Petrica Moise, Nicoleta Voica, Tiberiu Ceia si imnul centurii, la Festivalul Vinului / PROGRAM

Dacă e toamnă, la Timișoara este din nou Festivalul Vinului. De această dată, el va nu avea loc în Parcul Rozelor, ci în parcarea unui centru comercial. După ce au compus „imnul pentru centură”, Sean Norvis şi Geo Da Silva se numără printre protagoniști.

festivalul vinului16

Festivalul Vinului a ajuns la ediția cu numărul XVI și este organizat, și în acest an, de Primăria Timişoara, prin Casa de Cultură. Evenimentul va avea loc în perioada 28-30 octombrie, în parcarea Iulius Mall, deși ultimele ediții s-au desfășurat în Parcul Rozelor. Dacă veți trece pe acolo, veți putea degusta vinuri de soi, promit organizatorii, și must de la Crama Dealul Dorului, Cramele Pâncota, Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Pietroasa (filiala USAMV Bucureşti), Domeniile Vînju Mare, Cramele Miniş, Crama Cotnari, Crama Jidvei și Producător Agricol Tifeşti – Recolta Târzie. În toate cele trei zile, atmosfera va fi întreținută de îndrăgiți soliști de muzică populară din Timișoara, dar nu numai. Nu va lipsi muzica de fanfară. Pe scenă vor urca și Sean Norvis şi Geo Da Silva, care, la începutul lunii, au compus un așa-numit imn al centurii, pe care l-au prezentat la mitingul pentru varianta ocolitoare, organizat de primărie. Acum, vor „presta” intensiv în toate cele trei zile ale festivalului.

Program

Vineri, 28 octombrie
orele 11 – 12 – Workshop „Arta Vinului”
orele 12 – 14 – Sean Norvis & Geo Da Silva
orele 16 – 17 – Orchestra Timișoara Big Band
ora 17 – Deschiderea oficială, alocuţiuni
orele 17.30 – 21 – Ansamblul folcloric „Timișul”, soliști vocali Carmen Popovici Dumbravă, Mihaela Petrovici, Camelia Florea, Andreea Aleușan, Miruna Lazea, Denis Bizău, Petrică Miulescu Irimică
orele 21 – 22 – Recital Sore

Sâmbătă, 29 octombrie
orele 12 – 14 – Sean Norvis & Geo Da Silva
orele 17 – 18 – Ansamblul folcloric „Pusta Banatului”, solistă Dolores Dongea
orele 18 – 21 – Ansamblul folcloric „Timișul”, soliști vocali Petrică Moise, Nicu Novac, Cornel Brici, Maria Borțun Popescu, Camelia Miuțescu, Ancuța Fleșariu
orele 21 – 22 – Alexandra Mitroi & The Band

Duminică, 30 octombrie
orele 12 – 14 – Sean Norvis & Geo Da Silva
orele 17 – 18 – Ansamblul folcloric „Doina Timișului”, soliști vocali Maria Bădescu și Florin Boita
orele 18 – 20.30 – Ansamblul folcloric „Timișul”, soliști vocali Nicoleta Voica, Stana Stepănescu, Doriana Talpeș, Dumitru Stoicănescu, Adrian Stanca, Tiberiu Ceia
orele 20.30 – 21 – Sean Norvis & Geo Da Silva
orele 21 – 22 – Vest Phoenix Cover

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Jurnal de campanie (13). S-a mai spart o conspiraţie. Cristopher Cîrpaci chema clanurile alături de Nicolae Robu încă din urmă cu doi ani

Eliberarea străzii Cezar, dar mai ales îndemnul lui Cristopher Cîrpaci adresat coetnicilor săi pentru a-l vota pe Nicolae Robu a fost doar o strategie de campanie electorală a lui Dominic Fritz elaborată de Ocultă împreună cu clanurile ţigăneşti. Acesta a fost „verdictul” dat de cei care se hrănesc cu conspiraţii şi lupte cu statul paralel....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (13). S-a mai spart o conspiraţie. Cristopher Cîrpaci chema clanurile alături de Nicolae Robu încă din urmă cu doi ani
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Debut excelent pentru CSU Politehnica la naţionalele de floretă

Politehnica Timișoara a câștigat două medalii joi, 16 mai, în prima zi a Campionatuliu Național de floretă, seniori. Rebeca Cândescu și Ingrid Miti Bikflavi au urcat pe podium la individual feminin. Campionatul Național de floretă destinat seniorilor are loc la București în perioada 16–19 mai 2024, iar prima zi a fost destinată întrecerii feminine la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Debut excelent pentru CSU Politehnica la naţionalele de floretă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Dat dispărut de acasă, găsit după o săptămână, spânzurat

Cea mai îngrozitoare veste pe care o putea primi o familie, a venit de la Poliţie. „La data de 15 mai, în urma verificărilor efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigații CriminaleTimiș împreună cu polițiștii Serviciului Criminalistic Timiș cu privire la identificarea cadavrului găsit spânzurat de o schelă în data de 7 mai, pe strada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dat dispărut de acasă, găsit după o săptămână, spânzurat
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cinci firme și asocieri de firme vor să realizeze Centura Vest Timișoara

Concurență mare pe șantierul de realizare a Centurii Vest Timișoara. Cinci firme și asocieri de firme, din mai multe țări, se luptă pentru contractul de 1,7 miliarde de lei. Miercuri a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru contractul de realizare al Centurii Vest Timișoara, ultimul segment rămas nerealizat din inelul complet. ”Încă un pas...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci firme și asocieri de firme vor să realizeze Centura Vest Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Eliberarea străzii Cezar, dar mai ales îndemnul lui Cristopher Cîrpaci adresat coetnicilor săi pentru a-l vota pe Nicolae Robu a fost doar o strategie de campanie electorală a lui Dominic Fritz elaborată de Ocultă împreună cu clanurile ţigăneşti. Acesta a fost „verdictul” dat de cei care se hrănesc cu conspiraţii şi lupte cu statul paralel....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (13). S-a mai spart o conspiraţie. Cristopher Cîrpaci chema clanurile alături de Nicolae Robu încă din urmă cu doi ani
Pentru cei care se bucură de zilele de primăvară și vor să întâmpine vara cu entuziasm, brandurile din Iulius Town au pregătit sugestii interesante pentru completarea garderobei de sezon! Sezonul acesta se poartă relaxarea și stilul quiet luxury, iar catalogul fashion de la Iulius Town îți oferă inspirația de care ai nevoie pentru vacanțe reușite....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul catalog Enjoy Life a ajuns la Iulius Town Timișoara!/Foto
Așa cum ”partenerul” său de alianță, Nicolae Robu, a avut parte de o lansare grandioasă în cursa pentru primăria Timișoara, la fel și Alfred Simonis, candidatul alianței PSD – PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș. Locul ales pentru eveniment a fost sala Constantin Jude, cea în care a avut loc și lansarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis și-a lansat candidatura la șefia consiliului județean în cadrul unui show electoral la sala Constantin Jude
Cu doar aproximativ două săptămâni înainte de termenul de predare al studiului de prefezabilitate pentru un nou spital municipal la Timișoara, specialiștii de la Banca Mondială, divizia IFC, au venit din nou în vizită în orașul de pe Bega pentru a vedea terenul unde ar putea fi ridicată, odată, unitatea medicală de câteva sute de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Specialiștii IFC au venit din nou la Timișoara. Caută cea mai bună soluție pentru un viitor spital municipal/FOTO
În organizarea Muzeului Național al Banatului va avea loc evenimentul „PreHistoria”, un festival de arheologie experimentală ce va avea loc la Punctul Muzeal Parța, din comuna timișeană, în zilele de 25 și 26 mai. Evenimentul, organizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al Primăriei Comunei Parța, aduce în prim-plan o (pre)istorie vie, oferind publicului o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Parța se pregătește festivalul de arheologie experimentală ”PreHistoria”
Femeile pilot de raliu ocupă parcarea Modex. Primăria Timișoara anunță că începând de joi seara și până vineri seara, zona amintită nu va mai fi disponibilă publicului larg, fiind rezervată unei competiții de raliu. La solicitarea ACS Women in Motorsport, Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a aprobat rezervarea parcării Iancu Huniade (Parcarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doamnele pilot de raliu închid parcarea Modex. Gentlemanii motocicliști ies în paradă pe străzile Timișoarei
În una dintre viitoarele ședințe ale plenului Consiliului Local Timișoara, aleșii locali vor avea de dezbătut și, eventual, aprobat, un nou proiect în vederea construirii în Parcul Central a unui skatepark. Ideea nu este deloc o noutate a fost reluată de mai multe ori, acum avem și un set de desene despre cum ar putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara mai încearcă o dată construirea unui skatepark. Avem și un set nou de desene frumoase/FOTO
Timișoara va găzdui, timp de două zile, o importantă conferință în domeniul juridic. SPECTO 2024 – ”Proiectarea viitorului sistemului de justiție penală prin lentilele tehnologiei” este organizată de Universitatea de Vest din Timișoara și Confederația Europeană de Probațiune, în parteneriat cu Direcția Națională de Probațiune, Administrația Națională a Penitenciarelor și Asociația Română de Științe Penale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara se deschide o importantă conferință în domeniul juridic, în organizarea UVT
Ziua de sâmbătă va fi una plină pentru cei de la Retromobil Club România, filiala Timiș. Asociația organizează două evenimente dedicate pasionaților de vehicule istorice. Începand cu ora 10, pe platoul Emag din cadrul Iulius Town Timișoara, se va desfășura cea de a patra ediție a memorialului automobilistic „Timișoara 1930 – Primul Concurs Internațional de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Retromobil Club organizează la Timișoara propria versiune a Nopții Muzeelor
Top