Cercetare-dezvoltare si inovare pentru intreprinderi

Întreprinderile mici și mijlocii pot depune proiecte în cadrul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, DMI 2.3. Accesul întreprinderilor la activități de cercetare-dezvoltare și inovare, Operațiunea 2.3.3. Promovarea inovării în cadrul întreprinderilor.
Obiectivele principale ale acestei operațiuni sunt stimularea inovării în întreprinderi și dezvoltarea de produse (bunuri sau servicii) şi/sau procese noi sau substanţial îmbunătăţite prin valorificarea unor rezultate de cercetare-dezvoltare sau a unor idei brevetate în scopul producţiei şi comercializării.
Există două tipuri de proiecte ce se finanțează în cadrul acestei operațiuni.
Proiecte tip 1: Proiecte tehnologice inovative, prin intermediul cărora se poate realiza o inovare de produs şi/sau de proces, bazată pe exploatarea şi utilizarea cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnologice sau pe idei brevetate. Categorii de cheltuieli ce pot fi făcute pentru acest tip de proiect se referă la echipamente ITC, aparatură pentru cercetare, cheltuieli de personal, brevete, drepturi de utilizare, servicii de cercetare și consultanţă materiale, consumabile şi alte produse necesare desfăşurării activităţilor de dezvoltare experimentală, cheltuieli pentru personalul cu înaltă calificare detaşat/angajat precum și cele pentru introducerea în producţie a rezultatelor cercetării (achiziţia de utilaje, instalaţii şi echipamente strict necesare pentru introducerea rezultatelor cercetării în ciclul productiv).
Beneficiarii eligibili în cazul acesta sunt întreprinderile pentru care cercetarea-dezvoltarea nu constituie obiectul principal de activitate.
Proiecte tip 2: Proiecte pentru întreprinderi nou-create inovatoare, prin intermediul cărora sunt sprijinite activităţile de cercetare industrială şi/sau de dezvoltare experimentală, precum şi activităţile care susţin introducerea în producţie, producerea şi livrarea pe piaţă a unui produs (bun sau serviciu), nou sau substanţial îmbunătăţit.
Principalele tipuri de cheltuieli în cadrul acestor proiecte sunt similare cu cele de la proiectele de tip 1, în plus pot fi realizate cheltuieli pentru de studii tehnice de fezabilitate, servicii pentru realizarea de analize economice, studii de piaţă, planuri de afaceri și cheltuieli de personal pentru activităţi de introducere în producţie a rezultatelor cercetării.
Beneficiarii eligibili în cazul acesta sunt întreprinderile nou-create inovatoare, definite ca întreprinderi mici, cu o vechime maximă de șase ani, dar care au cel puţin un an vechime la momentul depunerii cererii de finanţare, şi care demonstrează prin situaţiile financiare că valoarea cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare a reprezentat cel puţin 15% din costurile totale de operare în cel puţin unul din ultimii trei ani.
Activităţile de dezvoltare experimentală (executate de beneficiar sau achiziţionate ca servicii) sunt obligatorii în toate propunerile de proiecte, cu excepţia proiectelor care utilizează rezultatele cercetării-dezvoltării obţinute în cadrul O.2.1.1 de acelaşi beneficiar. De asemenea, prezenţa în proiect a activităţilor pentru introducerea în producţie a rezultatelor cercetării este obligatorie.
Pentru proiectele tehnologice inovative, dimensiunea maximă a finanțării acordate variază în funcție de tipul întreprinderii și de activitățile prevăzute a fi realizate în cadrul proiectului și poate fi cuprinsă între 25% și 70% din totalul cheltuielilor eligibile. Activităţile din cadrul proiectelor realizate de întreprinderile nou-create inovatoare se finanţează cu 100% din costurile eligibile pe perioada în care beneficiarul îndeplineşte condiţiile de întreprindere nou-creată inovatoare (întreprindere mică).
Valoarea totală a unui proiect (costuri eligibile şi neeligibile) pentru ambele tipuri de proiecte nu poate depăşi echivalentul în lei a 50 de milioane de eaturo, dar pentru proiectele tehnologice inovative valoarea asistenţei financiare nerambursabile este de maximum 15 milioane lei, iar pentru proiectele pentru întreprinderi nou-create inovatoare este de maximum 3,5 milioane lei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

condescu a spus: (iulie 28th, 2011 at 15:46 )

buna ziua detin o intreprindere individuala nou creata in domeniul energetic;intrebare unde ma pot adresa in timisoara pentru a ami expune ideile unor proecte in domeniul finantarii de fonduri nerambursabile va multumesc pt intelegere cu stima cornel

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR

Lovitura de măiestrie administrativ-medicală reușită de Primăria Timișoara, odată cu preluarea Spitalului Clinic CFR are in perioada următoare una dintre ultimele etape de trecut, aprobarea Consiliului Local Timișoara. Ulterior, unitatea medicală va fi integrată în Spitalul Municipal. Rezultatul: Municipalul va putea oferi mai multe specializări medicale. Situat în zona centrală, Spitalul CFR are aproape 220...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie

Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lovitura de măiestrie administrativ-medicală reușită de Primăria Timișoara, odată cu preluarea Spitalului Clinic CFR are in perioada următoare una dintre ultimele etape de trecut, aprobarea Consiliului Local Timișoara. Ulterior, unitatea medicală va fi integrată în Spitalul Municipal. Rezultatul: Municipalul va putea oferi mai multe specializări medicale. Situat în zona centrală, Spitalul CFR are aproape 220...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor
Primăria Timișoara a predat constructorului amplasamentul unde se va ridica ultima componentă a ceea ce va fi noul nod de legătură rutier din zona Solventul, podul nou peste Bega. Asocierea de constructori a început amenajarea șantierului pentru Podul Solventul, în zona Splaiului Sofocle. În această lună vor începe primele lucrări, respectiv relocarea stâlpilor pentru utilități...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a predat către constructor locația unde se va ridica noul pod Solventul, construit peste Bega
Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
Constructorul care reabilitează Podul Muncii pare să fi reușit să recupereze întârzierile existente în proiect și a început montarea tablierului metalic, deocamdată doar componentele dinspre partea cu Gara Mare. Elementele care compun noua structură, ce va face legătura între cele două maluri și va susține carosabilul, trotuarele și pista pentru biciclete, au fost realizate în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început montarea primei părți a tablierului la Podul Muncii/FOTO
Timișoara are o nouă stea în sportul nautic. La doar 13 ani, Maria Burfă, elevă în clasa a VII-a C la Școala Gimnazială Nr. 13 Timișoara, a reușit o performanță frumosă la Cupa României la Juniori de kaiac-canoe. Deși a concurat împotriva unor sportive mult mai experimentate, cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioană la 13 ani, printre rivale de 18: Povestea Mariei, puștoaica din Timișoara care cucerește apele cu două ghiozdane în spate
În perioada 9-11 octombrie 2026, 50 de artizani și producători locali, zeci de profesori și elevi, artiști și scriitori, antreprenori, activiști de mediu, cercetători și numeroși membri ai comunității locale vor fi prezenți la cea de-a șasea ediție a Festivalului LA PAS/ Slowing Down, festival de hrană și cultură sustenabilă. Organizat de Asociația CRIES –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acest weekend aduce la Timișoara cea de a șasea ediție a festivalului La Pas
Consiliul Județean Timiș cere părerea cetățenilor pe două proiecte de hotărâre. Unul dintre acestea se referă la Ghidul privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive inițiate de către structurile sportive de drept public, în cadrul programelor sportive de utilitate publică, pentru anul 2027, iar cel de al doilea Ghidul privind finanțarea din fonduri publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș cere părerea cetățenilor pe ghidurile de finanțare a proiectelor sportive de anul viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.