Povestea Florinei Gogiuman a impresionat o mulțime de timișoreni! Tânăra a ajuns în comă în urma unor complicații cauzate de un tratament care ar fi trebuit să o ajute să devină mamă. Acum e nevoie de bani pentru recuperare, iar prietenii și colegii Florinei i-au sărit imediat în ajutor.
Timișorenii cu inimă mare au venit în număr mare, luni, la Cookie Fair, un eveniment caritabil care a avut loc în holul clădirii C din City Business Centre. Cu toții au fost invitați să cumpere prăjituri și fursecuri delicioase, făcute chiar de colegii Florinei, dar și de alți voluntari. Cei care s-au prezentat la eveniment au avut parte de o mulțime de bunătăți, dar și de o atmosferă plăcută. De asemenea, cei care au venit la Cookie Fair au putut să afle mai multe despre starea tinerei și despre cum pot dona. În urmă cu doar câteva luni, Florina Gogiuman era o tânără sănătoasă, care dorea foarte mult să devină mamă. Din păcate, din cauza tratamentul care ar fi trebuit să o ajute să rămână însărcinată, Florina a suferit mai multe complicații în urma cărora tânăra a intrat în stop cardio-respirator. Mai apoi, ea a ajuns în comă. Veștile sunt însă încurajatoare. Florina se simte mai bine, s-a trezit din comă, dar, din cauza leziunilor, cerebrale trebuie să învețe din nou să vorbească sau să meargă. Acest lucru este posibil cu ajutorul unui tratament de la o clinică specializată. Totuși, pentru acest lucru este nevoie de o sumă considerabilă de bani. Astfel, dacă vreți să o ajutați pe Florina puteți oricând să faceți o donație. Detalii despre cum se poate dona pot fi găsite aici.
Comentarii prin facebook