La pas prin Viena, in culorile toamnei / FOTO

Probabil că nu există timişorean pasionat de călătorii care să nu fi ajuns măcar o dată în Viena. Iar cei care nu au ajuns probabil că nu o dată au urmărit fascinaţi imagini filmate în maiestuoasa capitală austriacă, admirând aerul imperial şi dorindu-şi să fie parte din povestea vieneză, măcar pentru o vreme.

viena3

Real sau virtual, Viena este una dintre destinaţiile obligatorii pentru oricine este pasionat de frumuseţea vizuală şi sufletească. Şi nu degeaba oricine poate să se întoarcă de nenumărate ori, pentru că parcă niciodată nu te saturi de atmosfera aceea regală, de sărbătoare, care pluteşte pe străzi. Agenţia de turism Ultramarin vă propune în această toamnă o escapadă de un weekend în oraşul de suflet al lui Mozart, cu un itinerar fascinant din care vă veţi întoarce infinit mai bogaţi sufleteşte şi vizual. Pentru că Viena chiar are ce arăta, iar autorităţile vieneze ştiu să îşi promoveze valorile din plin. În primul rând, în Viena te pătrunde atmosfera. Vei fi impresionat profund de aerul plin de istorie şi de respect degajat de arhitectura superbă a clădirilor, dar și eleganţa vienezilor, civilizaţia din trafic şi din instituţii.

Unul din simbolurile Vienei este Stephansdom, Catedrala Sfântul Ştefan. Construcția începută în secolul al XII-lea, dar terminată abia în anul 1433 este unul dintre monumentele gotice de primă importanță ale Austriei. Acoperișul său constituit din 230.000 de țigle colorate este de o frumuseţe unică. Cel mai înalt turn al domului este cel din partea de sud, care măsoară 137 de metri. O scară permite vizitatorului să pătrundă în turn, oferindu-i o minunată priveliște de la o înălțime de 70 metri. Turnul din partea de nord nu a fost finalizat, dar este deservit de un lift care te poartă la o înălțime de 60 de metri, de unde poți admira împrejurimile clădirii sacre.

De o frumuseţe aparte, Palatul Schönbrunn, în apropierea căruia se află şi cea mai veche grădină zoologică din Europa, a servit din secolul al XVIII-lea până în 1918 drept reședință de vară a Casei de Habsburg. 45 din cele 141 de camere ale castelului sunt deschise publicului larg spre vizitare. Printre acestea se numără și camera lui Napoleon Bonaparte, împăratul francez și-a avut reședința aici din 1805 până în 1809, cabinetul chinezesc sau marea galerie. Ultramarin vă recomandă să nu rataţi o vizită la reședința imperială de altă dată, Palatul Hofburg, un complex arhitectural care s-a extins continuu de-a lungul timpului. La ora actuală, edificiul cuprinde 18 corpuri și 19 spații exterioare. El este sediul președintelui republicii federative austriece, adăpostește mai multe muzee (Muzeul de Artă Populară, colecții de instrumente muzicale, Camera Armelor, colecții ale Muzeului de Istorie a Artei, Muzeul „Sisi”),precum și Biblioteca Națională a Austriei.

Ar trebui pagini întregi ca să descriem pe scurt doar palatele. La fel ar trebui să facem cu muzeele, instituţiile de cultură sau poveştile marilor personalităţi ce au trăit şi creat la Viena. Nimic nu se compară însă cu impresiile adunate cu propriul suflet la faţa locului, amintiri a căror frumuseţe vă va urmări toată viaţa. Detaliile excursiei organizate de Agenţia de turism Ultramarin la Viena le găsiţi aici.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM

Consiliul Județean Timiș a primit sugestia să intre în business și să se apuce de produs contoare, pentru a salva o fabrică pur românească – timișoreană de la un faliment în care este deja. Venită de la un consilier județean, propunerea a fost analizată de Alfred Simonis, președintele CJT, dar concluziile trase nu prea sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA

Fotbalul din județul Timiș priviște cu încredere spre viitor după ce o nouă ediție a cursului de formare a arbitrilor de fotbal a debutat cu un succes răsunător în rândul tinerilor pasionați. Organizat de Comisia Județeană a Arbitrilor Timiș, evenimentul a atras deja peste o sută de participanți dornici să descopere secretele fluierului și să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fotbalul din județul Timiș priviște cu încredere spre viitor după ce o nouă ediție a cursului de formare a arbitrilor de fotbal a debutat cu un succes răsunător în rândul tinerilor pasionați. Organizat de Comisia Județeană a Arbitrilor Timiș, evenimentul a atras deja peste o sută de participanți dornici să descopere secretele fluierului și să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș  și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, organizează sâmbătă, 24 octombrie 2026, ora 11.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Timișoara, Bd. Eroilor de la Tisa nr.22), o întâlnire de afaceri dedicată dezvoltării relațiilor economice româno-srilankeze și identificării unor noi oportunități de cooperare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seminar la CCIAT, România – Sri Lanka: Noi oportunități de cooperare și parteneriate de afaceri
Consiliul Județean Timiș a primit sugestia să intre în business și să se apuce de produs contoare, pentru a salva o fabrică pur românească – timișoreană de la un faliment în care este deja. Venită de la un consilier județean, propunerea a fost analizată de Alfred Simonis, președintele CJT, dar concluziile trase nu prea sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM
Două deplasări și un meci acasă, dintre care două dintre partide sunt în campionat, iar altul în Cupa României. Politehnica știe exact programul următoarelor partide. „După meciul din Zăvoi (la Rm. Vâlcea, sâmbătă de la ora 12.30, direct pe Digi) revenim acasă, pe „Electrica”, unde vom juca sâmbăta viitoare, 24 octombrie, de la ora 13.00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se știu zilele și orele următoarelor trei partide ale Politehnicii. Două jocuri se văd și la TV
Aproape un sfert din lucrările necesare pentru ridicarea primului centru public de sprijin și recuperare pentru minorii cu adicții din România, care se ridică la Ciacova de către Consiliul Județean Timiș au fost deja realizate. Structura de rezistență a fost deja realizată, astăzi începe montarea acoperișului. Lucrările sunt în grafic, iar termenele convenite vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe montarea acoperișului la Centrul pentru tratarea adicțiilor pentru minori de la Ciacova/VIDEO
Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
În parteneriat, Primăria Timișoara și Asociația Peisagiștilor din România (AsoP) au reușit o remarcabilă performanță dendrologică: au identificat primii 12 arbori remarcabili din oraș, în Parcul Copiilor și în Parcul Regina Maria. Printre aceștia se numără un Ginkgo Biloba a cărui poveste este legată de familia Mühle, dar și stejari, ulmi, frasini, tei și platani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a descoperit 12 arbori remarcabili, inclusiv Ginkgo Biloba plantat de Muhle, în parcurile Timișoarei
Consiliul Județean Timiș se vede nevoit să modifice din nou hotărârea referitoare la realizarea proiectului de extindere la patru benzi a drumului care leagă Sânandrei de Drumul Național 69, Timișoara – Arad. Este a 15 modificare care trebuie aplicată, aceasta la cererea Ministerului Dezvoltări, pentru a se putea obține finanțarea prin Anghel Saligny promisă, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de aprobare a extinderii drumului Sânandrei – DN 69, modificată a 15-a oară, pentru obținerea de bani de la guvern. Proiectul, aproape gata
Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.