Adio, carute! La Hezeris se poate ajunge acum cu masina / FOTO

Un drum județean de șapte kilometri a fost inaugurat, miercuri, de președintele CJ Timiș, Titu Bojin. Acesta face legătura între Lugoj și Hezeriș, până la Valea Lungă. Banii au fost asigurați din bugetul județean, creditul luat de la CEC, dar și de la guvern. Bojin n-a pierdut ocazia să-l înțepe, scurt, pe primarul Nicolae Robu.

inaugurare drum hezeris9

Bucata reabilitată se află pe traseului drumului județean DJ 609, care trece prin Hezeriș, Valea Lungă Română, Cliciova, Bethausen, Cladova, Ohaba Lungă, Ohaba Română și limita județului Arad, la Zăbalț. Drumul public este în administrarea Consiliului Județean Timiș, prin Direcția pentru Administrarea Drumurilor și Podurilor Județene. „Practic, este vorba despre un drum județean de 7 – 8 km, care este foarte frumos pentru localitățile astea de pe aici, care erau pierdute. Valoarea drumului este de 9,6 milioane. Fonduri sunt de la Consiliul Județean, creditul CEC și Planul Național de Dezvoltare Locală. Am făcut observațiile necesare pentru mărirea capacității unor poduri, a lungimii, pentru că sunt mai scurte, și în zonă circulă combine, tractoare și mai puțin mașini mici. În condițiile astea sper să se încheie foarte rapid un drum dorit (…) Rugămintea către constructori este să se lucreze cât se poate de mult, dar să nu facem niciun rabat din punct de vedere al calității. Avem banii, aceștia nu se pierd și dacă e nevoie putem să-i reportăm pentru la anul. Sperăm doar să nu fie schimbați ca destinație”, a declarat președintele CJ, Titu Bojin. Social-democratul nu s-a putut abține să nu arunce săgeți către primarul Timișoarei, Nicolae Robu, cu referință directă la inaugurările pe care le tot face acesta prin diverse cartiere. „Am făcut un drum de 7 km pe care îl unim cu celelalte două pe care le-am făcut și care înseamnă cam 27 de km, adică două traversări prin orașul domnului Robu. Dar face și el străduțe și trotuare”, a spus Bojin. Deși perioada de execuție era de opt luni, constructorul, adică firma Superconstruct SRL, a terminat lucrarea în opt luni. „E o lucrare mult mai complexă decât să pietruim un drum (…) Există zone de sprijin pentru zona tăiată din deal, ca să avem siguranța că nu se va scurge noroi de pe versanți. De asemenea, sunt făcute drenuri care dau posibilitatea să se traverseze apa cu apele pluviale care iarna creează dificultăți și probleme. În aceste condiții există ca apa să se scurgă prin aceste canale”, a mai explicat șeful CJ. Drumul le este foarte util localnicilor care fac naveta spre Lugoj. „Înainte era groaznic. Aveam acces doar cu căruța pe aici, iar mașinile intrau foarte rar”, a completat primarul din Coșteiu, Petru Carebia.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Lațcău crede că cercetările DNA pe subvențiile plătite cu bani de la guvern la Colterm sunt o situație paradoxală: ”Orașul e acuzat de foloase necuvenite”

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că nu știe cine a făcut denunțul la DNA în cazul cercetării asupra banilor de la guvern pentru susținerea încălzirii orașului în 2021, și spune că doar în orașul de pe Bega se fac asemenea cercetări, chiar dacă și alte mari orașe au primit bani în același fel și i-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău crede că cercetările DNA pe subvențiile plătite cu bani de la guvern la Colterm sunt o situație paradoxală: ”Orașul e acuzat de foloase necuvenite”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA

Fotbalul din județul Timiș priviște cu încredere spre viitor după ce o nouă ediție a cursului de formare a arbitrilor de fotbal a debutat cu un succes răsunător în rândul tinerilor pasionați. Organizat de Comisia Județeană a Arbitrilor Timiș, evenimentul a atras deja peste o sută de participanți dornici să descopere secretele fluierului și să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții

Cinci persoane, printre care și doi membri ai aceleiași familii, au fost reținute de procurori în urma unei ample operațiuni care a vizat traficul de substanțe interzise în municipiul Timișoara. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Gestionarea eficientă a deșeurilor a încetat de mult să fie doar o obligație legală, devenind o dovadă de responsabilitate civică și economică. Campania „Un Timiș mai curat”, inițiată de Eco Serv Timiș în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, readuce în atenția publică ideea că succesul ecologic depinde de efortul comun al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Resurse salvate, nu deșeuri îngropate: cum construim împreună „Un Timiș mai curat”
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că nu știe cine a făcut denunțul la DNA în cazul cercetării asupra banilor de la guvern pentru susținerea încălzirii orașului în 2021, și spune că doar în orașul de pe Bega se fac asemenea cercetări, chiar dacă și alte mari orașe au primit bani în același fel și i-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău crede că cercetările DNA pe subvențiile plătite cu bani de la guvern la Colterm sunt o situație paradoxală: ”Orașul e acuzat de foloase necuvenite”
Cinci persoane, printre care și doi membri ai aceleiași familii, au fost reținute de procurori în urma unei ample operațiuni care a vizat traficul de substanțe interzise în municipiul Timișoara. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții
Fotbalul din județul Timiș priviște cu încredere spre viitor după ce o nouă ediție a cursului de formare a arbitrilor de fotbal a debutat cu un succes răsunător în rândul tinerilor pasionați. Organizat de Comisia Județeană a Arbitrilor Timiș, evenimentul a atras deja peste o sută de participanți dornici să descopere secretele fluierului și să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș  și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, organizează sâmbătă, 24 octombrie 2026, ora 11.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Timișoara, Bd. Eroilor de la Tisa nr.22), o întâlnire de afaceri dedicată dezvoltării relațiilor economice româno-srilankeze și identificării unor noi oportunități de cooperare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seminar la CCIAT, România – Sri Lanka: Noi oportunități de cooperare și parteneriate de afaceri
Consiliul Județean Timiș a primit sugestia să intre în business și să se apuce de produs contoare, pentru a salva o fabrică pur românească – timișoreană de la un faliment în care este deja. Venită de la un consilier județean, propunerea a fost analizată de Alfred Simonis, președintele CJT, dar concluziile trase nu prea sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM
Două deplasări și un meci acasă, dintre care două dintre partide sunt în campionat, iar altul în Cupa României. Politehnica știe exact programul următoarelor partide. „După meciul din Zăvoi (la Rm. Vâlcea, sâmbătă de la ora 12.30, direct pe Digi) revenim acasă, pe „Electrica”, unde vom juca sâmbăta viitoare, 24 octombrie, de la ora 13.00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se știu zilele și orele următoarelor trei partide ale Politehnicii. Două jocuri se văd și la TV
Aproape un sfert din lucrările necesare pentru ridicarea primului centru public de sprijin și recuperare pentru minorii cu adicții din România, care se ridică la Ciacova de către Consiliul Județean Timiș au fost deja realizate. Structura de rezistență a fost deja realizată, astăzi începe montarea acoperișului. Lucrările sunt în grafic, iar termenele convenite vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe montarea acoperișului la Centrul pentru tratarea adicțiilor pentru minori de la Ciacova/VIDEO
Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
În parteneriat, Primăria Timișoara și Asociația Peisagiștilor din România (AsoP) au reușit o remarcabilă performanță dendrologică: au identificat primii 12 arbori remarcabili din oraș, în Parcul Copiilor și în Parcul Regina Maria. Printre aceștia se numără un Ginkgo Biloba a cărui poveste este legată de familia Mühle, dar și stejari, ulmi, frasini, tei și platani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a descoperit 12 arbori remarcabili, inclusiv Ginkgo Biloba plantat de Muhle, în parcurile Timișoarei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.