Armonii gripate și vaporașe cu piese de Dacia. Ce-a mai găsit Sorin Supuran în mandatul de 7 săptămâni

„Perlele coroanei” STPT nu sunt chiar autentice. E concluzia la care a ajuns fostul director general Sorin Supuran. Acesta vorbește despre tramvaie Armonia cu probleme tehnice și vaporașe cu piese de 30 de ani și aer condiționat montat ca acasă.

În aprilie 2014, Primăria Timișoara finaliza licitația pentru reabilitarea a 30 de tramvaie din parcul fostului RATT. Câștigătorul acesteia a fost asocierea Electroputere VFU Paşcani – Astra Vagoane Călători Arad. Reabilitarea unei singure garnituri costa 2,57 milioane de lei, sumă care include TVA. „Aceste tramvaie sunt noi, nu este vorba de o reabilitare în sensul de cârpăceală (…) s-a păstrat doar şasiul, care evident a fost recondiţionat. În rest, roţile, osiile, suspensia, continuând cu acţionarea, cu toată caroseria, absolut totul, e nou. Există încălzire la fiecare scaun, climatizare, supraveghere video, Internet wireless, informare audio-video cu mijloace moderne, practic există tot ce au acele tramvaie noi, care costă două milioane de euro bucata”, explica primarul Nicolae Robu.

Realitatea, susține fostul director al STPT, Sorin Supuran, nu e însă atât de roz. „La 31 mai (data la care a fost numit – n.r.), din 22 tramvaie Armonia aflate în parc, erau 6 funcționale. În opinia colegilor, cauzele erau unele datorate constructorilor și defecțiunilor tehnice pe care trebuia să le remedieze, dar erau și cauze care țin de societate, prin cei care le-au operat: erori de manevră, tamponări, lipsa plății asigurărilor Casco și așa mai departe. Când am fost revocat, erau funcționale 17”, a declarat, vineri, Supuran. Acesta susține că s-a întâlnit cu reprezentanții celor două societăți, la nivel de directori generali, pentru a le pune în vedere să respecte prevederile contractuale. „Le-am solicitat prin înscrisuri să respecte termenele contractuale, care prevăd foarte clar că sunt în garanție și, în 10 zile de la notificare, sunt obligați să pună în funcțiune tramvaiele”, spune fostul director. Armoniile se „gripează” constant pe trasee și uneori este nevoie să fie tractate de pe linii, însă oficial lucrurile nu sunt niciodată grave.

Pe 2 august, cu o zi înainte ca faimoasele vaporașe să reia cursele pe Bega, Sorin Supuran scria, pe Facebook, că are „serioase semne de întrebare referitoare la starea tehnică” a acestora. Vineri, el a oferit informații suplimentare, iar detaliile sunt năucitoare. „Din discuțiile avute cu salariații (…) a reieșit că există piese, mă refer la alternatoare de Dacia cu an de fabricație 1990, montate artificial și care, la incendiu, prezintă oricând risc la suprasolicitare. Având o pasiune chiar, având și permis pentru barcă și am cunoștințe nu de specialitate, dar suficiente, nu am văzut să aibă punte de refugiu. Am întrebat, atunci când nu sunt acostate la mal, într-un caz de situație de urgență, de orice fel ar fi, incendiu, i se face rău unui călător, acesta nu poate ieși din cabină pe punte, asta ar însemna că, Doamne ferește, în cazul unui mic incendiu, panica i-ar face pe oameni să se împingă direct în apă (…) Climele sunt artizanale, n-au fost din construcție, au fost montate și tocmai de aceea spun că instalațiile electrice nu sunt suficient de puternice. La aceste aspecte m-am referit, nu că nu-mi doresc să nu circule”, a explicat fostul director al STPT. Supuran spune că, în calitate de director general, s-ar fi îngrijit personal ca aceste lucruri să fie verificate, înainte ca vaporașele să iasă pe Bega. „Probabil că ar fi solicitat o comisie cu adevărați specialiști, ca aceste lucruri să fie verificate, până la a-mi asuma un risc și până la a aștepta să se întâmple ceva ca să dovedesc că am dreptate”, a mai declarat acesta.

Mult discutatele vaporașe, în număr de 7, au costat 2 milioane de euro, bani de la bugetul local. Ele au fost executate de o societate comercială din Galați și, de doi ani, nu s-a reușit încă, din motive legislative, introducerea lor în sistemul de transport în comun. În această perioadă, câte un vaporaș este scos la apă în fiecare zi. În intervalul 3-5 august, de Ziua Timișoarei, când au fost pe Bega 3 vaporașe, aproape 6.000 de oameni au fost curioși să vadă cum funcționează aceastea.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (august 12th, 2018 at 09:19 )

Încet, încet, Supuran îl înfundă rău de tot pe ALDERobu, pe care nu-l va mai salva nici măcar prietenii din PSD.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă

Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat

Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită

La inițiativa S.C.M. Timișoara, Teatrul Național din Timișoara și clubul sportiv au început, în premieră, un exercițiu al colaborării, din dorința de a oferi comunității o platformă de întâlnire, dialog și evoluție. Aparent acționând în sfere distincte de interes, cele două instituții gravitează în jurul unui numitor comun: performanța. În egală măsură, atât teatrul, cât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UVT e partener educațional al primei ediții „Noaptea Companiilor” de la Timișoara

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) susține activ inițiativele care creează punți reale între mediul academic și cel de business. În acest context, are loc prima ediție a proiectului „Noaptea Companiilor” care se va desfășura la Timișoara, în cadrul căruia UVT are rol de partener educațional. Evenimentul va avea loc în data de 5 noiembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT e partener educațional al primei ediții „Noaptea Companiilor” de la Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) susține activ inițiativele care creează punți reale între mediul academic și cel de business. În acest context, are loc prima ediție a proiectului „Noaptea Companiilor” care se va desfășura la Timișoara, în cadrul căruia UVT are rol de partener educațional. Evenimentul va avea loc în data de 5 noiembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT e partener educațional al primei ediții „Noaptea Companiilor” de la Timișoara
Constructorii firmei turce care se ocupă de realizarea Centurii Vest continuă lucrările la proiectul de infrastructură. La 3 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, stadiul fizic estimat de antreprenor este de 13%. Activitatea se desfășoară pe mai multe fronturi. La terasamente continuă realizarea umpluturilor și stabilizarea terenului, iar la podețe sunt în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura Vest a ajuns la 13 procente din total, la trei luni de la pornirea lucrarilor/FOTO
Există locuri în care trecutul continuă să respire prin oameni, prin lumină și prin memoria pământului. Sanctuarul Neolitic de la Parța este unul dintre aceste locuri rare, unde soarele nu este doar un astru, ci un simbol al vieții, al speranței și al legăturii profunde dintre om și natură. Pe 12 septembrie 2026, județul Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul devine gazda unei noi ediții a Sunscape Festival – o celebrare a luminii, a apartenenței și a bucuriei la Sanctuarul Neolitic de la Parța
Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
În perioada 3–9 august 2026, polițiștii rutieri au desfășurat acțiunea ROADPOL SPEED, pentru prevenirea și combaterea vitezei excesive și creșterea siguranței pe drumurile publice. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 808 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regimului legal de viteză, valoarea totală a amenzilor fiind de 701.948 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut 94...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vara se numără vitezomanii! Număr mare de amenzi date celor care calcă prea tare accelerația
Primăria Timişoara anunţă că a fost turnat și ultimul strat de asfalt pe Calea Bogdăneștilor, pe tronsonul dintre Cetății și Circumvalațiunii. Totodată, echipele Societăţii Drumuri Municipale (SDM) au finalizat reparațiile la carosabil. Următoarea şi ultima etapă o reprezintă realizarea marcajele rutiere. Muncipalitatea anunţă că tot astăzi finalizează și lucrările la trotuare pe această porțiune de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de modernizare de pe Calea Bogdăneștilor intră în etapa finală
Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
La inițiativa S.C.M. Timișoara, Teatrul Național din Timișoara și clubul sportiv au început, în premieră, un exercițiu al colaborării, din dorința de a oferi comunității o platformă de întâlnire, dialog și evoluție. Aparent acționând în sfere distincte de interes, cele două instituții gravitează în jurul unui numitor comun: performanța. În egală măsură, atât teatrul, cât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită
Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a violat o adolescentă de 16 ani. Fapta s-ar fi petrecut la începutul acestei luni în apropierea localității Făget, județul Timiș. Conform anchetatorilor, victima și agresorul s-au întâlnit în cursul zilei de 3 august 2026. Tânărul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr de 19 ani, arestat preventiv după ce ar fi violat o minoră într-o zonă izolată din apropierea Făgetului
Federația Operatorilor Români de Transport a solicitat, printr-un memoriu transmis Prefecturii Timiș, verificarea legalității impunerii pe raza Timișoarei a unei taxe de 280 de lei pentru tranzitarea orașului de către vehiculele cu masa peste 3,5 tone. De asemenea, acuză defavorizarea operatorilor privați care efectuează transport de persoane, în favoarea STPT. Memoriul solicită verificarea impunerii acestei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Taxa pentru tranzitarea Timișoarei de vehiculele peste 3,5 tone, reclamată la Prefectură
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.