Babele nu se dezmint! Meteorologii au emis pentru vineri, 4 martie, o informare valabilă în toată țara, care vizează ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului, dar și ninsori în zona montană înaltă. În Banat va ploua pe arii extinse.
Informarea meteorologică este valabilă în intervalul 4 martie, ora 3 – 4 martie, ora 23. Aria ploilor se va extinde, cuprinzând jumătatea sudică a ţării. În Oltenia și Muntenia se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 15-20 l/mp şi, izolat, 35- 40 l/mp. De asemenea, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de 50-60 km/h. În Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini de peste 1.700 m, vor predomina ninsorile, iar rafalele vor depăşi 70 km/h. În sudul Banatului intensificări ale vântului vor fi şi în a doua parte a zilei de joi, 3 martie. În noaptea de 3/4 martie și în ziua de 4 martie va ploua pe arii extinse în Banat și mai restrânse în Crișana. Cantități mai însemnate de precipitații se vor înregistra în județele Timiș (15-20 l/mp), Caraș-Severin și Hunedoara (local peste 20 l/mp și izolat la munte peste 30 l/mp). Vântul va prezenta intensificări temporare în sudul Banatului. La munte vor predomina ninsorile, iar rafalele vor depăși 70 km/h.
Comentarii prin facebook