Sa inceapa jocul! Se pregateste o noua editie a Festivalului Traditii la Romani

Joc, muzică din belșug și spectacole de folclor autentic! Asta li se pregătește timișorenilor care vor trece pe la Festivalul Tradiții la Români. Acesta va avea loc în 14 și 15 octombrie, în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul.

traditii2

Festivalul Tradiții la Români a ajuns la cea de-a doua ediție și anunță spectacole și mai frumoase decât în anul precedent. Pe scenă vor urca soliști celebri, dar formații cunoscute și iubite de amatorii de folclor: Ansamblul Profesionist „Banatul” din Timişoara, Ansamblul Profesionist „Dor românesc” din Bistriţa-Năsăud, Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania” din Baia Mare, Orchestra Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia şi Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul Junii Sibiului”. Fondat în 1944 ,Ansamblul „Cindrelul Junii Sibiului” vine la Timișoara cu suite de dans din zona Transilvaniei, intercalate de momente muzicale susținute de soliștii Mariana Anghel, Robert Târnăveanu, Alina Bîcă sau Daniel Rosalim. Ansamblul Profesionist „Dor Românesc” aduce la Festivalul Tradiții la Români un obicei de nuntă din zona Bistriței, însoțit de momente muzicale, cu Domnica Dologa, Nicolae Cioanca, Mirela Petruș, Ancuța Motofelia, Veronica Bălan, Ioan Dordoi, Felix Gălan, Cristina Retegan, Ioachim Spân, Mărioara Dragotă. Fondat în anul 1959, Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” are coregrafia asigurată de Emil Miheț, iar orchestra îl are ca dirijor pe Albina Eduard. Va prezenta un moment muzical – coregrafic din Maramureșul Voievodal. Vor fi prezenți Andreea Ghițiu, Dumitru Dobrican și mulți alții. Tot la Timișoara va fi prezentă și Orchestra Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia, coordonată de dirijorul Roman Bugar. Programul este format din: suită de orchestră, solista vocală Firuța Cina, solist instrumentist – saxofon Nelu Iencea, suită de orchestră, solista vocală Mariana Ocolișan Petrovici, Roman și Marian Bugar moment instrumental – vioară, urmat de o suită de orchestră. Nelipsit va fi și Ansamblul Profesionist Banatul din Timișoara. În prima zi de festival, ansamblul va prezenta un program din suite de orchestră și dansuri din Zona Făgetului, Zona Oașului și Fecioreasca Fetelor din Crihalma. Tabloul coregrafic din prima seară a festivalului va fi întregit de Formația de Tineret „Ansamblul Banatul”, coordonați de cuplul de coregrafi Grigore și Floare Munteanu. Invitați speciali din prima seară sunt: Petrică Mîțu Stoian, Ana Pacatiuș, Dana Gruescu, Ghiță Călțun Brancu și Luță Popovici. De asemenea, vor fi prezenți și Aurel Tămaș, Liliana Laichici, Carmen Popovici-Dumbravă, Mihaela Petrovici, Vasile Conea, Adrian Stanca și Ciprian Pop. Intrarea la eveniment este liberă și se face pe bază de invitații, în limita locurilor disponibile. Acestea sunt disponibile la Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, începând de miercuri, 7 octombrie. Concertele vor începe în fiecare seară la ora 19.30.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Încep lucrările la noua grădiniță cu program prelungit din Moșnița Nouă. Termenul de execuție este de 𝟐𝟒 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐧𝐢

Luni, 29 iunie, a fost predat amplasamentul și emis ordinul de începere a lucrărilor pentru noua grădiniță cu program prelungit din Moșnița Nouă. Finanțarea este asigurată prin 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐕𝐞𝐬𝐭, iar valoarea totală a investiției este de 𝟏𝟖,𝟐 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢. O nouă grădiniţă cu program prelungit urmează să fie construită în localitatea Moșnița Nouă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încep lucrările la noua grădiniță cu program prelungit din Moșnița Nouă. Termenul de execuție este de 𝟐𝟒 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐧𝐢
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara

Timișoara va pierde, în următoarele luni, cinci destinații aeriene. Decizia aparține companiei Wizz Air, pentru cursele proprii, ca urmare a restructurării rețelei de zbor, vizate fiind legăturile cu Praga, Berlin, Frankfurt Hahn și Nurnberg. Afectate nu sunt doar zborurile de pe aeroportul Timișoara, ci și cele din Craiova, Brașov, București și Sibiu. Decizia vine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cea de-a XIV-a ediție a festivalului JAZZx debutează săptămâna aceasta în Iulius Town, odată cu evenimentul JAZZx NOW. Timp de două zile, pe scena din Iulius Town vor urca trupe și artiști de jazz din Marea Britanie, Germania, Țările de Jos și România.   Miercuri și joi, 1 – 2 iulie 2026, Iulius Gardens devine...
Citeşte tot articolul Citeste articolul JAZZx NOW la Iulius Town. Artiști din Germania, Marea Britanie și Țările de Jos vor urca pe scenă pe 1 şi 2 iulie
Luni, 29 iunie, a fost predat amplasamentul și emis ordinul de începere a lucrărilor pentru noua grădiniță cu program prelungit din Moșnița Nouă. Finanțarea este asigurată prin 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐕𝐞𝐬𝐭, iar valoarea totală a investiției este de 𝟏𝟖,𝟐 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢. O nouă grădiniţă cu program prelungit urmează să fie construită în localitatea Moșnița Nouă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încep lucrările la noua grădiniță cu program prelungit din Moșnița Nouă. Termenul de execuție este de 𝟐𝟒 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐧𝐢
189 pentru. 23 împotrivă. 233 necesare. Uneori, cifrele nu arată cine a câștigat, ci cine a plecat înainte de final. Luni, 22 iunie 2026, Guvernul Veștea nu a fost respins. A fost abandonat. Lăsat singur într-o sală golită cu grijă, de parlamentari care, cu doar câteva zile înainte, vorbeau despre responsabilitate și au descoperit brusc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când alegerile devin o amenințare
Ați rămas fără permisul de conducere și doriți reducerea perioadei de suspendare sau restituire, acum va trebui să susțineți examenul teoretic de verificare a cunoașterii regulilor de circulație la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV), nu la Inspectoratul Județean de Poliție, cum era până acum. Măsura intră în vigoare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă regulamentul testării pentru recuperarea permisului de conducere suspendat
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, spune că la adresa sa și la cea a instituției au fost făcute presiuni pentru a cumpăra clădirea de pe strada Văcărescu, unde funcționează în prezent Clinica de Psihiatrie a Spitalului Județean Timișoara. El vorbește despre clanuri și interese bănești, dar subliniază că nu se va renunța la Castelul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul lui Alfred Simonis, despre Castelul de la Moșnița, unde va fi clinica de psihiatrie: ”Nu cedăm presiunilor pentru a cumpăra vechea clădire”/VIDEO
Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că AUR este creaţia sistemului, fiind înfiinţat pentru ca furia oamenilor împotriva PSD-ului să poată fi controlată. Prin urmare, AUR nu s-a luptat niciodată cu PSD, susţine Fritz. Dominic Fritz arată că, în numele “interesului național”, sunt tot mai multe voci din AUR care cer să fie votat Guvernul Grindeanu....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: “AUR nu s-a luptat niciodată cu PSD. AUR este doar asigurarea de viață a PSD”
Primăria Timișoara, prin SC Piețe SA, propune reorganizarea pieței agroalimentare din Lipovei, de pe strada Silistra, astfel încât aceasta să răspundă mai bine nevoilor cumpărătorilor și producătorilor locali. Astfel, spațiul ar urma să funcționeze ca piață volantă, în zilele de vineri și sâmbătă, între orele 05:00 – 18:00. În afara programului de funcționare al pieței,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piață volantă în weekend, parcare în timpul săptămânii. Piața din Lipovei se reorganizează
Recordul de goluri la Cupa Mondială de fotbal a fost deja doborât după meciurile din grupe. Era de așteptat ca acest record să cadă, având în vedere că numărul de meciuri este considerabil mai mare decât la precedentele ediții, însă puțini se așteptau să fie nevoie de doar două săptămâni ca acest lucru să se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recordul de goluri la Cupa Mondială a fost doborât
Semnalele insistente legate de necesitatea conectării bazei sportive „Costică Rădulescu” la rețeaua de gaz, pentru funcționalitatea acesteia au avut succes. Primăria Timișoara anunță că va realiza și această operațiune pentru ca baza sportivă „Costică Rădulescu” să devină funcțională după finalizarea lucrărilor realizate de Compania Națională de Investiții. Deocamdată se face un prim pas în acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face primul pas spre conectarea la gaze naturale a bazei Costică Rădulescu
Top