Efectul Candea: val de demisii la MP Timis

Insistențele Roxanei Iliescu de a-l avea alături, în Mișcarea Populară, pe Dorin Cândea au efecte serioase asupra organizației de Timiș a partidului. Mai mulți membri din conducerea MP Timiș au decis să renunțe la funcții și și-au dat demisia în bloc. Pe de altă parte, Iliescu ar fi rămas și ea fără funcția pe președinte… însă nu vrea să accepte!

demisii pmp

În mai puțin de o lună, Roxana Iliescu a reușit să facă praf organizația de Timiș a partidului Mișcarea Populară. Totul, pentru că a insistat să-l aducă și să-l promoveze în MP pe Dorin Cândea. O mare parte din membrii de partid s-au opus lui Cândea, însă pentru Iliescu părerea acestora nu a contat. Ea a insistat că fostul consilier județean este o achiziție minunată pentru partid, chiar dacă aproape nimeni în afară de ea nu prea îl dorește acolo. În aceste condiții, mai mulți membri ai conducerii MP Timiș au decis să renunțe la funcțiile pe care le aveau în partid. „Opt membri ai biroului de conducere județean au decis să-și prezinte demisia din funcțiile deținute în acest birou. Rămânem consecvenți deciziei noastre și nu vom participa la formarea echipei domnului Cândea și a doamnei Roxana Iliescu. Rămânem în continuare simpli membri ai partidului Mișcarea Populara, atașați principiilor cu care am început acest proiect”, a transmis Alexandru Arion, fost vicepreședinte MP Timiș. Chiar dacă au renunțat la funcții, opozanții lui Iliescu spun că vor continua lupta. „Bineînțeles noi vom continua. Ideea este că, în momentul de față, statutar vorbind, domnișoara Iliescu este demisă din funcția de președinte al filialei, documentație care de altfel a fost trimisă la București la aproape 60 de colegi de-ai noștri. Am fost zece oameni din 16 care am votat demisia ei. Bineînțeles că nimeni nu a băgat-o în seamă și nu vrea să accepte, dar noi avem documente! Aceste documente însoțite de un memoriu au fost trimise inclusiv la Traian Băsescu”, a explicat Liviu Mihăilescu, fost vicepreședinte MP Timiș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

DR.EVIL a spus: (februarie 2nd, 2016 at 13:25 )

MA OAMENI BUNI, DE CE NU ACCEPTATI CA ATI PIERDUT? GATA, SUNTETI ISTORIE, BASE S-A SCREMUT, A DEFECAT SI S-A STERS CU VOI LA AUGUSTUL SAU FUND. MERGETI IN TREABA VOASTRA, SUNTETI MULT PREA MICI, INSIGNIFIANTI. JOCURILE NU SE FAC LA TIMISOARA CI LA BUCURESTI. PA-PA IN NEANT! 🙂

oricine a spus: (februarie 2nd, 2016 at 14:59 )

atentiune!!!!! printesa va fi debarcata!!!! Marea Pacaleala timis va avea un nou presedinte interimar incepand chiar de maine!!!! intalnirile de ieri si astazi ale infractorului pentru formarea echipei se vor derula conform strategiei!!!!!PSD+MP=PSD!!!!Sau saturat cam repede de printesa .prestatia ei lasa de dorit. alta mai trupesa la asternut. poate un tuning o mai salva putin.

Rumburak a spus: (februarie 2nd, 2016 at 15:22 )

toate partidele, aceeasi mizerie. de ce ar intra cineva in politica? posturile de conducere la stat sint date celor cu carnet de partid. locurile pe liste sint date in ordinea contributiei pentru campanie. nu inteleg entuziasmul de a sponsoriza partidul pentru un post platit cu citeva sute – 1000 de euro. doar daca…

tristul adevar este ca alegerile ar trebui boicotate de alegatori. niciun candidat nu merita stampila. vai si amar…

Cipi a spus: (februarie 2nd, 2016 at 16:14 )

:)))))) mare scofala

Jebelean a spus: (februarie 2nd, 2016 at 17:44 )

Ăștia sunt ăia de au votat-o pe Lenuța Udrea în 2014? Merită excluși, sclavii!!!

Mita a spus: (februarie 3rd, 2016 at 13:26 )

Oare autoarea acestui articol nu a sesizat faptul ca semnatura de la pozitia 6 si cea de la pozitia 9 sunt identice? Poate curiozitatea de jurnalist „impartial” o va impinge totusi sa faca niste verificari in ceea ce priveste semnatarii reali ai demisiei.

;) a spus: (februarie 5th, 2016 at 14:17 )

Oare Mita e R. I. sub acoperire ? ;)))

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Luni, 6 aprilie, în jurul orei 18:25, ISU Timiș a fost solicitat prin telefon la numărul de urgență 112 să intervină pentru asigurarea măsurilor de prim ajutor în urma unui accident rutier produs pe A1 km 504 (sensul de mers spre Arad). La locul evenimentului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe A1 între Timișoara și Arad
Tech Talks by UPT a crescut, în ultimii ani, de la o serie de conferințe de impact la o veritabilă platformă de dialog despre marile teme ale viitorului. În spatele acestui parcurs se află o viziune clară asupra rolului universității în societate, asumată și susținută de rectorul UPT, Florin Drăgan. Despre această viziune și despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despre Tech Talks, cea mai importantă conferință organizată de UPT: identitate, leadership, platformă pentru viitor
Președintele Nicușor Dan va vizita marți, de la ora 11.00, Centrul de mari arși de la Timișoara, primul finalizat după Revoluție. Vizita vine în contextul Zilei Mondiale a Sănătății, care este celebrată din 1950 în data de 7 aprilie. La finalul vizitei, președintele Nicușor Dan va susține declarații de presă, potrivit unui anunț al Administrației...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan vine marți la Timișoara. Președintele va vizita Centrul de Mari Arși
Luni dimineața, în jurul orei 09:30, un bărbat de 55 de ani a condus un autoturism dinspre localitatea Moșnița Nouă înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un stâlp. În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv conducătorul auto și un pasager în vârstă de 24 de ani. Conducătorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două persoane au ajuns la spital după ce o mașină nu a avut loc de un… stâlp de iluminat
Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi spune că la Serviciul de Permise și Înmatriculări, subordonat instituției pe care o conduce nu sunt probleme cu obținerea documentelor și a numerelor de înmatriculare. Ea spune că s-a deplasat la sediul Serviciului în mod incognito și nu a descoperit aglomerație sau îngreunarea eliberării documentelor. Conform datelor oficiale, în ultimele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș, incognito în vizită la Permise și Înmatriculări. Nu a descoperit probleme
Societatea Piețe S.A. Timișoara anunță că, în contextul apropiatelor sărbători pascale, Piața Volantă Stadion va fi deschisă și vineri, 10 aprilie, pe lângă zilele obișnuite de funcționare – miercuri și sâmbătă. Măsura a fost luată pentru a sprijini atât producătorii locali, cât și cetățenii orașului, oferindu-le posibilitatea de a achiziționa produse proaspete pentru masa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Paște, programul la Piața Volantă de la Stadion va fi prelungit
La şedinţa Consiliului Local Dummbrăviţa din această lună, pe masa consilierilor locali va ajunge un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Iniţiatorul proiectului, primarul Horia Bugarin, speră că va avea unanimitate, nu doar majoritate, la adoptarea acestui proiect. Jocurile de noroc urmează să fie interzise şi în Dumbrăviţa, una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Păcănelele” vor fi interzise (şi) pe teritoriul comunei Dumbrăviţa
Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.