Ioan „Mateo” Mateescu, cu un pas in CL Timisoara, dupa demisia lui Ciprian Jichici

Copreședintele PNL Timiș Nicolae Robu așteaptă să poarte o discuție față în față cu Ciprian Jichici. Acesta a anunțat pe Facebook că demisionează din PNL și din CL Timișoara, fără să le spună însă oficial colegilor săi de ce a luat o astfel de decizie. Locul lui Jichici în CL ar putea reveni social-democratului Ioan Mateescu.

mateo

Ciprian Jichici nu și-a depus încă oficial demisia din Consiliul Local Timișoara, iar copreședintele PNL Timiș, Nicolae Robu, speră să aibă o discuție cu acesta înainte. Cel mai combativ consilier local al liberalilor a anunțat, vinerea trecută, pe Facebook că renunță atât la carnetul de partid, cât și la calitatea de ales local. „În august 2002 intram în sediul PNL animat de ideea de a mă implica în politică pentru a schimba ceva în bine în Timișoara și în România. Timp de mai bine de 13 ani am încercat să merg înainte fără a face acele compromisuri cu care sunt profund incompatibil. Nu sunt un ipocrit, așa că nu susțin că nu am făcut deloc compromisuri. (…) A venit ziua în care trebuie să recunosc faptul că m-am înșelat și că am greșit (…) Doresc să fiu bine înțeles, cred în rolul fundamental al democrației în societatea modernă. Cred în rolul partidelor politice, cred în rolul politicienilor și cred în rolul liderilor de partide, la orice nivel. Nu mai cred însă în cei care sunt azi la conducere. Nu mai cred în promovarea mediocrității și nesimțirii pe criterii «meritocratice». Nu mai cred nici în liderii partidului din care fac parte și nici în personajele pe care le promovează”, scria Jichici.

cipi jichici1

Nicolae Robu susține că tot nu știe de ce a luat Jichici această decizie radicală. „Încă nu am vorbit cu el, sper că vom avea o discuție. Am numai lucruri bune de spus despre Ciprian Jichici, indiferent ce opțiuni va avea în viitor. A avut tot timpul din partea mea toată aprecierea și susținerea. I-am spus și când a fost constituit Comitetul Județean Executiv, că singurul motiv pentru care nu face parte din această structură este acela că este foarte mult timp plecat. Am vrut să dăm cât mai puține motive de disensiuni, fuziunea cu PDL a fost foarte delicată. A părut că înțelege. Repet, Ciprian Jichici este un om foarte capabil”, ne-a declarat Robu. Plecarea lui Ciprian Jichici din CL va lăsa liberalii cu un om în minus. Asta, pentru că, în condițiile în care în 2012 s-a mers pe lista USL, comună cu PSD și PC, următorul ar fi Virgil Ciobanu, în prezent șeful Serviciului control sănătate publică la Direcția de Sănătate Publică. Acesta a candidat din partea conservatorilor. După el vine social-democratul Ioan „Mateo” Mateescu, fost director al agenției teritoriale ARR Timiș. „Nu avem nicio problemă cu oricine va intra în CL. Trebuie îndeplinite însă două condiții: Ciprian Jichici să-și dea demisia, iar următorul pe listă să nu fie în incompatibilitate”, a mai spus Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (noiembrie 10th, 2015 at 17:21 )

Jichici prea mult plecat, Robu prea mult „dus cu pluta”. Prea ca la Boxig.

Noni a spus: (noiembrie 10th, 2015 at 22:38 )

Asta e contributia lui Jichici la bunul mers al orasului…decat sa faca el compromisul de a suporta alianta cu Popoviciu mai bine il lasa pe PSD-istul asta sa ocupe un loc in Consiliu Local. Daca o lasa pe gagica din poza mai intelegeam…ca are un suflet mare.

++ a spus: (noiembrie 11th, 2015 at 01:27 )

aerul tare de Bocsig e sarmul sau.

dani a spus: (noiembrie 11th, 2015 at 09:11 )

numai sa nu-l puneti sa scrie…ca in rest poate sa ridice mana..

Jean a spus: (noiembrie 11th, 2015 at 13:17 )

Cocalarul asta sigur e un om onest. O sa faca treaba

fjgfiytf a spus: (noiembrie 11th, 2015 at 15:46 )

Cine e acest Mateo? Un TZEPAR nenorocit.
si din poze mai reiese ca e si un cocalar manelistic

gheo a spus: (noiembrie 11th, 2015 at 15:49 )

stiti zicala: in spatele fiecarui barbat puternic sta o femeie foarte inteligenta.
Si in spatele fiecarui cocalar sta o tzoapa proasta.

bravo a spus: (noiembrie 11th, 2015 at 16:23 )

Bravo! Sa vedem rrobisor cu cine mai faci majoritate in CL?? Cine seamana vant, culege furtuna!!

bnm a spus: (noiembrie 12th, 2015 at 11:01 )

:)))))))))))

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, e ferm convins că la viitoarele alegeri parlamentare filiala locală a partidului nu va mai fi nevoită să pună pe listele pentru București tot felul de parașutați de la centru. Aceasta, cel puțin cât timp președinte al partidului va fi Ilie Bolojan, spune Pirtea. Ani de zile, listele trimise la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Sergiu Rogoveanu, performanțe de vis la Europeanul de tenis, categoria Masters

Turneul de tenis MT1000 Budapest Regional Championships, cunoscut ca și Campionatul European de Masters destinat sportivilor masters, se desfășoară în perioada 1 – 7 iunie 2026. Competiția are loc în aer liber, pe zgură, la Centrul Național de Tenis din Budapesta, Ungaria. La cea mai „tânără” categorie, +30 de ani, timișoreanul Sergiu Rogoveanu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sergiu Rogoveanu, performanțe de vis la Europeanul de tenis, categoria Masters
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

aquatim santier

Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

  Societatea Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări desfășurat în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD). Contractul „Executie reţele de apă şi canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg” a avut o valoare finală de 33.455.142,18 lei, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Turneul de tenis MT1000 Budapest Regional Championships, cunoscut ca și Campionatul European de Masters destinat sportivilor masters, se desfășoară în perioada 1 – 7 iunie 2026. Competiția are loc în aer liber, pe zgură, la Centrul Național de Tenis din Budapesta, Ungaria. La cea mai „tânără” categorie, +30 de ani, timișoreanul Sergiu Rogoveanu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sergiu Rogoveanu, performanțe de vis la Europeanul de tenis, categoria Masters
O lectură a studiului „De ce muncim?” (CSLDI-FSPAC UBB, 2026) Fiecare generație crede că următoarea nu mai vrea să muncească. Probabil același lucru l-au spus și cei care au trecut de la plug la fabrică, de la fabrică la birou și de la birou la laptop. Problema nu este dispariția muncii. Este schimbarea sensului ei....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci paradoxuri despre munca publică
În ultimii ani, promovarea produselor locale autentice a devenit una dintre direcțiile esențiale pentru dezvoltarea economică și culturală a regiunilor europene. În Banat, acest demers este susținut de o serie de organizații și producători care au înțeles că valoarea patrimoniului gastronomic poate deveni un important vector de dezvoltare regională, de promovare turistică și de consolidare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Producătorilor de Salam Bănățean – un ambasador al tradiției gastronomice bănățene la Banaton 2026 și pe scena europeană
Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
Mijlocașul și căpitanul celor de la CSA Steaua București, Stephan Drăghici (28 de ani), s-a înțeles cu Poli Timișoara și va juca pe Bega în următoarele două sezoane. Acesta vine din postura de jucător liber de contract pentru a pune umărul la obiectivul bănățenilor de a ataca promovarea în Superligă în ediția 2026/2027, din „prima”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de calitate vine la Politehnica Timișoara. Căpitanul Stelei va avea un contract pe doi ani cu clubul alb-violet
Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
O delegație formată din reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au vizitat Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara. Aceasta este unul dintre cele mai mari obiective de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de Tratare a Apei Bega a fost vizitată de reprezentanți ai Comisiei Europene
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, e ferm convins că la viitoarele alegeri parlamentare filiala locală a partidului nu va mai fi nevoită să pună pe listele pentru București tot felul de parașutați de la centru. Aceasta, cel puțin cât timp președinte al partidului va fi Ilie Bolojan, spune Pirtea. Ani de zile, listele trimise la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș
Oamenii Primăriei Timișoara au realizat în ultimele luni mai multe acțiuni pentru găsirea terenurilor neingrijite, pe care ar putea apărea ambrozie. Cei care nu curăță respectivele terenuri au primit avertismente. Ambrozia este o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald. În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană a emis peste o suta de avertismente pentru combaterea ambroziei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.