Ştiţi vorba aia cu omul care nu e om dacă nu plantează un pom. Sau că românul nu e român dacă nu fură ceva de la stat, orice, chiar dacă n-are nevoie, doar să ştie că e gratis şi că abilitatea de care a dat dovadă îi confirmă inteligenţa în forma aia brută, pe numele ei de fată Şmecheria. În ultimii ani ai lui Ceauşescu, student fiind la Politehnică, lucram cu jumătate de normă la întreprinderea socialistă „Elba”. Într-o zi a venit la mine un coleg de la „Mecanicul şef” să-mi ofere pentru acasă o punguliţă cu şaibe şi piuliţe. N-aveam ce să fac cu ele, dar omul a insistat şi aşa m-am făcut şi eu om cu un pumn de fier care acum rugineşte undeva prin garaj. Probabil că şi preşedintele CJT, Constantin Ostaficiuc, a ajuns pe mâna Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) în aceeaşi logică, după ce a semnat un contract pentru concesionarea unei parcele din Parcul Industrial Timişoara cu firma fiicei şi ginerelui său, riscând acum să-şi piardă funcţia şi să-şi compromită viitorul în administraţia publică. Să nu-mi zică mie duşmanii politici că preşedintele CJT murea de foame fără parcela în cauză. Sau, chiar dacă murea de foame fără un astfel de spaţiu, că nu putea să meargă la vreun primar din partidul său pentru o parcelă în multele parcuri industriale apărute ca ciupercile după ploaie în comunele limitrofe Timişoarei? De exemplu, la Giarmata, unde primea o parcelă mai mare, mai ieftină, la fel de aproape de oraş şi unde nici nu avea bătaia asta de cap cu potera de la ANI, DNA, alţi colegi de partid şi de stat. Dar unde era farmecul vieţii, vorba lui Copos de la Rapid, dacă nu rămânea şi românul Ostaficiuc cu ceva după funcţia asta de mare demnitar judeţean, printre altele? Dacă nu pleca cu o „castană” de la locul său de muncă, o alună, o măslină, un fursec, vreun avantaj ceva, să nu treacă omul peste mandat ca gâsca prin apă sau ca fraierul corect prin politică?
Păi nu era ginerele lui Dan Ioan Şipoş, alt personaj marcant din salba de foşti preşedinţi ai Consiliului Judeţean Timiş, şef la clubul de fotbal Politehnica AEK Timişoara, iar fiică-sa la o firmă care desfăcea produse de tip economat, în perioada în care conducerea judeţului cam avea legătură cu amândouă activităţi prestatoare de astfel servicii şi satisfacţii sportive? E, dar pe atunci nu era ANI, DNA era doar PNA, iar PNA-ul nu se pune, ştie toată lumea, că doar era în „Epoca Adrian Năstase” şi doar nu era să vorbească magistraţii de funie în cabinetul spânzuratului. Aş mai da şi exemplul primarului Timişoarei şi al fiului său de o altă anvergură profesională, e adevărat, dar despre care continuu să cred că se bucură de un mai mare succes în afaceri pentru că tata e tata, „nea Jean” e „nea Jean”, iar majoritatea din CLT e majoritate în CLT, cât mai e. Dar nu-l mai dau, că iar se supără prietenii pe mine că fac comparaţii nepotrivite. Stau şi mă gândesc cu ce ar putea să-l prindă cineva pe viitorul preşedinte al CJT, Titu Bojin, de la PSD, om care chiar are de toate, prea multe, că dă şi la alţii. Ce-ar putea să-şi dorească Titu Bojin de la borcanul cu miere al CJT, ca să-l prindă ANI şi să-l facă de mirul lumii acasă, la Şuşani? Dar oare o mai exista ANI pe vremea lui Bojin?
Comentarii prin facebook