Schimb Logan, secol fabricație XIX, pe…

S-a săvârșit, iată, filmul ce pune crucea sfântului Andrei nu atât pe franciza X-Men, cât pe generația aceasta de mutanți, în frunte cu cele mai emblematice două personaje ale seriei, Logan/James Howlett, zis Wolverine, și Charles Xavier, zis și Charles Francis Xavier sau „Chuck”. Că de predat nu mai predă, și nici nu primește pensie.

Totodată, un fond farewell celor doi mari actori, fără de care personajele de BD aduse la viață nu ar fi avut atâta savoare și nici n-ar fi fost atât de memorabile: Hugh Jackman și Patrick Stewart.

Dar înainte să pătrundem în miezul chestiunii, puțin despre Marvel, DC și eroii fictivi ai zilelor noastre. De câțiva ani buni, Hollywoodul a ținut isonul mișcării ecologiste, reciclând la nesfârșit teme și idei în dauna producțiilor originale. Termeni precum prequel, sequel, reboot, soft-reboot, spin-off, remake ș.a. sunt la ordinea zilei în studiourile de producție. De când mentalitatea corporatistă a pus stăpânire pe industria cinematografică în dauna creațiilor individuale, a „filmelor de autor”, ne-am pricopsit cu francize, serii, trilogii, heptalogii și, specific „caselor” de benzi desenate… universuri. Toate acestea mizând pe bine cunoscutul factor al recognoscibilității (brand recognition). Statisticile (lor, cel puțin) indică faptul că omul modern e cât se poate de conservator în preferințe și nu „se riscă” la nou.

Ei bine, aceste universuri (Marvel, DC, LoTR, Star Wars) umplu vidul mitologic în care trăim cu personaje și povești ce amintesc la tot pasul de vechile mituri (uneori chiar împrumutând direct dintr-însele – vezi Thor), oferind cam aceeași Mărie cu o pălărie multicoloră HD, 3D, 4K, 48fps și plină de CGI. Evident, totul simplificat, pentru un public presupus bolând, căruia trebuie să-i dai totul mură în gură.

Aceste povești cu eroi fantastici moderni se împart de regulă în două categorii: cele care urmăresc evoluția unui singur personaj și cele care urmăresc aventurile unui grup de personaje. Cele axate pe un singur personaj (Wolverine, Thor, Hulk, Batman, Superman, Iron Man, Spider-Man, Ant-Man, TeleorMan ș.a.) se concentrează în jurul super-eroului nevoit să-și depășească limitele, să parcurgă un traseu inițiatic, de autocunoaștere, și în final, după ce-și realizează potențialul din CV, să răpună zmeul. Cele axate pe o gașcă de super-eroi (X-Men, Avengers, The Winter Soldier, Guardians of the Galaxy) urmează mai toate același tipar: au nevoie de 90% din timpul filmului să-și țină orgoliul și replicile tăioase în frâu și să învețe să „lucreze în echipă” și 10% să răpună zmeul, care e cât pe ce să distrugă lumea pentru că infatuații ăștia nu se pot opri din ciondăneală. Mai pe scurt, o căruță de odisei și iliade.

O altă consecință a puzderiei de filme din același „univers” este încropirea treptată a unui canon în rândul fanilor, concretizat, în buna tradiție a culturii scrise și a conciliilor de la Niceea și Calcedon, în wookiepedii, marvelpedii și alte scrieri sacre. Problema e că filmele acestea par să urmeze mai degrabă modelul tradițiilor orale în mitologie, unde în jurul trunchiului comun se țes istorisiri adesea contradictorii, ce nu prea țin cont de canoane. Îl întâlnim de pildă pe Heracles atât în Iliada, episodic, cât și în ciclul argonauților, în cele doisprezece munci individuale, și-apoi în spin-off-uri marca Sofocle și Euripide, care funcționau și ei, se pare, pe principiul hollywoodian al „dă-i omului ce știe deja + efecte speciale”.

Și-așa, ca să revenim, Logan urmărește povestea unui Wolverine ajuns în fază terminală de Beowulf (B3), care după ce cale de nouă filme a sfârtecat nenumărați Grendeli și pe mamele lor deopotrivă, a îmbătrânit și așteaptă confruntarea finală cu dragonul, care, spre șocul nimănui, este chiar el însuși. Se potrivește cu scriptura celorlalte filme din universul X-Men? Irelevant. E doar o altă poveste despre declinul și decăderea unor eroi. Relevant e că Marvel a învățat ceva din lecția Deadpool și a pus o binevenită limită de vârstă 18+, astfel că asistăm la un recital de spintecări și sfârtecări în toată splendoarea lor sângeroasă. Și nu e nimic gratuit aici. Numai luând parte în mod nemijlocit la băile de sânge prin care trece Logan putem să-i înțelegem întrucâtva resorturile psihice.

Tonul filmului este mult mai sumbru și mai realist decât în celelalte producții din franciză. Apare și un drăcușor de fată care duce, în chip simbolic, torța mutanților mai departe. Filmul suferă la capitolul antagoniști – șterși și bidimensionali – semn că în ciuda puternicei amprente personale a regizorului James Mangold (Walk the Line), producătorii nu au avut curajul să riște până la capăt și să renunțe cu totul la tropul villain-ului, și să-i lase pe protagoniști să lupte cu proprii demoni, în pur spirit tragic.

Am uitat ceva? Desigur, mexicanii. Pentru că antagonistul subînțeles al filmului (și posibil al multor filme hollywoodiene de-acum înainte) este Donald J. Trump. E plin de mexicani în Logan, iar la un moment dat, preț de câteva cadre, răsare mândru și mult trâmbițatul zid de la granița cu Mexicul, finalizat, firește, la data la care se desfășoară acțiunea, 2029.

Logan se află la granița dintre erou tragic și erou-șablon de benzi desenate, într-un film de calitate ce nu pare să știe mereu încotro vrea să se îndrepte, dar care, în pofida tuturor rateurilor, funcționează.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

lekteur a spus: (martie 19th, 2017 at 18:30 )

Superb articolul ! Felicitări !

Mircea a spus: (martie 19th, 2017 at 19:59 )

Filmul e de nota zece. Poate cel mai bun din seria X-Men… și articolul e excelent. Și cu asta gata cu vechea generație, nu putem decât să sperăm că vor avea mână bună și cu următorii X-Men, deși, altul ca Logan nu va mai fi ever!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”

Mai bine în iarbă decât la birou! Fostul mare internațional Iosif Rotariu, membru în Comitetul Director al clubului Politehnica Timișoara, s-a alăturat oficial departamentului de scouting al Politehnicii. El va avea misiunea de a găsi tineri talentați pentru viitorul Politehnicii. O meserie care îi place și la care se pricepe. “Mă bucur că voi lucra...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După faptă și răsplată. Hoțul cu mască chirurgicală din Lugoj, care „agăța” telefoane mobile ziua în amiază mare, a fost prins de oamenii legii. Ieri, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au reținut un bărbat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, după ce acesta ar fi sustras două telefoane mobile de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banditul de pe trotinetă a fost prins și arestat preventiv! Era specialist în furturi de telefoane în mare viteză
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
La Baza Costică Rădulescu se lucrează cu spor în continuare. Cosmin Tabără a vizitat din nou șantierul în acest sfârșit de săptămână, se lucrează la parcare, dar și la clădirea administrativă. Fostul viceprimar ar vrea acolo scaune alb-violete. Dacă nu ne mai informează despre progresul lucrărilor de la Stadionul LEGO, Cosmin Tabără, fost viceprimar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările la Baza Sportivă Costică Rădulescu/VIDEO
Turneul de tenis MT1000 Budapest Regional Championships, cunoscut ca și Campionatul European de Masters destinat sportivilor masters, se desfășoară în perioada 1 – 7 iunie 2026. Competiția are loc în aer liber, pe zgură, la Centrul Național de Tenis din Budapesta, Ungaria. La cea mai „tânără” categorie, +30 de ani, timișoreanul Sergiu Rogoveanu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sergiu Rogoveanu, performanțe de vis la Europeanul de tenis, categoria Masters
O lectură a studiului „De ce muncim?” (CSLDI-FSPAC UBB, 2026) Fiecare generație crede că următoarea nu mai vrea să muncească. Probabil același lucru l-au spus și cei care au trecut de la plug la fabrică, de la fabrică la birou și de la birou la laptop. Problema nu este dispariția muncii. Este schimbarea sensului ei....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci paradoxuri despre munca publică
În ultimii ani, promovarea produselor locale autentice a devenit una dintre direcțiile esențiale pentru dezvoltarea economică și culturală a regiunilor europene. În Banat, acest demers este susținut de o serie de organizații și producători care au înțeles că valoarea patrimoniului gastronomic poate deveni un important vector de dezvoltare regională, de promovare turistică și de consolidare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Producătorilor de Salam Bănățean – un ambasador al tradiției gastronomice bănățene la Banaton 2026 și pe scena europeană
Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
Mijlocașul și căpitanul celor de la CSA Steaua București, Stephan Drăghici (28 de ani), s-a înțeles cu Poli Timișoara și va juca pe Bega în următoarele două sezoane. Acesta vine din postura de jucător liber de contract pentru a pune umărul la obiectivul bănățenilor de a ataca promovarea în Superligă în ediția 2026/2027, din „prima”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de calitate vine la Politehnica Timișoara. Căpitanul Stelei va avea un contract pe doi ani cu clubul alb-violet
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.