Ministerul Sanatatii nu le permite medicilor specialisti sa ia locul medicilor de familie

Negocierile pentru normele de aplicare ale Contractului cadru pentru 2011 – 2012 dintre Ministerul Sănătăţii şi asociaţiile profesionale ale medicilor de familie sunt pe ultima sută de metri.

La 1 iunie expiră valabilitatea actului adiţional al contractului pe 2010, în baza căruia medicilor de famile le sunt decontate serviciile, aşa că Ministertul Sănătăţii a început să cedeze şi să accepte propunerile celor din medicina primară. Reprezentanţii MS au abrogat articolul care prevedea că, în cazul în care medicii de familie refuză să semneze contractul cu casele de asigurări de sănătate, medicii din ambulatoriu au dreptul de a acorda servicii medicale prevăzute pentru asistenţa medicală primară, lucru cu care medicii de familie spuneau că sunt şantajaţi ca să semneze contracul în forma care îi dezavantaja. În plus, nici numărul de puncte pe care medicii de familie le primesc atunci când realizează servicii medicale nu se vor mai ajustea în funcţie de gradul profesional şi au fost reformulate şi reglementările privind sancţiunile pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale. Astfel, dacă până acum la prima abatere de la contractul încheiat cu casa de asigurări de sănătate, sancţiunea consta în diminuarea punctului per capita cu 10%, la a doua abatere cu 20%, iar la cea de-a treia cu 30%, în noua formă actul normativ prevede că pentru prima abatere constatată sancţiunea va fi avertisment scris, la următoarea abatere scade valoarea punctului cu 10%, iar la a treia se reziliează contractul încheiat între cabinetul medical şi casa judeţeană de asigurări de sănătate.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

”Bulevardul” ISHO mai aproape de deschiderea circulației rutiere

Municipalitatea timișoreană urmează să preia bulevardul realizat între clădirile din complexul ISHO, de către dezvoltatorul acestuia. Acesta va deveni parte a inelului 2 de circulație al orașului și va fi completat de un nou pod peste Bega, pentru care se dorește accesarea de fonduri europene. Deocamdată va fi realizată preluarea proiectului de realizare a acelei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Bulevardul” ISHO mai aproape de deschiderea circulației rutiere
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Şapte magistraţi timişoreni au semnat mesajul de solidaritate cu colegii lor care au apărut în documentarul Recorder. La polul opus, Adriana Stoicescu

Aproape 700 de judecători și procurori români au semnat, până vineri la prânz, un mesaj de solidaritate cu magistraţii care au semnalat nereguli grave în documentarul Recorder cu privire la prescrierea dosarelor penale. Printre aceştia se numără şi şapte magistraţi timişoreni. La polul opus se numără celebra judecătoare Adriana Stoicescu, apărătoarea înfocată a Liei Savonea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şapte magistraţi timişoreni au semnat mesajul de solidaritate cu colegii lor care au apărut în documentarul Recorder. La polul opus, Adriana Stoicescu
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Alex, campionul din scaunul cu rotile!

Alex Fotoc a visat, ca orice sportiv adevărat, să lupte în ringurile profesioniste. Să simtă adrenalina, aplauzele, victoria. Un accident de mașină (lovit pe trecerea de pietoni) i-a curmat acest vis mult prea devreme… dar nu i-a luat inima de luptător. De 8 ani, Alex duce o altă bătălie. O luptă tăcută, grea, zilnică. Lupta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alex, campionul din scaunul cu rotile!
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Zi de sărbatoare la Școala Soarelui! Copiii au pictat și au scris poezii cu gândul la Nașterea Domnului/FOTO

Într-o lună decembrie plină de semnificații, iată că se găsește timp pentru concursuri organizate în școli cu tematică creștină. Cu binecuvântări de la Înaltpreasfinţia Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, astăzi, 13 decembrie, a avut loc prima ediție a concursului cu tematică religioasă sub numele „Cultura tradițională în școala românească”, organizat de Școala Gimnazială nr.30 în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zi de sărbatoare la Școala Soarelui! Copiii au pictat și au scris poezii cu gândul la Nașterea Domnului/FOTO
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

STPT pregătește asigurarea CASCO a firobuzelor Bozankaya

Societatea de Transport Public Timișoara a lansat pe SEAP licitația pentru a găsi un furnizor de asigurări de tip CASCO, care să protejeze noile firobuze realizate de turcii de la Bozankaya pentru oraș. Conform cerințelor, asigurările vor acoperi chiar și riscurile de… tâlhărie. Contractul prevede asigurarea facultativă de tip CASCO. pentru întreg parcul de 33...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT pregătește asigurarea CASCO a firobuzelor Bozankaya

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Societatea de Transport Public Timișoara a lansat pe SEAP licitația pentru a găsi un furnizor de asigurări de tip CASCO, care să protejeze noile firobuze realizate de turcii de la Bozankaya pentru oraș. Conform cerințelor, asigurările vor acoperi chiar și riscurile de… tâlhărie. Contractul prevede asigurarea facultativă de tip CASCO. pentru întreg parcul de 33...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT pregătește asigurarea CASCO a firobuzelor Bozankaya
Municipalitatea timișoreană urmează să preia bulevardul realizat între clădirile din complexul ISHO, de către dezvoltatorul acestuia. Acesta va deveni parte a inelului 2 de circulație al orașului și va fi completat de un nou pod peste Bega, pentru care se dorește accesarea de fonduri europene. Deocamdată va fi realizată preluarea proiectului de realizare a acelei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Bulevardul” ISHO mai aproape de deschiderea circulației rutiere
Alex Fotoc a visat, ca orice sportiv adevărat, să lupte în ringurile profesioniste. Să simtă adrenalina, aplauzele, victoria. Un accident de mașină (lovit pe trecerea de pietoni) i-a curmat acest vis mult prea devreme… dar nu i-a luat inima de luptător. De 8 ani, Alex duce o altă bătălie. O luptă tăcută, grea, zilnică. Lupta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alex, campionul din scaunul cu rotile!
În data de 19 decembrie, de la ora 18:00, la Casa de Cultură Buziaș va avea loc spectacolul festiv „Sărbătoarea Crăciunului”. Cu acest prilej se vor aniversa 35 de ani de activitate artistică a cunoscutului interpret Adrian Stanca. Evenimentul va reuni nume reprezentative ale folclorului românesc. Pe scenă vor urca îndrăgitele interprete Andreea Voica și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment special la Buziaş. „Sărbătoarea Crăciunului” şi aniversarea a 35 de ani de carieră ai solistului Adrian Stanca
O nouă ediție a campaniei de Crăciun pentru copiii din medii defavorizate a avut loc în acest an la Cerneteaz, unde școala Acton Academy Timișoara a transformat spiritual sărbătorilor într-un gest profund de solidaritate și generozitate. În preajma Crăciunului, elevii, părinții și îndrumatorii Acton Academy au organizat o amplă acțiune de strângere de fonduri și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Povestea de Crăciun din Cerneteaz 2025: Solidaritate și bucurie aduse de copiii de la școala Acton Academy Timișoara
Într-o lună decembrie plină de semnificații, iată că se găsește timp pentru concursuri organizate în școli cu tematică creștină. Cu binecuvântări de la Înaltpreasfinţia Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, astăzi, 13 decembrie, a avut loc prima ediție a concursului cu tematică religioasă sub numele „Cultura tradițională în școala românească”, organizat de Școala Gimnazială nr.30 în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zi de sărbatoare la Școala Soarelui! Copiii au pictat și au scris poezii cu gândul la Nașterea Domnului/FOTO
La iniţiativa Druckeriei, jucătorii lui Poli Timişoara joacă astăzi într-un echipament special dedicat eroilor timişoreni căzuţi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Poli joacă azi ultimul meci al sezonului. Moment aparte pregătit de Druckeria, jucătorii lui Poli au ieşit pe teren cu tricouri speciale dedicate Revoluţiei din 1989. Pe tricou scrie mare “RESPECT ‘89”, fiind...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iniţiativă Druckeria. Jucătorii lui Poli Timişoara, în echipament special dedicat eroilor Revoluţiei
Gală la superlativ! Ultima ediție pe anul 2025 a Dynamite Fighting Show, a meritat așteptarea. Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare, iar peste 2500 de oameni au demonstrat că orașul nu are infrastructura sportivă pentru evenimente de gen… Gala lui Moroșanu și Huiu a fost excelent organizată și a rivalizat cu ceea ce se întâmplă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corbeanu a revenit doar pentru a-l bate pe Biea în main-eventul DFS 29, o gală cum Timișoara nu a mai avut!
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.