Inscrierile la clasele pregatitoare de la Liceul Pedagogic Carmen Sylva creaza din nou scandal

Pentru al doilea an consecutiv, la înscrierile în clasele pregătitoare de la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” apar mari probleme. De această dată au fost 135 de cereri de înscriere pentru cele 75 de locuri existente la această şcoală considerată de elită în Timişoara. Părinţii care au vrut să-şi trimită copiii aici sunt revoltaţi, spun că s-au aplicat criterii de selecţie necorespunzătoare, cele existente aplicate greşit, iar unele ar fi fost modificate pe parcurs. De asemenea, la punctaj egal selecţia copiilor s-a făcut pe criterii necunoscute.
În urmă cu un an, Liceul Pedagogic Timişoara şi Inspectoratul Şcolar Judeţean fuseseră amendate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării după ce mai mulţi părinţi reclamaseră aplicarea unor criterii de admitere discriminatorii pentru accesul în clasa pregătitoare. Nu ar fi exclus ca şi anul acesta situaţia să se repete. Din nou, părinţii care îşi vor odraslele înscrise la Liceul Carmen Sylva sunt supăraţi pentru criteriile aplicate la stabilirea punctajului în funcţie de care se stabileşte lista elevilor admişi la această şcoală de elită. Până la o eventuală reclamaţie la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, cei nemulţumiţi s-au adresat Inspectoratului Şcolar Judeţean cu o solicitare, iar instituţia a decis să trimită la acest liceu o comisie care să reanalizeze documentaţia şi dosarele de înscriere.
Sâmbătă, o serie de părinţi ar fi fost sunaţi de la secretariatul liceului şi au fost informaţi, neoficial, că dosarul depus de aceştia a fost reanalizat, iar copilul a fost admis, în timp ce alţii au fost anunţaţi că dosarul ar fi fost respins. Desigur, informaţia este una neoficială, urmând ca liste noi să fie publicate cel mai devreme luni, 27 martie.
Unul dintre criteriile avute în vedere la stabilirea ocupării locurilor, stabilit de liceu, este cel deja celebru, al stabilirii prin intermediul Google Maps a distanţei dintre şcoală şi… locul de muncă al părinţilor, nu al domiciliului acestora, cum este la alte şcoli. De asemenea, unii părinţi spun că criteriile de admitere s-ar fi modificat în timpul depunerii dosarului, chiar în prima zi. „Faţă de propunerile stabilite iniţial pentru admitere, după o zi de la demararea depunerii dosarelor s-ar fi inclus două criterii pe care, eu cel puţin, le consider discriminatorii. Este vorba de ultimele, cere care stabilesc acordarea a cinci puncte suplimentare pentru copiii care ar fi învăţat la anumite grădiniţe, care ar fi colaborat cu acest liceu. De asemenea, acolo se mai introduce un criteriu, referitor la copiii care au acelaşi punctaj la finalul evaluării, care să îi departajeze. Este vorba de o evaluare realizată şi semnată de directorul grădiniţei şi de către educatoare unde a învăţat copilul. Pot acele persoane să evalueze un copil dacă e mai bun sau nu? Sunt Comisie de specialitate? Mi se par discriminatorii aceste criterii”, ne-a declarat unul dintre părinţii care au dorit să-şi înscrie copilul la clasele pregătitoare de la Pedagogic.
Interesant este că părintele nemulţumit chiar locuieşte în acea zonă, la câteva străzi distanţă de şcoală, iar la aplicarea criteriului general de arondare a unei circumscripţii ar fi fost avantajat, dar nu a contestat lipsa acestui criteriu la evaluare ci apariţia altora, considerate discriminatoare. Liceul Pedagogic din Timișoara nu a înscris copiii pe baza criteriului circumscripiei, ci a făcut această înscriere pe baza unor criterii emise de unitatea de învățământ.
Supărările părinţilor au ajuns la Inspectoratul Şcolar, iar instituţia a trimis o comisie care să verifice situaţia de la această şcoală. Chiar de la „minunea” aprecierii distanţei faţă de locul de muncă, cel în care s-au stabilit paşii care trebuie număraţi pe baza datelor din Google Maps, au apărut probleme. Astfel, s-a descoperit o „şmecherie” prin care s-au luat în vedere nu doar intrarea principală în liceu, ci şi cele laterale. Iar astfel, dosarele au ajuns să se bată în … număr de paşi.
„Săptămâna trecută au început să apară sesizări ale părinților la IȘJ, în care spuneau că au suspiciuni față de aplicarea criteriilor. Comisia județeană poate verifica modul în care a avut loc această selecție a dosarelor. Vineri am emis o decizie ca membri ai comisiei județene să meargă la Liceul Pedagogic și să verifice toate cele 135 de dosare pe criterii specifice. S-a întocmit un raport cu ceea ce am identificat. S-au găsit mai multe erori, anumite familii au beneficiat de un punctaj, dat de aplicația Google Maps. Adresa instituției este Bd. CD Loga nr. 45. Cei care au lucrat în acea comisie, la unii au introdus adresa de pe CD Loga 45, la unii intrări și ieșiri laterale. Noi am luat în calcul intrarea de pe CD Loga, nu intrarea de pe strada Beethoven sau Eminescu. Cu acea aplicație am verificat fiecare dosar în parte”, a declarat Aura Danielescu, inspector școlar general de Timiș.
În urma controlului, un număr de 53 de dosare au fost incluse pe lista celor respinşi, iar 83 de copii pe lista celor admişi. Dacă s-ar proceda la creşterea numărului de clase s-ar ajunge în situaţia de supraaglomerare a şcolii și implicit ca unele clase să înveţe de după masă. La liceu nu sunt nici spaţii destule şi nici cadre didactice titulare care să permită mai mult de trei clase pregătitoare. În acest moment la „Carmen Sylva” învaţă peste 1500 de elevi, deşi spaţiul era destinat pentru 550 de locuri. Oricum va rămâne situaţia o parte dintre copii vor fi afectaţi negativ de situaţia existentă.
Deşi am încercat să luăm legătura cu directorul liceului, Cornel Petroman, telefonul acestuia este închis.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Profesoară a spus: (martie 27th, 2017 at 18:05 )

Greu de inteles de ce se inghesuie parintii la Peda…Daca s-ar cunoaste realitatile …s-ar relaxa situatia. Exista scoli f.bune in Timisoara despre care nu se vorbeste, care isi vad de treaba cu modestie. Decat sa va carati copiii de pete tot doar ca sa va laudati ca e la Peda, aveti variante langa casa. Sigur !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, mesaje pentru timişoreni după decizia ÎCCJ: Mandatul pe care i l-ați dat voi lui Dominic Fritz va fi dus la capăt

În mesaje adresate timişorenilor, viceprimarii Timişoarei Paula Romocean şi Ruben Laţcău au anunţat că Dominic Fritz îşi va duce până la capăt mandatul de primar. Mesajele celor doi vin după decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că primarul Dominic Fritz s-a aflat în conflict de interese. Viceprimarii Timişoarei Paula Romocean şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, mesaje pentru timişoreni după decizia ÎCCJ: Mandatul pe care i l-ați dat voi lui Dominic Fritz va fi dus la capăt
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Surpriză în finală! Locul 11 bate locul 2, iar Ripensia ridică sus Cupa României, faza județeană/FOTO

Într-o adevărată gală dedicată fotbalului județean, AJF a premiat echipe de juniori care au reprezentat Timișul în Campionatele Naționale cu brio, dar și golgheterii și premianții din Liga 4 și a 5-a, iar apoi a organizat o finală memorabilă de Cupă a României. CSC Săcălaz, vicecampioana Ligii 4 a întâlnit Ripensia Timișoara, locul 11, ambele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză în finală! Locul 11 bate locul 2, iar Ripensia ridică sus Cupa României, faza județeană/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

S-a întâmplat minunea combustibilului! Prețurile la motorină au coborât sub nouă lei pe litru

În urmă cu două zile, la benzinăriile Petrom au apărut prima dată prețurile de sub nouă lei pe litrul de motorină standard, o ”minune” care nu mai se înregistra pe piața românească de luni de zile. Semnalul este dat, Petrom are cea mai mare rețea de benzinării din țară, iar cel mai probabil exemplul va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a întâmplat minunea combustibilului! Prețurile la motorină au coborât sub nouă lei pe litru

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În mesaje adresate timişorenilor, viceprimarii Timişoarei Paula Romocean şi Ruben Laţcău au anunţat că Dominic Fritz îşi va duce până la capăt mandatul de primar. Mesajele celor doi vin după decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că primarul Dominic Fritz s-a aflat în conflict de interese. Viceprimarii Timişoarei Paula Romocean şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, mesaje pentru timişoreni după decizia ÎCCJ: Mandatul pe care i l-ați dat voi lui Dominic Fritz va fi dus la capăt
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, totodată preşedinte al USR, a anunţat că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia care are ca efect interzicerea candidaturii sale la orice funcție aleasă până în anul 2030 inclusiv. Sancțiunea este una administrativă, nu reprezintă o condamnare penală și nici nu conduce la pierderea mandatului de primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz contestă la CEDO decizia ICCJ care îi interzice candidatura până în 2030. El anunţă că va duce la capăt mandatul de primar al Timișoarei
La câteva ore de la lansarea filmului cu povestea certificatelor de urbanism trimise în plic de Paula Romocean către Alfred Simonis, cel din urmă a reacționat la mesajul virtual. Și a făcut-o surprinzător de ”pașnic”, chiar fără patimă și pozitiv. Așteptăm cât mai rapid transferul unuia dintre cele două terenuri pentru a ne apuca de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi oferă viceprimăriței Romocean pipa păcii: ”Am primit mesajul tău”
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a pierdut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recursul împotriva unei decizii a Curţii de Apel Timişoara. Pe 10 februarie 2026 instanţa timişoreană a confirmat raportul întocmit de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) prin care Fritz a fost declarat în conflict de interese. Încă nu sunt clare efectele acestei decizii....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a pierdut definitiv procesul cu ANI la Înalta Curte, fiind declarat în conflict de interese
Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan a adoptat printr-o Hotărâre de Guvern numirea lui Paul Finta în funcția de prefect al județului Timiș. Finta a fost propus pentru această fruncţie de USR şi o înlocuieşte în funcţie pe Elena Micicoi. Printr-o altă Hotărâre de Guvern, Executivul a aprobat și eliberarea Corneliei-Elena Micicoi din funcția de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Propus de USR, avocatul Paul Finta a fost numit oficial prefect de Timiş, prin Hotărâre de Guvern
Conducerea Primăriei Timișoara insistă cu cele două locații propuse Consiliului Județean Timiș pentru amenajarea unei parcări lângă Spitalul Județean. Printr-un filmuleț realizat de cineva care se pricepe, prezentat pe pagina sa de Facebook, viceprimarul Paula Romocean, ne arată că trimite către Alfred Simonis niște documente, într-un plic A4, care ar fi certificate de urbanism pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Romocean revine cu un film pe tema parcării de la Județean. Trimite spre Simonis certificate de urbanism
Miniștrii de Externe din 16 țări europene, membre ale Inițiativei Central Europene (ICE) se vor întâlni la Timișoara, în 5-6 noiembrie, pentru a marca, formal, finalizarea mandatului României în calitate de președinție al organizației. Întâlnirea are ca obiectiv facilitarea unui dialog deschis și orientat spre rezultate între statele membre ale Inițiativei și va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miniștrii de Externe din 16 țări europene sunt așteptați în noiembrie la Timișoara
Într-o adevărată gală dedicată fotbalului județean, AJF a premiat echipe de juniori care au reprezentat Timișul în Campionatele Naționale cu brio, dar și golgheterii și premianții din Liga 4 și a 5-a, iar apoi a organizat o finală memorabilă de Cupă a României. CSC Săcălaz, vicecampioana Ligii 4 a întâlnit Ripensia Timișoara, locul 11, ambele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză în finală! Locul 11 bate locul 2, iar Ripensia ridică sus Cupa României, faza județeană/FOTO
Top