Sa falimenteze PSD primesc, dar sa nu falimenteze si Romania

La doar șase luni de la una dintre cele mai mari victorii electorale din istoria post-decembristă, PSD e un partid aproape intrat în colaps. La fel și guvernarea sa. Cu un președinte prins în menghina unor condamnări și dosare penale și contestat de tot mai mulți din partid, PSD e departe de ce-a fost. Adică un partid bine organizat, inclusiv în furtișaguri (sau mai ales) și cu o ierarhie clară. Programul de guvernare (Biblia Olguței) a ajuns o maculatură numai bună de înlocuit hârtia igienică. Premierul se contrazice cu președintele partidului, ministrul de Finanțe cu premierul, iar nimeni nu mai înțelege absolut nimic. De exemplu, cine va plăti CAS și CASS, angajatorul sau angajații, fiindcă premierul zice hăis, iar titularul de la Finanțe cea?

Măreața lege a salarizării începe să-și devoaleze anomaliile. De exemplu, portarul unei primării de la țară câștigă cât doi dascăli la un loc. (Da, la profesori, majorarea intră în vigoare de la 1 ianuarie 2018, dar garantează cineva acest lucru?) Nu cunosc amănuntele acestei legi, dar chiar un PSD-ist mi-a spus că e cea mai proastă lege din istorie. Însă alte cifre arată că guvernarea PSD ne duce spre dezastru. Cifre referitoare la primele șase luni ale anului, adică perioada în care am auzit de la propagandă că economia a buibuit în timpul „perfomantului” Guvern Grindeanu. Și e vorba de datele Ministerului Finanțelor, adică lucrăm cu marfa clientului.

Astfel, în primele șase luni ale acestui an investițiile au scăzut la jumătate față de perioada similară a anului trecut. E un lucru dramatic, cu consecințe absolut negative asupra economiei, fiindcă investițiile generează profit, locuri de muncă, dar și venituri la buget. Doar șase miliarde de lei au fost investite în prima jumătate a acestui an (0,7% din PIB), față de 11,5 miliarde în primele șase luni ale anului trecut (1,5% din PIB). Potrivit acelorași date, cheltuielile cu investițiile au fost sacrificate pentru cheltuieli cu salarii și asistența socială. Raportul arată că este pentru prima dată în ultimii cinci ani când exsită o diferență atât de mare de la un an la altul la capitolul investiții.

Marile proiecte în infrastructură au înghețat cu totul. E drept, se face stadionul de la Alexandria cu 12 milioane de euro, la puțin timp după ce s-a inaugurat sala din același oraș, renovată cu 20 de milioane de lei. Și unde parchetul a crăpat deja, asta așa ca amănunt. Și aproposde acest gen de investiții, „bijuteria coroanei” Olguței Vasilescu, stadionul din Craiova, a ajuns un Caracal al erorilor. Stadionul în care s-au investit 54 milioane de euro trebuia inaugurat în această primăvară, însă suma va crește, în urma gafelor de până acum. Ca o comparație, Cluj Arena, având același număr de locuri, plus o pistă de atletism, a costat 35 de milioane de euro. Adică, și dacă sunt investiții, ele se duc pe „apa” corupției, precum autostrăzile care se prăbușesc în fiecare zi.

Ideea este că tot mai multe companii, atât din România, cât și străine își văd grav afectate afacerile. Dacă mai punem aici și legislația din domeniul fiscalității, unde e o bulibășeală maximă, viitorul pare tot mai sumbru. Tot din datele Ministerului de Finanțe mai reiese că deficitul fiscal pe aceeași perioadă în care economia a duduit a fost de 6,3 miliarde de lei, aproape dublu față de perioada similară a anului 2016: 3,9 miliarde de lei. În aceste condiții, vistieria este goală, nefiind bani nici pentru salarii mai departe de luna septembrie. E adevărat, vor fi, fiindcă guvernul face împrumuturi în cascadă, datoria publică crescând într-un ritm amețitor. Dar e bine că economia duduie, așa cum duduia în timpul lui Tăriceanu. Adică în anul premergător intrării în cea mai mare criză economică de după 1990.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

volgutza a spus: (iulie 31st, 2017 at 11:46 )

volgutza sa se șteargă la cuhuru ei ala mare și lat ca și bleauca de gura cu hârtia asta hihigienika! bleauca lu vadimm! ciocănitoarea lu graknea=nutzi=ciocănitoarea lu base=pcr&prm=psd!

dumitru a spus: (iulie 31st, 2017 at 20:11 )

dezastru in desfasurare! mi-e teama ca romania va ajunge in acel punct din care nu isi mai revine. cei competenti si capabili sa smulga tara din mana infractorilor nu vor sa intre in arena. e de inteles. iar un popor imbecilizat se va stinge aratand cu degetul taman spre altii, nu spre cei cu adevarat vinovati.
te ia depresia mai rau cand vezi ce opozitie politica avem.

ce tara e aia cu pensionari speciali ce au 35.000 de lei/luna? sau 20.000…sa nu-i punem pe aia cu 10.000.
iar daca iesi in strada iti iei amezi la greu de la oligofrenii aia de jandarmi.

anteconbega a spus: (august 3rd, 2017 at 07:50 )

Un regim de vechili si arendași. Ca la inceputul secolului XX.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO

Municipalitatea timișoreană aplică metode inovative pentru a face posibilă existența de arbori în Piața Traian, cu rădăcini care vor ”funcționa” sub pavajul instalat acolo. Structurile susțin pavajul și creează dedesubt spații cu sol necompactat, în care rădăcinile pot crește. Intervențiile sunt incluse în proiectul municipalității de regenerare urbană a zonei Traian, care prevede plantarea a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an

Flavius Biea nu renunță și surprinde din nou lumea boxului profesionist acceptând să intre în ring pe 31octombrie la Riad în Arabia Saudită,în celebra Kingdom Arena. Evenimentul organizat în cadrul Riyadh Season aduce la un loc un mix exploziv de campioni mexicani și internaționali, transformând gala într-una dintre cele mai importante vitrine ale boxului mondial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Investiție majoră în educație: a fost desemnat constructorul noii grădinițe din Remetea Mare

Comunitatea din Remetea Mare face un pas decisiv pentru viitorul tinerelor generații. Primarul Cosmin Chira a anunțat oficial desemnarea câștigătorului licitației pentru construcția unei noi grădinițe moderne în localitate. Proiectul, extrem de atractiv pe piața de profil, a atras un interes masiv din partea mediului de afaceri, nu mai puțin de 10 firme de construcții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție majoră în educație: a fost desemnat constructorul noii grădinițe din Remetea Mare

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comunitatea din Remetea Mare face un pas decisiv pentru viitorul tinerelor generații. Primarul Cosmin Chira a anunțat oficial desemnarea câștigătorului licitației pentru construcția unei noi grădinițe moderne în localitate. Proiectul, extrem de atractiv pe piața de profil, a atras un interes masiv din partea mediului de afaceri, nu mai puțin de 10 firme de construcții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție majoră în educație: a fost desemnat constructorul noii grădinițe din Remetea Mare
Flavius Biea nu renunță și surprinde din nou lumea boxului profesionist acceptând să intre în ring pe 31octombrie la Riad în Arabia Saudită,în celebra Kingdom Arena. Evenimentul organizat în cadrul Riyadh Season aduce la un loc un mix exploziv de campioni mexicani și internaționali, transformând gala într-una dintre cele mai importante vitrine ale boxului mondial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an
Municipalitatea timișoreană aplică metode inovative pentru a face posibilă existența de arbori în Piața Traian, cu rădăcini care vor ”funcționa” sub pavajul instalat acolo. Structurile susțin pavajul și creează dedesubt spații cu sol necompactat, în care rădăcinile pot crește. Intervențiile sunt incluse în proiectul municipalității de regenerare urbană a zonei Traian, care prevede plantarea a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO
Prima înfrângere a sezonului pentru alb-violeți. După o serie invincibilă de patru meciuri, SCM Politehnica Timișoara a cedat în deplasare în fața celor de la CS Minaur Baia Mare, scor 32-30, într-o partidă extrem de disputată din Liga Zimbrilor, contând pentru etapa a V-a. Meciul a stat sub semnul echilibrului, dar ostilitățile au fost controlate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat
Gestionarea eficientă a deșeurilor a încetat de mult să fie doar o obligație legală, devenind o dovadă de responsabilitate civică și economică. Campania „Un Timiș mai curat”, inițiată de Eco Serv Timiș în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, readuce în atenția publică ideea că succesul ecologic depinde de efortul comun al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Resurse salvate, nu deșeuri îngropate: cum construim împreună „Un Timiș mai curat”
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că nu știe cine a făcut denunțul la DNA în cazul cercetării asupra banilor de la guvern pentru susținerea încălzirii orașului în 2021, și spune că doar în orașul de pe Bega se fac asemenea cercetări, chiar dacă și alte mari orașe au primit bani în același fel și i-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău crede că cercetările DNA pe subvențiile plătite cu bani de la guvern la Colterm sunt o situație paradoxală: ”Orașul e acuzat de foloase necuvenite”
Cinci persoane, printre care și doi membri ai aceleiași familii, au fost reținute de procurori în urma unei ample operațiuni care a vizat traficul de substanțe interzise în municipiul Timișoara. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții
Fotbalul din județul Timiș priviște cu încredere spre viitor după ce o nouă ediție a cursului de formare a arbitrilor de fotbal a debutat cu un succes răsunător în rândul tinerilor pasionați. Organizat de Comisia Județeană a Arbitrilor Timiș, evenimentul a atras deja peste o sută de participanți dornici să descopere secretele fluierului și să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș  și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, organizează sâmbătă, 24 octombrie 2026, ora 11.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Timișoara, Bd. Eroilor de la Tisa nr.22), o întâlnire de afaceri dedicată dezvoltării relațiilor economice româno-srilankeze și identificării unor noi oportunități de cooperare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seminar la CCIAT, România – Sri Lanka: Noi oportunități de cooperare și parteneriate de afaceri
Consiliul Județean Timiș a primit sugestia să intre în business și să se apuce de produs contoare, pentru a salva o fabrică pur românească – timișoreană de la un faliment în care este deja. Venită de la un consilier județean, propunerea a fost analizată de Alfred Simonis, președintele CJT, dar concluziile trase nu prea sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.