Bega Bulevard, tot fara vaporase. 2.000 de euro, castigati cu un bilet cumparat pe ultima suta de metri /FOTO

A zecea ediție a Cursei Rățuștelor de la Bega Bulevard a fost cu noroc pentru 20 de timișoreni care au câștigat premii diverse fiindcă au vrut să facă o faptă bună. Premiul de 2.000 de euro i-a revenit lui Adrian Nicula, care a cumpărat biletul câștigător chiar înainte de începerea cursei. Bega Bulevard s-a desfășurat fără vaporette, dar primarul Nicolae Robu a mers totuși cu barca.

Înghesuială mare duminică după-amiază, în zona Flora, în ultima zi a Festivalului Bega Bulevard. Deși vremea n-a fost chiar prietenoasă, timișorenii au ieșit la promenadă. Copiii au fost cei mai fericiți, pentru că majoritatea standurilor ofereau tot felul de surprize și activități pentru ei. Toată lumea a așteptat startul în Cursa Rățuștelor, devenită deja o tradiție. Aceasta este organizată de Rotaract Club, în parteneriat cu Clubul Rotary Timişoara şi Clubul Interact Timişoara. Banii vor merge, în acest an, pentru renovarea și dotarea secției de neonatologie a Spitalului Odobescu. S-a plecat de la Podul Tinereții, iar rățuștele au plutit, „mânate” din când în când, de pe bărci, de voluntarii Salvo, de jeturi de apă, spre Podul Traian. Primele 20 dintre ele au fost pescuite și recompensate.

„În orașul nostru avem foarte multă normalitate (…) Aici trăim bine între noi, ne respectăm, suntem prieteni, fără să ne preocupe etnia fiecăruia (…) știm să ne respectăm, noi, în Timișoara, știm să muncim, dar știm și să ne bucurăm de rezultatele muncii noastre (…) Poate să sufle și uraganul, pe mine nu mă clintește nimeni în drumul meu, mai ales că am și sprijinul dumneavoastră”, a spus primarul Nicolae Robu, în timp ce aștepta să fie aduse la scenă numerele câștigătoare ale rățuștelor. Premiul cel mare a fost în valoare de 2.000 de euro, premiul 2 va consta într-un laptop, iar premiul 3 va fi un smartphone. Ceilalți câștigători vor primi cine gratuite, cărți, sticle de vin, tricouri și abonamente la săli de sport. Au fost concerte pe finalul serii, dar ploaia a dat din nou peste cap planurile organizatorilor. Chiar în timp ce pe scenă erau Leo Iorga & Pacifica, s-a pornit să toarne cu găleata și nici măcar „Dacă ploaia s-ar opri”, a celor de la Cargo, n-a avut efect…

Premiul de 2.000 de euro i-a revenit lui Adrian Nicula, un tânăr în vârstă de 31 de ani. El a venit să ridice premiul însoțit de logodnica lui. Adrian Nicula este din Vața de Jos și locuiește de ceva timp în Timișoara, unde lucrează ca și coordonator la un depozit. Tânărul a cumpărat exact două bilete, chiar pe malul Begăi, cu doar câteva minute înainte de începerea Cursei Rățuștelor.

Ediția din acest an a Bega Bulevard s-a desfășurat tot fără ca vaporașele cumpărate de primărie să poată circula în regim normal. Situația acestora încă nu a fost rezolvată, pentru că nu a fost reglementat cadrul legislativ. Vă reamintim, Primăria Timișoara a cumpărat șapte ambarcațiuni, pe care a plătit aproape 2 milioane de euro. După ce a înmânat premiul cel mare, primarul Nicolae Robu a părăsit scena pe calea apei. Dar nu în vaporetto, așa cum i-ar fi plăcut, ci într-o barcă de la Salvo…

Numerele câștigătoare din acest an sunt, în ordine inversă:

20 – 2.327
19 – 2.855
18 – 1.636
17 – 2.236
16 – 1.478
15 – 571
14 – 1.795
13 – 151
12 – 1.474
11 – 1.463
10 – 2.861
9 – 2.645
8 – 1.584
7 – 1.437
6 – 0079
5 – 0864
4 – 1.034

3 – 2.515 – Ianis Popa
2 – 2.742 –
1 – 2.333 – Adrian Nicula

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3619″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”1″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Florin a spus: (septembrie 6th, 2017 at 17:18 )

domnu´ Robu, data viitoare lasati barca si mergeti pe apa !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Amplasamentul noului drum Moșnița Veche – Centura Sud a fost predat constructorului. Termen de execuție, șase luni

Șantierul drumului care va lega Moșnița Veche de Centura Sud a fost predată, luni, către constructorul executant. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a criticat modul în care a fost gândită strategia rutieră de predecesorii săi, care nu au înțeles că infrastructura de drumuri județene trebuia realizată în același timp cu centura, respectiv să fie gata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amplasamentul noului drum Moșnița Veche – Centura Sud a fost predat constructorului. Termen de execuție, șase luni
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Societatea Timişoara îl roagă pe preşedintele Nicuşor Dan să nu promulge legea care-l lasă pe Dominic Fritz fără mandat

Printr-o foarte scurtă scrisoare deschisă, Societatea Timişoara îl roagă pe preşedintele Nicuşor Dan să nu promulge Legea integrităţii. Intervenţia societăţii vine dupoă ce CCR a declarta drept constituţional amendamentul prin care Dominic Fritz îşi pierde mandatul de primar al Timişoarei. “Domnule președinte, Vă rugăm, nu promulgați o lege neconstituțională care are ca scop doar îndepărtarea aliaților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea Timişoara îl roagă pe preşedintele Nicuşor Dan să nu promulge legea care-l lasă pe Dominic Fritz fără mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Două echipe din Banat au șanse să ajungă în grupele Cupei României

CSM Reșița, echipa din Valea Domanului care a pornit perfect Liga 2 cu 3 victorii în 3 meciuri joacă și în play-off-ul Cupei. Trupa lui Dorinel Munteanu a eliminat anterior Timișul Șag și va întâlni acum o prim-divizionară. Meciul va fi la TV. Politehnica are o șansă bună de a trece mai departe, dar trebuie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două echipe din Banat au șanse să ajungă în grupele Cupei României
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro

Societatea timișoreană Spumotim, care a cedat terenul fabricii din orașul de pe Bega către un investitor imobiliar, urmează să fie dizolvată și lichidată. Pe respectivul teren de aproape șapte hectare urmează să înceapă construcția unui cartier cu 2.300 de locuințe. Spumotim a fost primul producător de spune poliuretanice din România. Locația fostei fabrici timișorene a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zilele Culturii Maghiare, evenimentul organizat de comunitatea maghiară la Timișoara a ajuns la ediția a 11-a. Oaspeți la această ediție vor fi Halász Judit, Bagossy Brothers Company și Neoton Família, au anunțat organizatorii. Casa Maghiară va fi inclusă pentru prima dată în festival. În perioada 24–27 septembrie, centrul Timișoarei va deveni din nou un punct...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Finalul lunii septembrie aduce la Timișoara noua ediție a Zilelor Culturii Maghiare
Actualii prosumatori, cei care dețin panouri solare și furnizează curent electric în rețea, nu vor fi obligați să își instaleze baterii de stocare. Dar, cei car vor dori să devină prosumatori vor trebui să aibă și baterii de stocare a curentului instalate la domiciliu. Este soluția găsită de guvernul interimar Bolojan pentru a acoperi capacitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prosumator, în viitor numai cu baterii. Intrarea în sistem s-ar putea face numai la pachet cu capacitățile de stocare
Printr-o foarte scurtă scrisoare deschisă, Societatea Timişoara îl roagă pe preşedintele Nicuşor Dan să nu promulge Legea integrităţii. Intervenţia societăţii vine dupoă ce CCR a declarta drept constituţional amendamentul prin care Dominic Fritz îşi pierde mandatul de primar al Timişoarei. “Domnule președinte, Vă rugăm, nu promulgați o lege neconstituțională care are ca scop doar îndepărtarea aliaților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea Timişoara îl roagă pe preşedintele Nicuşor Dan să nu promulge legea care-l lasă pe Dominic Fritz fără mandat
Foarte probabilul viitor primar interimar al Timişoarei, Ruben Laţcău, a transmis un mesaj de solidarite cu Dominic Fritz, după controversata decizie a CCR de-a declara constituţional “amendamentul Fritz” la Legea ANI. În urma deciziei CCR de astăzi, care a aprobat un amendament care retroactivează o lege, viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău a avut o intervenţie dură...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, mesaj de solidaritate după decizia CCR: “Cu Dominic Fritz și USR vă întâlniți și azi, și peste 30 de zile, și peste un an și peste 10 ani”
Șantierul drumului care va lega Moșnița Veche de Centura Sud a fost predată, luni, către constructorul executant. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a criticat modul în care a fost gândită strategia rutieră de predecesorii săi, care nu au înțeles că infrastructura de drumuri județene trebuia realizată în același timp cu centura, respectiv să fie gata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amplasamentul noului drum Moșnița Veche – Centura Sud a fost predat constructorului. Termen de execuție, șase luni
Premierul Ilie Bolojan, prezent la Timișoara, a motivat adoptarea deciziei de pornire a investiției la stadionul Dan Păltinișanu doar acum oferind explicații aproximativ zece minute despre prioritizarea investițiilor de la bugetul de stat și despre acoperirea celor care erau deja pornite, la un stadiu matur. Dar, tot el a felicitat acceptarea de către autoritățile locale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bolojan explică de ce a întârziat aprobarea pentru noul stadion Păltinișanu: prioritizarea unor investiții deja începute și fondurile puține
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a anunţat că va merge la CEDO, după ce CCR a declarat drept constituţional “amendamentul Fritz” la Legea ANI. El  afirmă că, în spatele decizia Curţii Constituţionale stă PSD, care “vrea puterea totală în stat, pentru că doar așa poate fura nestingherit”. Într-o reacţie la decizia CCR, Dominic Fritz a spus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, reacţie după decizia CCR: “Bine ați venit în dictatura PSD! Drumul meu continuă la CEDO, unde nu ajung telefoanele din Kiseleff”
Curtea Constituţonală a respins sesizarea privind ”amendamentul Fritz” introdus de PSD, în urma căruia șeful USR și-ar putea pierde mandatul de primar. Amendamentul a fost declarat constituțional cu un vot de 5 la 3. În schimb, “amenamentul Grădinaru” a fost declarat neconstituţional. Așa-numitul „amendament Fritz” reprezintă o modificare depusă de PSD şi votată de USR...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCR a declarat constituțional ”amendamentul Fritz”. Primarul Timişoarei, pe cale de a-şi pierde mandatul
Universitatea de Vest Timișoara are de luni un nou cămin pentru studenți. Iar inaugurarea acestuia s-a bucurat de prezența primului ministru interimar, Ilie Bolojan. Șeful Guvernului a vorbit despre decizia corectă a autorităților județene de a contribui la ridicarea noului stadion, de criza din energie și despre cum se va realiza impunerea celor care dețin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan a inaugurat noul cămin studențesc de 900 de locuri al UVT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.