Grindeanu stie cat mai sta Robu la primarie: exact doua luni!

Primarul Nicolae Robu va părăsi biroul de pe CD Loga în două luni, dar, înainte să plece, ar trebui să încerce să facă ceva și pentru simplii timișoreni. Asta crede președintele PSD Timiș, Sorin Grindeanu, care îi cere edilului să trimită Poliția Locală la muncă în oraș, nu să stea la pasajul Michelangelo, pe care-l păzește „că vin teroriștii de la ISIS și pun bombe”.

Sorin Grindeanu nu mai vrea să audă de incidente care se petrec pe străzile și în mijloacele de transport în comun din Timișoara. Președintele PSD Timiș crede că Robu e mai preocupat de obiective precum Pasajul Michelangelo, decât de siguranța cetățenilor. „Eu sunt cel puțin sunt sătul. Aș vrea să-l rog, având în vedere și evenimentul nefericit cu tânăra violată (n.r. – joi o adolescentă a fost agresată sexual în Parcul Botanic), pe domnul Robu să găsească alte priorități pentru Poliția Locală, dincolo de a face pază pentru obiecte strategice. În Complexul Studențesc au fost vreo două incidente, în mijloacele de transport în comun înfloresc hoții de buzunare. Eu cred că unul dintre obiectele pe care Poliția Locală trebuie să le aibă e legat de siguranța cetățeanului, dacă nu chiar primul. Nu poate să stea o mașină să păzească obiectivele pe care le consideră primarul că sunt strategice, iar zone cunoscute cu potențial risc de infracționalitate să nu beneficieze de suportul Poliției Locale. Eu fac un apel, cât va mai rămâne, două luni, să schimbe prioritățile Poliției Locale. E un lucru pe care cred e că obligat să-l facă (…) știu de Poliția Locală pentru că, dacă ne urcăm acum în mașină și mergem la Michelangelo, găsim o mașină care stă să păzească pasajul că vin teroriști de la ISIS și pun bombe”, a declarat parlamentarul.

Pe de altă parte, Grindeanu e convins că Robu trebuie să „dezrobească” cetățenii Timișoarei și să părăsească administrația locală, asta și pentru că Timișoara a devenit motiv de satiră. „Am văzut că pe Facebook, Timișoara nu mai este «Palmișoara», este «Semaforișoara», pentru că Timișoara nici până la a se implementa acest proiect (n.r. – proiectul de trafic management) nu ducea lipsă de semne de circulație, fie că vorbim de semafoare sau de trei semne «cedează trecerea» până ajungi în intersecție. Sistemul în sine eu cred că, dacă va avea o funcționare corectă, va fi un lucru bun pentru oraș. (…) Nu vreau să ajungem la eșec cu acest proiect, dar și-l asumă cine-l gestionează. (…) Nici nu pot să-ți ascunzi mereu incompetența, «ba e de vină PSD, ba e de vină nu știu cine». Eu cred că perioada asta de a-ți ascunde incompetența, care a funcționat 20 de ani, a trecut. (…) Cred că trebuie să treacă Timișoara într-o nouă etapă. Timișoara trebuie să devină sănătoasă. Administrația Robu, în patru ani, a arat niște linii care foarte greu vor fi vindecate. E datoria lui si a echipei lui să dezrobească Timișoara și cetățenii. De orașul în care trăim până la administrația asta nu s-a râs. Timișoara provoacă zâmbete, dacă nu chiar râsete în hohote. Timișoara trebuie să devină normală, iar pentru asta Robu trebuie să plece”, a conchis șeful PSD Timiș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice

Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că drona care a căzut la Galați demonstrează cu prisosinţă că războiul Rusiei este real și îi afectează pe români. O reacţie pe acelaşi subiect a avut şi preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, care a amintit că PSD și AUR blochează exact programul care ne-ar apăra de drone. Într-o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Record la Marele Premiu al Brașovului. Timișoreanul Radu Benea și Ferrari, printre favoriți

A doua etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă, Marele Premiu al Brașovului, aduce la start un număr record de piloți, nu mai puțin de 105, printre aceștia numărându-se și campionul absolut en-titre de la Turisme, Radu Benea. După o prima etapă pe Transalpina, în Gorj, campionatul va ajunge în weekend pe cel mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Record la Marele Premiu al Brașovului. Timișoreanul Radu Benea și Ferrari, printre favoriți
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O sărbătoare care este cinstită cum trebuie. De Ziua Puilor de CODRU, pe 1 iunie, între orele 10:00 și 14:00, CODRU Festival invită familiile și copiii din Timișoara în Parcul Copiilor pentru lansarea proiectului CODRU ART BUS, o intervenție artistică ce aduce împreună arta, educația, sustenabilitatea și comunitatea. Proiectul este realizat de CODRU Festival în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surprize din „CODRU” pentru copii de 1 Iunie! Un troilebuz va prinde viață în Parcul Copiilor
Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara a jucat astăzi primul meci din returul sezonului regular la Gura Humorului, contra echipei locale, care a avut curaj să se înscrie în „elită”, după ce multe câștigătoare de liga sceundă nu au făcut acest lucru. Cum era de așteptat, partida nu a avut istoric. Super-campioana României a arătat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Galop de sănătate în Bucovina. SCM USV a dat aproape o sută de puncte într-un singur joc
O delegație a Universității de Vest din Timișoara și a partenerilor instituționali din România a efectuat o serie de întâlniri oficiale și vizite de lucru la Universitatea Eberhard Karls din Tübingen, una dintre cele mai prestigioase universități de cercetare din Europa, precum și la institute și centre de excelență afiliate acesteia. Delegația română a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea Eberhard Karls din Tübingen dezvoltă noi direcții de colaborare internațională
Rețele Electrice România, operatorul rețelei de distribuție a energiei electrice, a investit în 2025 peste 123 milioane de lei, în județul Timiș. Investițiile fac parte din strategia companiei de a dezvolta rețeaua de distribuție a energiei electrice în beneficiul clienților. Printre lucrările de amploare finalizate în 2025 se numără modernizarea celulelor de înaltă și medie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania de distribuție a energiei electrice a investit în Timiș în 2025 peste 123 de milioane de lei
Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că drona care a căzut la Galați demonstrează cu prisosinţă că războiul Rusiei este real și îi afectează pe români. O reacţie pe acelaşi subiect a avut şi preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, care a amintit că PSD și AUR blochează exact programul care ne-ar apăra de drone. Într-o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice
Politehnica Timișoara și-a asigurat serviciile jucătorului basarabean în vîrstă de 23 de ani, Mihai Dolghi. Mihai s-a născut la 8 iulie 2002, la Chișinău (Rep. Moldova). Este mijlocaș central de profil defensiv, dar poate acoperi la fel de bine și postul de fundaș central. A crescut la Zimbru Chișinău, pentru care a debutat în prima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara a intrat în vacanță, nu înainte de a face primul transfer pentru Liga 2
Preşedintele Forţei Dreptei Timiş, Claudiu Chira, dezminte orice discuţii pe care partidul său le-ar fi avut cu liderul PNL Timiş, Alin Popoviciu, considerându-le elucubraţii. El spune că Popoviciu inventează subiecte ca să rămână în atenţia publicului.  Cu Alin Nica, Popoviciu a discutat la… o nuntă. Joi, într-o conferință de presă, secretarul general interimar al PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fanteziile lui Alin Popoviciu privind o „alianţă” cu Forţa Dreptei, demontate de toţi cei implicaţi. Discuţii la… o nuntă
Prima generație de economiști formați la Timișoara se va reuni joi, 29 mai 2026, de la ora 11:00, la Universitatea de Vest din Timișoara, pentru a marca împlinirea a 55 de ani de la absolvire. Întâlnirea are o semnificație aparte: este revederea generației care a deschis drumul învățământului universitar economic timișorean și care a contribuit,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prima generație de economiști formați la Timișoara se reunește după 55 de ani
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.