O urare din Banat pentru Curtea de Conturi Bucuresti / VIDEO

Așadar, Curtea de Conturi București păstorită de nea Nicu „Votcăroiu” și imensul bănățean cu apucături miticești, Ilie Sârbu „Răspopitu’”, a respins recursul Primăriei și CJ Timiș în privința finanțării sportului timișorean. Fiindcă n-a fost vorba doar de ACS Poli, ci și de handbal, baschet și rugby.

Cred că oamenii de acolo nici măcar n-au citit contestația, având răspunsul negativ pregătit de la început, dar ne-a lăsat să fierbem în suc propriu mai bine de o jumătate de an. De ce spun asta? Fiindcă, doar cu puțin timp în urmă, au cerut din nou documentația pentru Asociația Timișoara Capitală Culturală, aprobând în final finanțarea în acest caz. Or, documentațiile trimise inițial se pierduseră, iar în privinta sportului nu-i interesa fiindcă aveau verdictul. Dacă oamenii tandemului Nicu – Ilie au lucrat pe lege, e foarte bine. Doar că numai la Timișoara nu e voie ca de la bugetul local să fie dați bani pentru sport. Lucru care se întâmplă absolut peste tot: Craiova, Iași, Chiajna, Voluntari, Târgu Mureș, Târgu Jiu etc., pentru fotbal, și mai peste tot pentru baschet, handbal, rugby etc. Mai mult, la Teleorman s-a întâmplat la fel ca în Timiș, Camera de Conturi județeană fiind inițial împotriva finanțării sportului. În schimb, autoritățile de acolo au avut câștig de cauză în urma contestației depuse la București.

Poate Timișoara e în altă țară și noi n-am aflat. Sau i se aplică alte legi și noi nu știm. Că la fel știm destul de bine că pentru Timișoara nu sunt bani pentru centură, stadion, sală de sport. Obiective care se construiesc cu bani de la bugetul național peste tot. Ar fi o înșiruire prea mare de localități unde se fac centuri, stadioane sau săli de sport. Și asta, în condițiile în care Timișul este cel mai mare contributor la bugetul național după București. Adică din banii timișenilor se fac stadioane, centuri, sală de sport în mai multe orașe. Orașe care n-au bani pentru astfel de obiective, fiindcă îi dau la sport. Lucru interzis Timișoarei! Așa că nu pot să le trimit celor de la Curtea de Conturi și alte instituții bucureșteni decât o urare din Banat, în interpretarea galeriei lui Poli Timișoara.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

blue a spus: (februarie 19th, 2016 at 14:52 )

Wow ce galerie frumoasa. Chiar e a ACS-ului?

M. a spus: (februarie 19th, 2016 at 16:19 )

Am fost acolo dar n-as canta niciodata pentru acs-ul lui robu.

soryn a spus: (februarie 19th, 2016 at 16:50 )

Din pacate nu am avut niciodata niste „conducatori” adevarati in Banat, nu am avut niciodata niste oameni care sa ne reprezinte si sa reprezinte Banatul si Timisoara … doar oameni slabi care doar in fata noastra au stiut sa dea din gura sau sa isi umfle muschii pe feisbuc, in rest sintem bataia de joc a intregii tari .. si oltenii si moldovenii si ungurii, absolut toti isi bat joc de noi … stam cu mina intinsa, dupa ce, tot pe spatele nostru se imbuiba toata tara … stadion si sala refacuta la tg jiu, pentru cine? craiova sala si stadion , piatra neamt stadion, doar timisoara nu merita niciodata nimic … centura, scuze nu sint bani pentru voi … sport … nu aveti voie … spitale … descurcati-va … locuri de munca … ce bine ca aveti … venira toti cu catel cu purcel …

INO a spus: (februarie 19th, 2016 at 19:30 )

NOW!TIMIȘ-TIMIȘOARA-BANATUL TOT ADEVĂR ȘI VIAȚĂ RĂMÎN ÎN ETERNITATE!FUNCEA ȘI MINCEA ȚĂRI!DE ACEEA A CĂZUT ȘI CEAUȘESCU !PENTRU CĂCI ÎN BANAT NU A FĂCUT NIMENI O ALTĂ LEGE DECÎT A ADEVĂRULUI ȘI VIEȚI! DE ACEEA MAI BINE SĂ SCĂPĂM ȘI DE ACEȘTI MITICI CARE AU DISTRUS ACEST POPOR DE GENERAȚII ÎNTREGI! AR TREBUI SĂ -I DĂM JOS DE ACOLO ȘI ROBU ȘI ALȚI SĂ ADOPTE O POZIȚIE VEHEMENTĂ LA BUCUREȘTI DESPRE ACESTE LUCRURI CARE ADUC O LEZARE DEMNITĂȚI ȘI VALORI UMANE!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

anteconbega a spus: (februarie 19th, 2016 at 19:54 )

Oricum, ramân cele scrise pe zidurile orasului: AC RECAS NU E POLI! NICI LUGOJUL, TIMIŞOARA!

Noni a spus: (februarie 19th, 2016 at 20:56 )

Bun articol! In mod normal primaria si CJT vor face proces si vor castiga. Dar pana atunci nu stiu cum vor fi sustinute echipele.

birlic a spus: (februarie 20th, 2016 at 11:08 )

Din pacate nici noi nu suntem uniti, vedeti ca si in ceasul al dispelea vorbim de AC Recas si nu de Poli handbal ragbi si alte obiective sportive . Cei care vorbesc in continuare de A. C R. nu-si dau seama ce deserviciu fac frumosului oras al vinurulor ,pt. a se racori sau a plati cuiva anumite polite . Daca nu vom fi uniti ca stim ce vrem ,dar fara injuraturi si strigaturi ,nu vom face nimic . Haideti sa facem o petitie ca o naframa in varf de bat si sa o fluturam „miticilor” pe sub nas cu sloganul: „unica solutie alta revolutie ” si atunci o sa vada nu numai mitici ci parlamentarii de paie pe carei avem si care trebuie sa dea socoteala.

Anonymous Coward a spus: (februarie 29th, 2016 at 19:13 )

Era fain daca faceau o verificare a ortografiei cei care-au publicat mesajul. Asa, ne-am facut de ras in mod gratuit. (Nu ca n-as fi de acord cu mesajul, da’ e ca si cand te-ai duce sa-i dai cuiva o palma si pana s-ajungi la el calci intr-un rahat, cand faci chestii de-astea.)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica, examen în deplasare: „Mergem încrezători”

Politehnica se pregătește de prima deplasare de la revenirea în Liga 2. Alb-violeții joacă mâine, în etapa a doua, pe terenul sibienilor de la CSC 1599 Șelimbăr. „Acestea sunt condițiile, jucăm la patru zile, pentru noi important este să uităm meciul cu Chindia. Ne așteaptă o deplasare grea, în condiții diferite, pentru că la Cisnădie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica, examen în deplasare: „Mergem încrezători”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În aceste zile de caniculă, Primăria Timişoara a deschis, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Timiș, Crucea Roșie și Școala Postliceală „Henri Coandă”, mai multe puncte de prim ajutor și hidratare în oraș. Totodatp, municipalitatea a invitat instituții și operatori economici din oraș să se alăture inițiativei. Se anunță în continuare o vară caniculară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canicula continuă. Au fost deschise mai multe puncte de prim ajutor şi hidratare în oraș
În urma unei postări apărute în spațiul public și a unei sesizări telefonice adresate Poliției Locale Șag, referitoare la abandonarea mai multor saci cu diverse deșeuri pe domeniul public, în imediata vecinătate a Mănăstirii Șag–Timișeni, pe raza UAT Șag, polițiștii locali s-au deplasat de îndată la fața locului. Au fost efectuate verificări pentru identificarea unor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A abandonat deşeuri la marginea drumului, dar a fost prins de Poliția Locală Șag cu sprijinul cetățenilor şi al sistemului de supraveghere video
Furtuna de vineri a produs probleme, atât în oraș, cât și în zonă. Inundații și mai ales copaci doborâți de vijelie, cu asta au avut de a face pomăpierii salvatori. În intervalul orar 18:15 – 23:00, pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara au gestionat 21 misiuni pentru înlăturarea efectelor fenomenenelor meteorologice avertizate. S-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Furtună scurtă, dar intensă! Peste 20 de intervenții ale ISU Timiș
Medalie de aur pentru Timiș la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială – IOAI 2026 desfășurată peste mări și țări. În perioada 2–8 august 2026, la Astana, Republica Kazahstan, s-a desfășurat Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI 2026), una dintre cele mai prestigioase competiții dedicate elevilor pasionați de inteligență artificială. România a fost reprezentată de un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță deosebită pentru un elev timișorean. Aur la o Olimpiadă dedicată A.I.
CSC Dumbrăvița se pregătește de o primă deplasare din această ediție a Ligii 2. În etapa a 2-a a campionatului, joacă în Ilfov, pe terenul nou-promovatei CSL Ștefănești. Meciul va avea loc sâmbătă, 8 august, de la ora 11.00, pe stadionul „Dumitru Mătărău” din Ștefăneștii de Jos. CSL Ștefănești, a debutat în Liga 2 cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce a pierdut două puncte cu o echipă rechemată în „B”, Dumbrăvița vrea să facă mai mult pe terenul unei nou-promovate
Lucrările de modernizare a locului de joacă de pe strada Orșova sunt finalizate, a anunțat Primăria Timișoara. O suprafață de peste 1.300 de metri pătrați a fost transformată într-un spațiu modern, unde cei mici se pot juca, iar părinții și bunicii se pot bucura de timpul petrecut în aer liber. Intervențiile municipalității au vizat întreaga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a finalizat modernizarea locului de joacă de pe strada Orșova /Foto
Punctul de trecere a frontierei dintre România și Serbia de la Jimbolia va trece printr-un important proces de modernizare având ca scop final reducerea consumului energetic. Finanțarea este asigurată prin intermediul programului de colaborare transfrontalieră Interreg România – Serbia, valoarea contractului de proietare și execuție fiind de 4,3 milioane de lei. Lucrările se referă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei de la Jimbolia va fi modernizat cu patru milioane de lei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.