Grapini a jignit românii și și-a primit răsplata: De la o poștă se vede cât de needucată și lipsită de bun simț ești!

Cu un tupeu fantastic, europarlamentarul român Maria Grapini a jignit fără urmă de jenă românii plecați în străinătate, apoi și-a șters postarea. Internauții n-au iertat-o însă, deși Grapini a încercat să dreagă busuiocul.

Reprezintă România în Parlamentul Europei, pe mii de euro în fiecare lună, și se autoproclamă drept cel mai activ membru al PE, dar asta n-o împiedică să jignească grav cetățenii români care lucrează în străinătate. Maria Grapini, cea care are ca deviză cuvintele „profesionalism, respect, echitate, credință, dreptate”, a distribuit, miercuri, o postare care îi făcea proști pe cei care vor să participe la mitingul organizat vineri, 10 august, în București. „Informăm diasporenii că taxa de prost se plătește la sediul USR. Fără certificat de prost nu puteți participa la miting!”, suna textul.

Reacțiile au fost, în majoritatea lor, negative, așa că Grapini și-a șters postarea după câteva ore. Nu înainte însă de a scrie un mesaj propriu, prin care a încercat să-și toarne cenușă în cap. „Înainte de a va ura noapte bună, având în vedere contextul, doresc să mulțumesc românilor din diaspora care muncesc cinstit și fac onoare României și care nu se lasă atrași în tot felul de diversiuni. M-aș bucura să înțeleagă și cei care doresc schimbarea guvernului prin violență că există o cale democratică – votul”, a transmis aceasta.

Mesajul voit împăciuitor n-a oprit însă avalanșa de comentarii negative. Iată câteva:

  • Obraznică, nesimțită, arogantă. Mai treci pe la USR, poate îți dă un abecedar. Te încadrezi perfect în peisaj . Faci românii de ras. Păi ce ați făcut, duamna Grapini?
  • A sărit lumea pe dvs. să vă spună că sunteți proastă că îi faceți pe alții proști și ați șters postarea?
  • Sincer, credeam că Veorica-i singura țopârlancă din țara asta, dar vad că dumneata ai și master în nesimțire, ca să nu zic altceva.
  • Alo, duamna, mai bine îți închizi contul, că oricum te știe toată lumea ce poamă ești! Crezi că dacă ștergi postaăile, ele nu mai există? Mai acum câteva ore erai imună. Rar mi-a fost dat să văd un specimen așa penibil.
  • Mai postez o dată, poate nu-mi ștergi postarea de data asta. Că m-am prins că nu le lași decât pe cele jignitoare, ca să „demonstrezi” cum sunt cei care-ți scriu… că doar nu e de înțeles că oamenii nu mai pot de nervi, de frustrare și de ură, și de aceea te înjură! Ești rușinea acestui neam, cucoană! De la o poștă se vede (și când scrii doar!!!) cât de proastă, needucată și lipsită de bun-simț ești!
Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

doamna cu sortulet a spus: (august 9th, 2018 at 19:21 )

Azi Moldova-i ca o floare,ca toate buruienile-au emigrat in Banat.

Poli 21 a spus: (august 9th, 2018 at 19:23 )

Aceasta individa cam neagra ( la trup si suflet) da dovada de o mitocanie ce poate fi egalata doar de mentorii ei ( voiculescu, secu, etc.). Sper ca sa nu mai apara niciodata in Timisoara.

anteconbega a spus: (august 10th, 2018 at 05:45 )

Nu Maria Grapini e creatoarea directă a unei asemena nesimţri. Cea care îi face mesajele tembele e o „profesionistă” de presă, după cum se laudă chiar vasluianca picată direct din baobab în Parlamentul European. O”profesionistă” provenită dintr-un sat bănăţean din marginea judeţului şi care, pentru „un dollaro bucato”, iată, e în stare să „mangiare moltto rahatto”! Vina Marianei G. e împărţită cu „profesionista ” din umbră…

Gigi a spus: (august 11th, 2018 at 09:01 )

Vaca proasta ! Sa ma scuze ,,vaca animalul ,,
Europarlamentar de kkt !
In mandatul viitor speram ca vei face panglici !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara vrea cumpărarea clădirilor existente în Piața Aurora și transformarea acesteia în parcare

Municipalitatea timișoreană propune Consiliului Local demararea negocierilor cu firma care operează Piața Aurora, în vederea achiziționării clădirilor existente acolo. Primăria deține terenul de 1,4 hectare, dar acesta este concesionat firmei, pe durata existenței clădirilor. Intenția este de a realiza acolo o parcare de mari dimensiuni. Vizate sunt patru clădiri din Piața Aurora, acolo municipalitatea intenționează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea cumpărarea clădirilor existente în Piața Aurora și transformarea acesteia în parcare
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Aduceți copiii la arenă! Pledoarie pentru rugby

O zi dedicată copiilor, sportului și poveștilor care schimbă vieți, la Timișoara! Pe 17 octombrie 2026, Stadionul „Gheorghe Rășcanu” din cartierul Ronaț devine locul în care sportul, bucuria copilăriei și spiritul comunității se întâlnesc. ACS Warriors Timișoara invită copiii, părinții și toți iubitorii rugby-ului să se bucure de o zi specială, dedicată mișcării, performanței și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aduceți copiii la arenă! Pledoarie pentru rugby
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Vaporetto

Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Societatea de Transport Public Timișoara anunță introducerea temporară a unor modificări în traseul transportului public cu vaporetto, pe Bega. Trei stații vor fi suspendate, timp de două zile, azi și mâine, ca urmare a desfășurării lucrărilor de demolare a pasarelei pietonale de la Parcul Copiilor – Pestalozzi. Modificările intră în vigoare astăzi, la ora 12,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană propune Consiliului Local demararea negocierilor cu firma care operează Piața Aurora, în vederea achiziționării clădirilor existente acolo. Primăria deține terenul de 1,4 hectare, dar acesta este concesionat firmei, pe durata existenței clădirilor. Intenția este de a realiza acolo o parcare de mari dimensiuni. Vizate sunt patru clădiri din Piața Aurora, acolo municipalitatea intenționează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea cumpărarea clădirilor existente în Piața Aurora și transformarea acesteia în parcare
O zi dedicată copiilor, sportului și poveștilor care schimbă vieți, la Timișoara! Pe 17 octombrie 2026, Stadionul „Gheorghe Rășcanu” din cartierul Ronaț devine locul în care sportul, bucuria copilăriei și spiritul comunității se întâlnesc. ACS Warriors Timișoara invită copiii, părinții și toți iubitorii rugby-ului să se bucure de o zi specială, dedicată mișcării, performanței și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aduceți copiii la arenă! Pledoarie pentru rugby
Lucrările efectuate pentru demolarea clădirilor existente în prezent pe terenul unde se va ridica noul Institut Regional Oncologic Timișoara sunt finalizate. Acum , posibil săptămâna viitoare, este așteptată demararea lucrărilor de construire pentru noul spital, care va lua locul ruinelor Municipalului de pe Calea Torontalului. Proiectul IROT merge înainte, a anunțat, vineri, Alfred Simonis, președintele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp vor începe lucrările la Institutul Oncologic Timișoara. Demolările au fost finalizate
Un loc de joacă din zona de nord a Timișoarei, în apropierea intersecției dintre Calea Aradului și Calea Sever Bocu, a intrat în modernizare. Lucrările vizează înlocuirea echipamentelor de joacă învechite și refacerea suprafețelor degradate, astfel încât spațiul să poată fi folosit în condiții mai bune de siguranță de către copiii din cartier. Intervenția presupune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou loc de joacă din Timișoara a intrat în modernizare, în zona Aradului. Ce lucrări sunt prevăzute
Aproape 1.000 de copii, vârstnici și persoane vulnerabile din zonele Freidorf, Fratelia și Dâmbovița vor beneficia de servicii sociale și educaționale, ca urmare a implementării unui proiect care include programe after-school cu masă caldă pentru elevi, sprijin pentru persoanele aflate în risc de excluziune socială și dezvoltarea unor servicii dedicate copiilor și seniorilor. Finanțarea se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect de 16 milioane de lei va oferi sprijin educațional și social pentru 1000 de copii, vârstnici și persoane vulnerabile
Societatea de Transport Public Timișoara anunță introducerea temporară a unor modificări în traseul transportului public cu vaporetto, pe Bega. Trei stații vor fi suspendate, timp de două zile, azi și mâine, ca urmare a desfășurării lucrărilor de demolare a pasarelei pietonale de la Parcul Copiilor – Pestalozzi. Modificările intră în vigoare astăzi, la ora 12,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor
Alianța Timișoara Universitară (ATU) marchează o nouă etapă în colaborarea dintre mediul academic și cel de afaceri prin organizarea „Timișoara Career Connect by ATU”. Evenimentul, programat pentru data de 11 noiembrie 2026 la Centrul Regional de Afaceri (CRAfT), reunește în premieră națională comunitățile studențești și resursele a patru instituții de învățământ superior de prestigiu. Această...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră națională în mediul universitar: cele patru mari universități din Timișoara (UPT, UVT, UMF, USV) își unesc forțele în cel mai mare târg de cariere al orașului
SCM USV Timișoara ia startul în ediția 2026 a Cupei României la rugby. Alb-violeții înfruntă marea rivală din Baia Mare, CSM Știința. Partida va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Gheorghe Rășcanu, cu intrarea liberă. Înfruntarea contează pentru etapa a doua din faza grupelor. Jucătorii bănățeni dețin toate trofeele puse...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai tare meci! Timișoara și Baia Mare se întâlnesc în Cupa României la rugby
CSC Dumbrăvița revine pe stadionul „Ștefan Dobay”, pentru întâlnirea cu FC Bihor Oradea. Meciul contează pentru etapa a 10-a din Liga 2 și se va disputa sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 11.00. Confruntarea cu orădenii vine într-un moment extrem de dificil pentru echipa alb-verde. În urma înfrângerii de săptămâna trecută, de la Suceava, alb-verzii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița, ajunsă ultima în clasament, un nou meci greu acasă! Antrenorul care nu vrea să își dea demisia se gândește la victorie cu Bihorul
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.