Societatea Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări desfășurat în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD). Contractul „Executie reţele de apă şi canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg” a avut o valoare finală de 33.455.142,18 lei, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Oamenii Primăriei Timișoara au realizat în ultimele luni mai multe acțiuni pentru găsirea terenurilor neingrijite, pe care ar putea apărea ambrozie. Cei care nu curăță respectivele terenuri au primit avertismente. Ambrozia este o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald. În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană a emis peste o suta de avertismente pentru combaterea ambroziei
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, îşi va afla pe 18 iunie sentinţa în dosarul în care este acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru conflict de interese. Încetarea mandatului de primar iese însă din discuţii, au confirmat inclusiv avocaţii ANI, miza în cazul în care Fritz pierde procesul fiind interdicţia de-a mai candida după terminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pronunţarea în dosarul ANI vs Dominic Fritz se va da pe 18 iunie. Încetatea mandatului de primar iese din discuţii
Medicii Clinicii Odobescu au operat vineri prima pacientă folosind noul robot chirurgical, intrat în dotarea unității medicale timișorene. O tânără de doar 31 de ani, diagnosticată cu cancer. Operația a decurs în condiții bune, aceasta și pentru că cele 4 brațe ale robotului fac mișcări imposibil de realizat manual. Medicul controlează fiecare mișcare, iar robotul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Municipalitatea timișoreană anunță că susține educația care pregătește tinerii pentru sistemul de învățământ dual, o opțiune care îmbină școala cu practica direct în companii. În Timișoara, la liceele care au astfel de programe, în anul școlar 2026–2027, sunt disponibile peste 1.600 de locuri în liceele tehnologice din oraș, dintre care peste 460 sunt în învățământul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara le recomandă absolvenților de gimnaziu să se facă muncitori în chimie, mecanică sau turism
Primul weekend al acestei veri aduce în Iulius Town evenimente dedicate întregii familii, dar și una dintre cele mai așteptate competiții pentru tătici și pitici. „Junior Explorers” îi provoacă pe cei mici la o vânătoare de comori plină de surprize, „Father and Son/Daughter Challenge” îi invită pe tați și pe cei mici să facă echipă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În primul weekend de vară, Iulius Town propune competiții pentru întreaga familie și vânătoare de comori pentru copii
Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează Conferința Națională de Drept Comercial, un eveniment științific intrat deja în tradiția și aflat în centrul intereselor teoreticienilor și practicienilor dreptului afacerilor în România. Acțiunea are loc prin Centrul pentru Dreptul Afacerilor Timișoara, în colaborare cu Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT găzduiește ediția a 16-a a Conferinței Naționale de Drept Comercial
  Societatea Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări desfășurat în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD). Contractul „Executie reţele de apă şi canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg” a avut o valoare finală de 33.455.142,18 lei, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim
Aproape opt kilometri de drum județean, între Făget și limita cu județul Arad, a intrat în reabilitare. Nu sunt porțiuni de drum închis, dar acum acolo se circulă în regim de șantier. Lucrările ar urma să fie gata în două săptămâni. Un nou drum județean din Timiș a intrat în reparații ample. Este DJ 682,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se toarnă asfalt pe drumul dintre Făget și Săvârșin, până la limita de județ. Lucrările, gata în două săptămâni/VIDEO
Din această săptămână, circulația feroviară pe ruta Lugoj – Timișoara a fost întreruptă, iar circulația rutieră între Ghiroda și Aeroport a fost afectată, aceasta pentru a se putea interveni la schimbarea șinelor de tren. Șantierul a fost pus pe repede înainte, pentru ca lucrările să se încadreze în termenul limită impus și de reglementările PNRR....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Linia de cale ferată din zona Pădurea Verde, demontată pe mai mulți kilometri. Proiectul de reabilitare, pus pe repede înainte/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.