Va ramane Timisoara cu o singura Politehnica? Totul depinde de jocurile din play-out

Poli Timişoara a încheiat sezonul regulat pe penultimul loc, cu doar un punct peste „lanterna roşie” ASA Târgu Mureş şi cu trei mai puţine decât Pandurii Târgu Jiu, urmând să mai dispute 14 jocuri decisive în play-out pentru supravieţuirea în primul eşalon. De evitarea retrogradării se leagă şi existenţa clubului „transferat” în 2012 din Recaş.

Este greu de crezut că Poli Timişoara ar mai fi activat dacă nu primea şansa să evolueze din nou în Liga I, chiar dacă a acceptat pasivul de -14 puncte cu care a plecat la drum înaintea actualului sezon. Speranţele timişorenilor s-au legat şi de recuperarea celor 8 puncte pentru neîndeplinirea baremului în play-out-ul de anul trecut, după ce s-au adresat la TAS. Cum decizia a fost defavorabilă clubului timişorean, Poli va pleca la drum în actualul play-out cu doar 7 puncte, nu cu 14, câte ar fi avut dacă răspunsul de la TAS ar fi fost favorabil, ceea ce ar fi făcut evitarea retrogradării mai uşoară. Chiar şi aşa, Poli are şanse să prindă locul care ar duce-o la disputarea barajului pentru supravieţuirea în Liga I, ceea ce nu e puţin lucru, mai ales dacă ţinem cont de pasivul de -14 puncte cu care s-a plecat la drum înainte de startul sezonului.

Bănăţenii se vor lupta pentru supravieţuire cu ASA Târgu Mureş şi Pandurii Târgu Jiu, două echipe aflate într-o evidentă derivă. În hora retrogradării ar mai putea intra Concordia Chiajna, FC Voluntari, CSM Poli Iaşi şi chiar FC Botoşani, diferenţa dintre aceste echipe şi Poli Timişoara fiind între 6 puncte şi 9 puncte. În eventualitatea în care retrogradarea nu va putea fi evitată, Poli Timişoara are toate şansele să dispară de pe harta fotbalului românesc, fiind imposibilă finanţarea în eşalonul secund, de unde nu intră bani cu care echipele să poată supravieţui, aşa cum se întâmplă cu banii primiţi de trupele din Liga I din partea LPF. De altfel, Poli nu a dat faliment în ultimul doar pentru că a primit sumele de bani din partea LPF, implicarea mediului privat din Timişoara şi Banat fiind aproape nulă, în timp ce Consiliul Local Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş, finanţatorii ONG-ului înfiinţat acum cinci ani, au primit interdicţie în privinţa finanţării echipei din partea Curţii de Conturi în urmă cu un an şi jumătate.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

ddt a spus: (martie 7th, 2017 at 13:18 )

interesant articol, ce ar fi sa-l scrie asa ca sa fie si inteles.

Leo di taio a spus: (martie 7th, 2017 at 13:27 )

„Tovarasu”ziarist(???)ai niste articole de toata jena.Da ESTE ADEVATAT ca ptr. a avea o echipa POLITEHNICA TIMISOARA mai puternica ,trebuie sa existe un singur club, dar unde sant orgolii PROSTESTI(vezi atitudinea Primarului si cea a suporterilor) nu ai cum sa reusesti decat daca fiecare parte lasa de la ea si se aseaza la masa negocierilor ptr. binele fotbalului TIMISOAREAN.
Pe de alta parte dupa ce au facut nesperat 28 de puncte, iar Ionut POPA a facut din rahat zbici in mod SIGUR as dorii ca ACS sa nu retrogradeze.
Poate ASU s-ar uni cu ei si am avea o singura echipa in liga 1 mult mai puternica si cu siguranta pe placul suporterilor . De dictonul:”devide et impera” se folosesc si se bucura adversarii nostri.
HAIDE POLI TIMISOARA!!!!!!!

Leo di taio a spus: (martie 7th, 2017 at 13:36 )

Greseala IMENSA a autoritatilor a fost ca nu au sprijinit proiectul suporterilor atunci la inceput, iar EI(D-l Robu, D-l BOJIN) SA ISI FI CANALIZAT AMBITIILE PTR. A REALIZA INFRASTRUCTURA NECESARA- un stadion modern.(vezi ex.U CLUJ si uta B.D.)
Intr-o potentiala asociere(unificare-UTOPICA in momentul de fata)suporterii ar trebui sa aiba 50%din actiuni+.Experienta lor ar ajuta acea unica POLI la care noi visam si ar atrage sponsorii din mediul privat.

Auuuu Leo a spus: (martie 7th, 2017 at 13:46 )

Pai si nu spunea cel mai mare primar dintre cei mai mari primari ca ACS e cea mai Poli dintre toate Poli? Na, sa spele pe cap cu ea acum. Toate proiectele initiate de acest dement au fost si sunt sortite esecului.

Lae vinovat a spus: (martie 7th, 2017 at 14:11 )

Primarul este vinovat.El a girat pe toți din funcțiile de conducere si la alte nivele ale clubului,toți niște incompetenți puși acolo pe pile si prietenii politice.Ce președinte este Drăgoi nu are 6000lei pt chirie dar l-a adus pe acest Neaga,nimeni nu știe pt ce,sa mai sugă si el ceva. Felicitări jucătorilor si antrenorilor,ei și-au făcut treaba,sunt șanse de scăpare ,diferența de puncte se poate recupera,mai sunt 14meciuri.Dar dacă conducerea ii trimite la Botoșani cu autobuzul ,atunci…..

£a€ Baro$$anu a spus: (martie 7th, 2017 at 15:38 )

La toti fanii mei le zic decat atat: nu disperati buey nerealizatilor care nu sunteti profdringi ca EU, chiar daca ACS-ul se intoarce acasa ma veti avea pe mine ca sa va puteti canaliza iubitrea si adoratiunea. Hai pa, va pup din merzzan.

Lache a spus: (martie 7th, 2017 at 16:09 )

100% nu retrogradeaza AX-ul, spre disperarea enoriasilor !

watchdog a spus: (martie 7th, 2017 at 16:21 )

Ce mare branza au facut aia de la ASU? Tot din bani publici traiesc. vreo 200000euro de la upt mai pe fatza mai mascat, plus vreo 100000 de la CJ, banii atrasi de ei din mediul privat fiind nesemnificativi pe langa banii publici cheltuiti de ASU. Nici faptul ca ACS traieste la limita din banii de la TV nu este o solutie. Daca ar fi fost un singur club Poli poate s-ar fi reusit o implicare mai decenta a mediului privat. Asa daca dispare ACS va ramane ASU o echipa de fotbal pe islaz carein cel mai bun caz se va chinui sa supravietuiasca in liga a 2a, asa cum se intampla si acum. Au noroc ca retrogradeaza numai o echipa. Pentru situatia jenanta a fotbalului timisorean din acest moment sunt la fel de vinovati si primarul si asa zisii drukeri.

COCO a spus: (martie 7th, 2017 at 17:21 )

Modelul de marketing al celor de la ASU nu se compara cu cel al celor de la ACS. La primii exista, la ACS lipseste cu desavarsire. Despre asta vorbim. E nasol ca la ASU nu s-au lipt investitorii cu bani si astfel situatia e oarecum asemanatoare cu cea de la ACS, strictamente material vorbind.

sam a spus: (martie 7th, 2017 at 20:33 )

asu are mai mult succes in plan national decat in cel local …..a fost creat pt a servii la resetarea fotbalului romanesc dupa model kazastan ,cu echipe noi noute rupte de vechile lor traditii, ..legaturile acs ului cu vechiul club sunt firave dar ele egzista…….politicienii de la asu n-au niciuna blocada financiara si manipularea ordinara instaurate de psd nu au reusit sa incline prea tare balanta in favoarea suporterilor arieni de pe stiinta …850 cu braila

INO a spus: (martie 7th, 2017 at 21:55 )

BOY’S!ȘI ORICUM!BĂNĂȚENI FRAIERI!VOI NU VEDEȚI CĂ TIMIȘOARA NU ARE FAȚĂ ÎN FOTBAL PENTRU CĂ NU VOR DECÂT SĂ ÎI ÎNFUNDE TOȚI ȘI ASTA PENTRU CĂ ESTE LOC LA TIMIȘOARA ORICINE VINE ESTE SĂ ÎȘI BAGE ÎN BUZUNARE TOT CE A MAI RĂMAS DAR NIMENI NU FACE NIMIC CONCRET PENTRU CLUB!DECI RUȘINE RUȘINE NU CONTAȚI ÎN LIGA 1 DACĂ NU VĂ UNIȚI ȘI SĂ DEVENIȚI BĂNĂȚENI ÎN ADEVĂR ȘI VIAȚĂ!!HAI PA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

birlic a spus: (martie 8th, 2017 at 09:11 )

nu ma intereseaza majusculele astea ASU,ACS ,vreau sa-l vad pe Popica ce tactica va adopta in barajul cu Batrana Doamna stiind ca el a mai antrenat in zona folclorica a Aradului si daca se va consulta cu Robu din aceeasi zona.In rest la multi ani Doamnelor si Domnisoarelor de ziua voastra ,ca sunteti singurele fiinte cu parfum de flori care ne faceti toate placerile si ne ocrotiti si suportati toata viata .

INO a spus: (martie 9th, 2017 at 11:51 )

BOY’S!DUPĂ PROBLEMELE DE LA BOT ȘĂNY POLI AR TREBUI SĂ CÂȘTIGE 3P ÎN MECIUL DE VINERI!DECI SUCCES ALTFEL AȚI SFECLITO!!HAI PA!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

logicu" a spus: (martie 15th, 2017 at 15:48 )

Cat de prost sa fii sa alegi echipa din liga2 in locul celei din liga 1.
Logica minima, si eu zic la un coeficient IQ de max.80 te indeamna sa gandesti asa! Si apropo de a alege….ce sa zic cati suporteri sunt la ambele echipe …?
Ai trei fire de par pe cap si te lauzi ca esti pletos… (ASU). Trebuie sa ne dam seama ca in liga 1 avem echipe din orase mari ,ex. Constanta, Cluj,Iasi, Craiova, Bucuresti si Timisoara ce alege …liga 2 ? Gresit spun eu, ar trebui construita si intarita echipa actuala din liga 1, care chiar a surprins lumea prin daruire si nu in ultimul rand asteptam un investitor sau Grindeanu bata-l vina, sa modifice ceva dracu in legislatia asta stufoasa ca sprancenele lui Albulescu!
NU intereseaza maj. ACS ,ASU ACU ,ARU…. doar …. TIMISOARA SI POLI ! Oare nu era mai bine sa se fi numit RIPENSIA SI NU MAI ERA ATATA URA IN URBE.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO

Vechea pasarelă care lega Parcul Copiilor și strada Pestalozzi a fost demolată, pentru a face loc unei noi pasarele, care va avea zone diferite pentru pietoni și bicicliști. Cu o structură arhitectonică destul de complicată, noua pasarelă va avea puncte de belvedere, zone cu verdeață și scări de acces… interesante. Municipalitatea a decis să păstreze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare

Victorie „scurtă”, dar puncte importante. Politehnica și-a îndeplinit obiectivul și a învins în „Zăvoi” o echipă cu rezultate slabe acasă, Rm. Vâlcea. S-a terminat 1-0 pentru violeți, Vasluian centrând perfect la singurul gol al partidei, marcat de un jucător „under”, Luca-Burlacu. Au fost două reprize diametral opuse pe „Municipalul” din Vâlcea. În prima repriză, ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026

Universitatea Politehnica Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare la mijlocul acestei luni și a fost epicentrul colaborării și educației digitale de la nivel european. În perioada 12–16 octombrie 2026, instituția de învățământ superior a găzduit o nouă ediție de răsunet a International Engagement Circus, un eveniment de anvergură organizat sub umbrela prestigioasei Alianțe a Universităților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Povestea unui domeniu nobiliar readus la viață prin pasiunea unei familii și conexiunea cu oamenii locului. O invitație la picnic, doar pentru ei doi, avea să schimbe destinul unui vechi domeniu nobiliar, lăsat ani la rând în paragină. Așa a început povestea Domeniilor Murani pentru Maria și Sorin Prada. Printre arborii bătrâni și clădirile peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au venit pentru un picnic și au rămas să scrie povestea Domeniilor Murani
Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Personajele medievale, domnițe și cavaleri, sunt, de vineri, în fața timișorenilor, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Au fost în paradă pe străzile orașului și au cântat pentru publicul interesat de acest eveniment cu totul special. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din centrul orașului, festivalul aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cavalerii medievali și domnițele în haine de epocă au fost în turneu prin centrul Timișoarei/FOTO
Dominic Fritz îl acuză pe Alfred Simonis că inventează blocaje și conflicte în jurul stadionului Dan Păltinișanu, pentru a-și atribui meritul de a fi deblocat proiectul. Primarul Timișoarei susține că povestea lansată vineri de șeful CJT, potrivit căreia Ilie Bolojan ar fi renunțat să anunțe deblocarea investiției după o discuție cu primarul este falsă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz îl acuză pe Simonis că minte în scandalul presupusei blocări a stadionului Dan Păltinișanu
Universitatea Politehnica Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare la mijlocul acestei luni și a fost epicentrul colaborării și educației digitale de la nivel european. În perioada 12–16 octombrie 2026, instituția de învățământ superior a găzduit o nouă ediție de răsunet a International Engagement Circus, un eveniment de anvergură organizat sub umbrela prestigioasei Alianțe a Universităților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026
Victorie „scurtă”, dar puncte importante. Politehnica și-a îndeplinit obiectivul și a învins în „Zăvoi” o echipă cu rezultate slabe acasă, Rm. Vâlcea. S-a terminat 1-0 pentru violeți, Vasluian centrând perfect la singurul gol al partidei, marcat de un jucător „under”, Luca-Burlacu. Au fost două reprize diametral opuse pe „Municipalul” din Vâlcea. În prima repriză, ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare
Nicio surpriză la Pădurea Verde, acolo unde CSC Dumbrăvița a înregistrat a șasea înfrângere consecutivă. Astăzi a fost 0-2 în fața unei echipe cu pretenții, FC Bihor Oradea, dar care este încă departe de obiectiv. La echipa gazdă nici jucătorii nu pot, dar și antrenorul care ține cu dinții de scaun este depășit total de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița și-a păstrat „cu brio” lanterna roșie. Echipa de la Pădurea Verde și antrenorul Fabian, repetenți
Vechea pasarelă care lega Parcul Copiilor și strada Pestalozzi a fost demolată, pentru a face loc unei noi pasarele, care va avea zone diferite pentru pietoni și bicicliști. Cu o structură arhitectonică destul de complicată, noua pasarelă va avea puncte de belvedere, zone cu verdeață și scări de acces… interesante. Municipalitatea a decis să păstreze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO
Poate pentru prima dată după mult timp, Alfred Simonis i-a dat dreptate lui Ruben Lațcău. Liderul CJ Timiș a confirmat că asupra terenurilor și clădirilor societății Colterm există un interes imobiliar ridicat, așa cum viceprimarul Timișoarei spunea într-o postare extrem de virulentă pe internet. Dar, de asemenea, Simonis a mai subliniat că primăria , prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis e de acord cu Lațcău, sunt interese imobiliare pentru Colterm. Primăria Timișoara, acuzată că îi ajută, prin acțiunile sale, pe cei interesați
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.