Sapte scoli in doua schimburi in Timisoara. Robu: Sunt foarte cautate, orice am face e insuficient

În Timișoara sunt șapte școli în care copiii învață în două schimburi și acest lucru nu se va schimba curând. Sunt școli foarte căutate, spune primarul Nicolae Robu, și autoritățile nu prea au ce face pentru a găsi spații suplimentare, raportat la numărul mare de elevi. Totuși, urmează, conform edilului, investiții importante.

Copiii merg în două schimburi la ore în șapte unități de învățământ din Timișoara. Este vorba, conform datelor de la ISJ, despre școlile gimnaziale 7, 13, 19, 24 și 30, Liceul „Grigore Moisil” și Liceul cu Program Sportiv „Banatul”. Deși administrația locală a anunțat, în trecut, că intenționează că în toate școlile să se țină cursuri doar dimineața, acest lucru nu este posibil. Și, foarte probabil, nu va fi posibil nici în viitorul foarte apropiat. „Sunt încă școli în care se țin ore după-amiaza, pentru că acestea sunt renumite pentru calitatea educației pe care o asigură și sunt foarte căutate, iar legea actuală ne conduce la a accepta pe toți cei care îndeplinesc condițiile în vigoare. Oricât ne străduim să creștem numărul sălilor de clasă, ne trezim că, într-un an sau doi, numărul lor devine insuficient”, explică primarul Nicolae Robu.

Edilul spune însă că urmează investiții care să crească numărul de săli de clasă. „La Școala Generală 30, de exemplu, vom avea o foarte mare investiție, care va însemna construirea a două noi corpuri. Sper ca atunci, când vom finaliza această investiție să fie suficiente spații pentru ca toată lumea să învețe de dimineață. O facem pe ce fonduri putem, 99% că o vom face pe venituri proprii, proiectarea este la licitație acum”, a mai declarat Robu. Până una-alta, la Generală 30 vor fi cumpărate containere speciale. Este vorba despre construcții modulare care vor cuprinde zece săli de clasă și costă 610.000 de lei, adică peste 130.000 de euro. N-au venit însă toate cele solicitate. „O parte dintre containere au venit, altele vor veni în continuare, pentru că și asta este o soluție, folosirea de containere. Există containere foarte bine gândite și reprezintă o soluție, cel puțin pentru o perioadă de timp”, mai spune primarul, care anunță „extensii” și la Moisil, „dar toate acestea iau timp”.

Primăria este dispusă să cumpere și clădiri, dar afirmă Robu, nu prea are ce achiziții să facă. „Spre exemplu, pentru Colegiul Național C.D. Loga, am vrut să cumpărăm clădirea în care a funcționat Liceul Poștei. Din păcate, Poșta Română nu vrea să vândă acea clădire, ba chiar m-a mirat reacția cu un soi de ostilitate în ton a conducerii acestei instituții, când eu am spus că suntem interesați să cumpărăm clădirea”, a conchis primarul Timișoarei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc

Poli Știința – FC Bacău a fost derbiul de clasament al etapei a 11-a, jocul între ocupantele locurilor 2 și 6, a două echipe ce au jucat bine în ultimele partide. Întâlnirea de astăzi nu a impresionat, dar s-a terminat cum au vrut gazdele, cu victorie. Prima repriză a fost deschisă, cu două echipe ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.