„Nu ne vindem tara!” Faza pe „bungai” si „rosenblumi”

Departe de țară luam pulsul frământărilor locale pe subiectul Poli. Avem investitor ghanez în negocieri. E adevărat, nu e Brad Pitt, nici Angelina Jolie. Dar e mai frumos decât Marian Iancu. Nu e Ion Țiriac, dar nici tare departe, dacă ne luam după mirosul afacerilor. E mai rău ca fratele Negoiță de la Dinamo-PSD? Să fim serioși? De fapt, ce vorbim noi aici? Suntem ca o fată bătrână fără zestre, fără galerie, fără stadion, fără bani de salarii, cu funcțiile vitale ținute de aparate, dar noi îl vrem pe prințul Mansour de la Manchester City. Nu vă mai amintiți ce povesteau bunicii prin Banat? Cum le-au zis ei fetei să n-aducă moldovean în casă, că sunt atâția feciori cuminți și harnici în sat, să le știe vița și ce apucături au? E, și câte familii sănătoase cu copii frumoși și deștepți n-au ieșit așa?

Ce se poate întâmpla mai rău decât este? Să murim peste câțiva ani, nu la vară, trași în țeapă de un americano-ghanez? Să nu mai vedem atâta politic în jurul fotbalului, funcții repartizate pe algoritm și sabotaj la greu din zona PSD? A, da, ne mai paște pericolul să ajungem de vreo două ori vicecampioni și apoi să ni se taie macaroana? Măi, fraților, de când nu vă mai place pokerul? Hai să jucăm mize mari, nu să stăm finanțați de stat și cu țintă de performanță locurile 9-12 într-un campionat și-așa slab al României. Decât așa, mai bine tragem obloanele până când se poate mai mult. La o singură chestiune să fie atente autoritățile: clauze care să permită întreruperea contractului în caz de colaps, clauze pentru palmares și drept de folosință al numelui și culorilor, clauze pentru mutarea echipei din oraș și așa mai departe.

Tot de departe de țară am aflat și că PSD nu poate dovedi că viceprimarul Traian Stoia e membru de partid ca să-l poată și exclude de acolo. Apoi am fost informat că președintele Sorin Grindeanu a găsit adeziunea lui Traian Stoia, deci poate să-l dea afară din partid. Greu, foarte greu. Dacă atâta le-a trebuit pesediștilor să-l termine pe moșu’, vă dați seama cât de greu le-ar fi să explice – nu mie, ci propriului electorat – ce-au văzut la el când l-au pus pe liste, ce calități avea ca să fie propus viceprimar al Timișoarei, ce a adus acest om plus valoare umană și profesională administrației locale și mai ales dacă și-a meritat salariul ala de vreo 50.000 de euro în tot mandatul?

La fel de departe de țară am aflat că nu numai în Timișoara există primari pitorești. Într-o frumoasă capitală europeană, pe faleza de pe malul stâng al râului Liffey vezi zeci de palmieri. Pe poduri, la fel. În ghivece, în februarie, la 1-2 grade Celsius, E adevărat că în acea capitală termometrele mai rar coboară sub zero. Cum la fel de adevărat este că nici vara nu cresc mult peste 20. Însă ce aveau primarii ăia pitorești de pe râul Liffey mai rațional decât ai noștri este selecția statuilor amplasate de-al ungul anilor în mai multe locuri din centrul orașului. Nu tu o „Coajă de om”, o „Eva”, „Supermam” și alte delicii postmoderniste. Doar un ac al mileniului pus cam de-amboulea, dar în rest istorie și inspirație.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Mara a spus: (martie 1st, 2016 at 16:44 )

Pacat, ca toata RO e organizata pe tabere (bisericute) si fiecare nu vede mai mult decat … propriul interest 🙁

pif a spus: (martie 1st, 2016 at 20:24 )

la Dublin sint palmieri dar lipsesc PSD-istii.

INO a spus: (martie 1st, 2016 at 21:07 )

NOW!AȘA AM ZIS EU INO!DAR CINSTIT EXISTĂ ȘI RISCUL SĂ VINĂ SĂ FACĂ VARZĂ ÎN CLUB SĂ CHINUIE JUCĂTORI ȘI SĂ NU ÎI PLĂTEASCĂ ȘI UNDE AM AJUNGE!?ÎNAPOI LA SAPĂ DE LEMN!ȘI MAI ESTE CEVA!? CUM POATE UN OM SĂ INVESTEASCĂ LA O ECHIPĂ DE CARE NU ÎL LEAGĂ NIMIC! ABSOLUT NIMIC!POATE OMUL A FOST ABURIT CÎND SE VA TREZI ÎȘI VA DA SEAMA ȘI SE VA RETRAGE!DECI ESTE CLAR CĂ CEVA NU MIROASE A BINE! ȘI NU VREAU SĂ PROFITĂM DE NAIVITATEA UNUI OM! DACĂ VREA SĂ O AJUTE PE POLI TIMIȘOARA ACEL MILIONAR CU 10 MIL PE AN CE NU AJUTĂ CLUBUL CU VREO 300 MI EURO SĂȘI PLĂTEASCĂ JUCĂTORII ȘI SĂ SCAPE CLUBUL DE NECAZURI!DACĂ TOT IUBESC TIMIȘOARA -BANATUL PENTRU EL LA 10 MIL PE AN ESTE O NIMICA TOATĂ!EU NU AM BARBĂ NU POT CREDE ÎN ORICE ZVON DUBIOS!! HAI PA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

anteconbega a spus: (martie 2nd, 2016 at 10:09 )

Te plimbasi, nenicule, te plimbasi insular! Vreun schimb de experienta in domeniul cultivării palmierilor temperat oceanici, probabil. Problema e daca Negoiță de la Dinamo-PSD e rudă cu Negoiţă de la Poli-PSD!

sa moara dusmanii a spus: (martie 2nd, 2016 at 10:12 )

cine e Pif…..???????????

INO a spus: (martie 2nd, 2016 at 12:18 )

NOW!EU INO AM FOST LA DUBLIN ȘI AM VĂZUT ȚEAPA DIN FAȚA POȘTEI!Pif ERA LA AUTOBUZUL SUPRAETAJAT 40 SĂ-L DUCĂ ÎN GLASNEVIN CEMETERY!DON’T YOU Pif!!???

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

uiuiuiui a spus: (martie 3rd, 2016 at 10:47 )

diferenta e ca Marian Iancu a intrat ulterior la pirnae si asta vine de la pirnae. ii dorim sa nu aiba parte de pirnae romineasca ca nu la toti vine Pelinel in vizita. in rest…

carmen a spus: (martie 3rd, 2016 at 15:25 )

Lasati ca Fata batrana fara zestre, fara salar si nici macar(mai grav!) bucalata nu-l vrea pe printul Mansour! Ca ei inca se insoara cu verisoara primara prin tarile arabe! Dar nici un moldovean care se da drept ROMAN Nu-i ok…In plus, un pic de scrupule una ar trebui sa aiba altfel e nasol! Sa-ti pese numai de propria persoana asta da afacere!!! Oricum sa se incerce cu americano-ghanezul in fond ce ar avea Poli de pierdut? Si cu celalalt pe care-l cauta FBI macar stiu unde sa-l gaseasca, poate nu mai are nimic de ascuns…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO

Peste câteva zile se va turna primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii pe care Consiliul Județean Timiș le realizează pe drumul care leagă Timișoara de Giroc. Lucrările sunt în grafic, constructorul fiind mobilizat în șantier, iar în câteva săptămâni investiția va fi finalizată, așa cum debanat.ro a relatat. Investiția este realizată din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei

Liberalii timișeni au dezbătut viitorul orașului de pe Bega în cadrul unei întâlniri care a încercat să stabilească dacă mai există „Timișoara competitivă”. Mai mulți reprezentanți ai PNL au dialogat cu societatea locală pentru a se vedea dacă mai este Timișoara orașul excelenței și al pionieratului și ce trebuie făcut pentru ca orașul să își...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cupa Atletico, un turneu pentru toții copiii să se bucure de sportul care îl iubesc cel mai mult, fotbalul

ACS Atletico Timișoara organizează, în perioada 26–27 septembrie 2026, la Baza Sportivă Chișoda, Cupa Atletico Timișoara 2026, proiect finanțat de Consiliul Județean Timiș. Competiția este dedicată copiilor și juniorilor și urmărește dezvoltarea experienței competiționale, promovarea fair-play-ului și încurajarea practicării sportului de la vârste mici. Cupa reprezintă etapa finală a unui proiect mai amplu de pregătire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Atletico, un turneu pentru toții copiii să se bucure de sportul care îl iubesc cel mai mult, fotbalul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Analiza imobiliare.ro

Fenomenul “Shrinkflation” pare să apară și în sectorul imobiliar

Dacă ați avut parte de fenomenul de ”Shrinkflation”, în care o serie de bunuri alimentare rămâneau la același preț, dar la gramaj mai mic, iată că un astfel de fenomen pare să apară și în domeniul imobiliar. Apartamentele noi au devenit gradual mai compacte și mai scumpe. În același timp, sunt vizibil îmbunătățite când vine...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fenomenul “Shrinkflation” pare să apară și în sectorul imobiliar

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit
ACS Atletico Timișoara organizează, în perioada 26–27 septembrie 2026, la Baza Sportivă Chișoda, Cupa Atletico Timișoara 2026, proiect finanțat de Consiliul Județean Timiș. Competiția este dedicată copiilor și juniorilor și urmărește dezvoltarea experienței competiționale, promovarea fair-play-ului și încurajarea practicării sportului de la vârste mici. Cupa reprezintă etapa finală a unui proiect mai amplu de pregătire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Atletico, un turneu pentru toții copiii să se bucure de sportul care îl iubesc cel mai mult, fotbalul
Sezonul de baschet începe cu meciurile din Cupa României. SCM Politehnica Timișoara joacă pe teren propriu, în prima manșă a primului tur. Băieții noștri înfruntă CSM Petrolul Ploiești, sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 18:00. Partida are loc la Sala Constantin Jude, cu intrare liberă. Sezonul trecut, cele două formații au fost vecine de clasament:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start de nou sezon pe teren propriu. Baschetbaliștii încep Cupa României cu un meci accesibil
George Cătălin Roman, arbitru al CJA Timiș și component al lotului național de Liga I, a fost propus de Comisia Centrală a Arbitrilor pentru includerea pe Lista FIFA a arbitrilor internaționali pentru anul 2027. Este o performanță deosebită, care readuce arbitrajul timișean foarte aproape de locul pe care l-a ocupat, de-a lungul timpului, pe scena...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul revine în circuitul european al cavalerilor fluierului. George Roman, propus pe lista FIFA
Tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani din județul Timiș se mai pot înscrie până în 27 septembrie în Academia Balului Vienez Timișoara. Programul îi pregătește pe viitorii debutanți nu doar pentru primul vals, ci și pentru situații în care încrederea, prezența, comunicarea și felul în care se raportează la ceilalți pot face...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimele zile de înscrieri în Academia Balului Vienez Timișoara. Mentori din business, diplomație și comunitate îi pregătesc pe viitorii debutanți
La scurt timp de la aprobarea susținerii proiectului în Consiliul Local, Primăria Timișoara lansează apelul Youth Climate Action Fund. Sunt finanțări de până la 5.000 de dolari pentru idei care contribuie la un oraș mai verde, vizați fiind tinerii cu vârste între 15 și 24 de ani. Ei sunt invitați să propună și să implementeze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Finanțări de până la 5.000 de dolari. Primăria Timișoara lansează apelul Youth Climate Action Fund
Centura Vest, tronsonul aflat în lucru din inelul de ocolire al Timișoarei, va avea 10 poduri și pasaje, iar constructorul lucrează la fiecare dintre acestea. Lucrările sunt în diferite stadii de realizare, pentru fundații și elevații, inclusiv piloți de îndesare, ca măsură de consolidare a terenului de fundare în spatele culeelor. Antreprenorul care realizează investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate cele zece poduri și pasaje de pe Centura Vest Timișoara sunt în lucru/Foto
Peste câteva zile se va turna primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii pe care Consiliul Județean Timiș le realizează pe drumul care leagă Timișoara de Giroc. Lucrările sunt în grafic, constructorul fiind mobilizat în șantier, iar în câteva săptămâni investiția va fi finalizată, așa cum debanat.ro a relatat. Investiția este realizată din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.