Fosta crama din Piata 700 se redeschide! Primaria va lua 10.000 euro chirie lunara

Din martie, Primăria Timișoara va începe să facă, în sfârșit, ceva bani de pe urma Restaurantului Cramă din Piața 700. Acesta a fost câștigat la licitație în 2015, investitorul având termen șase luni să deschidă afacerea. În ultimii trei ani, municipalitatea n-a încasat un leu pentru spațiul ultracentral.

crama 700

În vara lui 2015, Primăria Timișoara a scos la licitație spațiul cunoscut sub denumirea de „Restaurant Crama 700, cu grădina de vară”. Acesta era într-o stare deplorabilă. El fusese închiriat, în 2007, Fundaţiei Academice Culturale Timişoara (FACT), pentru un „centru cultural”. Localul a ajuns în folosința unei societăți comerciale având ca acţionar unic chiar FACT, pentru activităţi de alimentaţie publică şi spectacole, banii urmând să finanțeze diferite acțiuni ale fundației. Contractul de închiriere cu primăria a expirat în 2012, dar abia în 2014 FACT a eliberat spațiul. S-a vorbit, la vremea respectivă, chiar despre deschiderea unei miniberării, unde băutura să fie produsă chiar la fața locului. Crama şi grădina de vară, având o suprafaţă totală de 1.175 de metri pătraţi, au fost adjudecate la o chirie de 9.738,75 euro. Prețul de pornire a fost de 10 euro/mp/lună pentru restaurant, respectiv 5 euro/mp pentru grădina de vară.

A existat un singur ofertant, SC Trei Dion Pizza SRL, care a oferit 10,5 euro/mp/lună pentru cramă şi 5,25 euro/mp/lună pentru grădină. Primăria nu a încasat însă niciun leu până acum pentru acest spațiu. Conform contractului încheiat între cele două părți, „chiria începe să curgă din momentul în care locatarul își începe desfășurarea activității economice în spațiu, dar nu mai târziu de 6 luni de la data predării/primirii spațiului”, după cum au precizat, pentru deBanat.ro, reprezentanții PMT. Procesul verbal este datat 24 septembrie 2015, astfel că, teoretic, într-o lună, noul local ar trebui deschis, iar banii să înceapă să vină spre primărie. Mai trebuie spus că valoarea garanției de bună execuție a fost stabilită la peste 58.400 euro, iar contractul a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani. Firma care a câștigat licitația deține și un cunoscut restaurant cu specific italian pe strada pietonală Mărășești.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

vic a spus: (februarie 17th, 2016 at 14:01 )

Otilia galescu, procesul vb. este datat cu 24 sept. 2015 nu 2016, rectifica……..

poli21 a spus: (februarie 17th, 2016 at 14:20 )

Oare a urmarit cineva lucrarile de demolare a unor ziduri interioare in partea dinspre statia de tramvai ( in fostele depozite ) ? Dupa umilele mele cunostiinte, cladirea este monument istoric si in consecinta, in afara autorizatiei de construire mai trebuie sa existe si avizul Directiei Judetene de Cultura.

Rumburak a spus: (februarie 17th, 2016 at 19:43 )

in sfirsit o sa se faca ceva bun acolo. in perioada de glorie, epoca comunista, acea berarie era o b0mba…

anteconbega a spus: (februarie 18th, 2016 at 07:44 )

Este de fapt, acesta e adevărul!, o victorie a viceprimarullui Traian Stoia, care a luptat pentru ca spaţiul să intre în legalitate, după ce şi-a bătut joc de Ciuhandu, Grindeanu, Orza, Robu şi Diaconu, un mic baronaş muzical din Timişoara, dl. Ioan Coriolan Garboni, fiind stimulat comercial de funcţia fostei soţii, directoare la mediu şi aflată o vreme în graţiile fostului USL şi cu relaţii erste klasse în nomenclatura din Bucureşti. Unde a şi rămas…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Finalul săptămânii viitoare va aduce la Timișoara cea de a opta ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Evenimentul, care aduce în mijlocul orașului Timișoara magia unei epoci de poveste, Evul Mediu, este organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, în perioada 16-18 octombrie. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
În perioada 21-25 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș devine, din nou, gazda Salonului Industriei Ușoare, care își deschide porțile pentru cea de-a doua ediție organizată în această toamnă. Evenimentul oferă publicului timișorean ocazia de a descoperi produse variate, propuneri pentru sezonul rece și oferte direct de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.