Deputatii de Timis ai fostului PDL spun ca PSD a scapat-o pe Udrea de arest

Cine a scăpat-o pe Elena Udrea de arest? Aceasta este întrebarea la care încearcă să găsească răspunsul diferiți politicieni de pe scena națională. Printre ei se numără și Liviu Dragnea, liderul PSD, care spune că Udrea a fost salvată de foștii parlamentari PDL. Deputații de Timiș care au activat în PDL susțin însă că lucrurile stau exact pe dos.

elena udrea

Liviu Dragnea, președintele PSD, a găsit explicația felului în care s-a votat, în parlament, cererea de reținere și arestare a Elenei Udrea. Social-democratul spune că votul a fost orchestrat de foștii PDL-iști (acum PNL), care și-au găsit aliați în UNPR și în ALDE. „Cei de la PDL au votat în bloc (împotriva cererilor de reținere și arestare, n.red.), cei de la UNPR la fel, din câte înțeleg și cei de la ALDE și o parte din cei de la PNL. A fost o organizare foarte bună (…) Trebuie discutat în coaliție, e un subiect serios. Nu e normal ca noi, ca parlamentari, să ne dăm cu părerea pe cererile justiției. Acolo a fost o acțiune organizată prin care s-a stabilit ca ambele cereri să fie respinse, poate de cei pe care Udrea i-a amenințat cu dezvăluiri în comisia juridică. A fost o acțiune organizata de PDL si au găsit aliați„, a declarat Dragnea.

Deputații PNL (foști PDL) de Timiș au însă o altă ipoteză. Ei spun că Udrea a fost salvată chiar de PSD. „Eu nu am fost în acea zi la parlament, am lipsit din motive medicale. Dar, din discuții cu colegii mei… nici pomeneală de așa ceva. Înțelegerile au fost mai repede între PSD, UNPR și Elena Udrea, în niciun caz cu grupul PNL, care după cum știți, așa cum au spus copreședinții Vasile Blaga și Alina Gorghiu că se va vota la vedere. Majoritatea colegilor au votat la vedere”, ne-a declarat deputatul Cornel Sămărtinean. Aceeași idee o susține și Alin Popoviciu. „Noi am fost la vot și în mare parte am arătat bilele la vedere. Liviu Dragnea poate să spună orice. Eu mă întreb un singur lucru: el se referă la noi, dar la vot au fost prezenți toți miniștrii de la PSD, tocmai în sensul de a o salva. Nu am mai văzut atâți miniștri în parlament demult. Dacă ne uităm atenți la imagini, o să vedem că cei care băgau mâna până la cot în urne erau cei de la PSD, nu cei de la PNL sau din fostul PDL. Eu am votat exact așa cum a spus partidul și partidul mi-a spus că noi, ca de obicei, nu ne punem în calea justiției. Acum știți cum e… Hoțul strigă hoții”, ne-a declarat deputatul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

V.V.D.Toth a spus: (octombrie 31st, 2015 at 19:30 )

Idiotii ! Astia chiar ne cred tampiti ? Ce aberatii la defutatul izmenar samartigolanul sau jegul de popcariciu ! Ciumetii acestia care au pupat-o in dos pe japitza blonda n-au pic de rusine…..

birlic a spus: (noiembrie 1st, 2015 at 09:53 )

Care va sa zica ,parlamentul aresteaza la noi ,dupa reprezentantii nostrii in parlament .Rusine mai carpelor ,ce ati facut pana acum pt. alesii vostri ,numai de can canuri va tineti ,vrem centura ,vrem circulatie normala in oras ,de ce nu metrou ,vrem curatenie ,spatii verzi si de joaca …grija noastra de Elena ,s-o ajute Dumnezeu sa-si dovedeasca nevinovatia ,daca este asa ,sau sa-si ispaseasca pedeapsa daca merita ,dar pt. noi sunt alte prioritati ,netrebnicilor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022

Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO

Liga a doua este magnet pentru publicul timișorean, iar abonamentele pentru tot sezonul are începe pentru Poli marți s-au vândut în câteva minute, iar biletele la meciul cu Chindia Târgoviște la fel. Astfel, a fost decisă achiziția a mai multe tribune mobile, care vor fi instalate pe stadionul Electrica. Acestea vor oferi un plus de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara a acordat, luni seara, chiar de ziua orașului, un număr de șasenoi titluri de cetățean de onoare. În cadrul unei ședințe festive a Consiliului Local, șase persoane din domeniul social, cultural, muzical, media, au primit cea mai înaltă distincție acordată de oraș. Din păcate, nu toți cei distinși au putut fi în sală. Înaltpreasfințitul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara are de luni șase noi cetățeni de onoare/FOTO
Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Primăria Moşniţa Nouă anunţă că astăzi a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru obiectivul „Reparații prin impermeabilizarea cu covor asfaltic”. Sunt vizate nu mai puţin de 25 de străzi, valoarea contractului fiind de peste 3,2 milioane de lei, fără TVA Pe baza acestui contract sunt vizate următoarele străzi: Bucuriei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 25 de străzi din Moşniţa Nouă urmează să fie asfaltate. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor
Politehnica Timișoara dispută mâine, marți, 4 august, primul joc oficial din noul sezon. Alb-violeții o întâlnesc pe Chindia Târgoviște în etapa I a Ligii 2 2026-27. Dâmbovițenii au fost aproape de o promovare nesperată, dar s-au înclinat dramatic în fața Farului. Poli începe cu speranțe un an în care vrea să promoveze din prima. “E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare
Rucsandra-Ioana Bucșa a intrat definitiv în istoria sportului românesc duminică, 2 august 2026, devenind campioană europeană de seniori la doar 17 ani. Din postura critică de cârmaci, tânăra sportivă a ghidat echipajul masculin de 8+1 (M8+) al României către medalia de aur la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese, Italia. Performanța ei este cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rucsandra-Ioana Bucșa: Copila de 17 ani care conduce spre aur „uriașii” canotajului românesc
Cele aproximativ 80 de magazine PPC Energie din București și din întreaga țară sunt în aceste zile spații de adăpostire pe durata episoadelor de caniculă, pentru orice persoană afectată de stres termic. În magazinele PPC Energie, atât persoanele cât și animalele de companie care le însoțesc se pot odihni și hidrata, astfel prevenind sau diminuând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magazinele PPC Energie sunt și în acest val de căldură puncte de adăpostire pe timp de caniculă
Depunerea de coroane la statuia generalului Virgil Economu a însemnat debutul ceremoniilor oficiale legate de Ziua Timișoarei. A urmat o ceremonie cu discursuri oficiale în Piața Unirii și o defilare militară în aceeași locație. Ceremoniile oficiale legate de Ziua Timișoarei, sărbătorită din anul 1999, au debutat luni cu depunerea de coroane la statuia generalului Virgil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a marcat intrarea trupelor românești în oraș prin două ceremonii oficiale/FOTO
La doar 18 ani, Nicolas Benea a semnat una dintre cele mai frumoase povești ale sezonului din Campionatul Național de Viteză în Coastă. Pilotul Canova Racing a câștigat Grupa 3 la Trofeul Sinaia, stabilind și un nou record al traseului pentru această categorie, după ce cu numai o zi înainte a fost foarte aproape de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ca pasărea Phoenix, după un accident, pe prima treaptă a podiumului. Timișoreanul Nicolas Benea, cursă fabuloasă la Sinaia/FOTO
Celula numărul 3 de la deponeul de la Ghizela ar urma să fie complet funcțională până la finalul anului acesta, spune Cristian Moș, directorul ADID Timiș. Aceasta va însemna inclusiv o reducere a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor. În acest moment, prețul practicat este mai mare pentru că deșeurile trebuie transportate în alte județe, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Până la finalul anului am putea avea o micșorare a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor din Timiș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.