Finantare alternativă la fondurile structurale pentru educatie

Așa cum v-am obișnuit până acum cu prezentarea oportunităților de finanțare prin intermediul fondurilor europene pe baza programelor operaționale din România, continuăm seria prezentărilor cu Programul de acțiune comunitară în domeniul învățării pe tot parcursul vieții (LLP).
Acesta are drept scop să contribuie la dezvoltarea Uniunii Europene ca societate a cunoaşterii avansate, caracterizată printr-o dezvoltare economică durabilă, locuri de muncă mai numeroase şi mai bune şi coeziune socială crescută. Mai exact, programul urmăreşte să încurajeze schimburile, cooperarea şi mobilitatea între instituţiile şi sistemele educaţionale din Uniunea Europeană pentru ca acestea să devină elemente de referinţă la nivel mondial.
Programul de Învăţare pe tot parcursul vieţii constă din:
• patru programe sectoriale, care privesc învăţământul preuniversitar (Comenius), învăţământul superior (Erasmus), formarea profesională (Leonardo da Vinci) şi educaţia pentru adulţi (Grundtvig)
• un program transversal axat pe domenii intersectoriale (cooperarea în domeniul politicilor şi inovaţia privind învăţarea pe tot parcursul vieţii, limbile străine, utilizarea inovaţiilor din tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, diseminarea şi exploatarea rezultatelor)
• un program de susţinere a predării, cercetării şi reflecţiei privind integrarea europeană şi principalele instituţii şi asociaţii europene (Programul Jean Monnet)
În continuare, vom trece în revistă, pe scurt, fiecare program în parte, urmând ca, în perioada următoare, să detaliem condițiile de finanțare.
Programul Comenius se concentrează pe primul nivel al învăţământului: preşcolar, primar şi secundar. Se adresează tuturor membrilor comunităţii educaţionale: elevi, profesori, autorităţi locale, asociaţii ale părinţilor, organizaţii neguvernamentale, institute de formare a profesorilor, universităţi şi alţi membri ai personalului educaţional.
Erasmus este programul comunitar pentru mobilitate şi cooperare în învăţământul superior din întreaga Europă. Diferitele sale acţiuni se adresează nu numai studenţilor care doresc să studieze şi să lucreze în străinătate, ci şi profesorilor universitari şi personalului din întreprinderi care intenţionează să predea în străinătate, precum şi personalului din învăţământul superior dornic să se instruiască în străinătate. În plus, programul sprijină instituţiile de învăţământ superior în vederea colaborării în cadrul unor programe intensive, reţele şi proiecte multilaterale, ca şi a dezvoltării de relaţii cu mediul de afaceri.
Programul Leonardo da Vinci asigură legătura între politicile educaţionale şi domeniul formării profesionale (VET). Proiectele se adresează persoanelor care doresc să-şi perfecţioneze competenţele, cunoştinţele şi abilităţile prin efectuarea unui stagiu în străinătate, precum şi persoanelor din domeniul formării profesionale interesate de cooperarea la nivelul întregii Europe, cu scopul de a spori atractivitatea, calitatea şi performanţele sistemelor şi practicilor VET.
Programul Grundtvig se adresează nevoilor de predare şi învăţare existente în toate formele educaţiei adulţilor, care nu au un caracter predominant de formare profesională, precum şi instituţiilor şi organizaţiilor care furnizează sau facilitează diverse modalităţi de învăţare pentru adulţi – de natură formală, non-formală sau informală – inclusiv acelora implicate în formarea iniţială şi continuă a personalului.
Programul Jean Monnet stimulează predarea, cercetarea şi reflecţia privind integrarea europeană în instituţiile de învăţământ superior din întreaga lume. Întrucât proiectele se derulează pe cinci continente, de acest program beneficiază anual până la 250.000 de studenţi.
Acțiunea din cadrul programului transversal cooperarea în domeniul politicilor şi inovaţia privind învăţarea pe tot parcursul vieţii susţine financiar vizitele de studiu ale specialiştilor în învăţământ şi formare profesională, precum şi studiile şi cercetările comparative în aceste domenii la nivel european. Principalele obiective sunt susţinerea dezvoltării de politici şi a cooperării în învăţarea pe tot parcursul vieţii şi obţinerea de date, statistici şi analize comparabile. Activitatea de limbi străine urmărește promovarea învățării limbilor și diversitatea lingvistică în Europa. Acţiunile UE vizează, de asemenea, exploatarea posibilităţilor tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) pentru crearea de practice inovatoare în învăţământ şi formare profesională, îmbunătăţirea accesului la învăţarea pe tot parcursul vieţii şi susţinerea dezvoltării de sisteme de management avansate.
Activităţile şi proiectele finanţate de Programul de Învăţare pe tot parcursul vieţii sau de programele anterioare trebuie aduse la cunoştinţa potenţialilor utilizatori în scopul de a le maximize impactul. Este necesar, de aceea, ca fiecare proiect finanţat de UE să-şi disemineze şi să-şi exploateze rezultatele.
Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii (LLP) este deschis practic tuturor celor implicaţi în educaţie sau formare profesională.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, răspunde unor caracterizări lansate de USR Timiș în cadrul unui comunicat de presă post Conferința Județeană a partidului. Social-democratul este vizat mai ales de adversarul său (politic) cel mai înverșunat, viceprimarul Ruben Lațcău, care spune despre Simonis că vrea ca PSD să preia tot județul și să îl transforme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO

Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează prezența și cooperarea la nivel internațional prin participarea la evenimente academice de prestigiu global. Recent, o delegație a universității a reprezentat instituția la Bruxelles, în cadrul celei de-a V-a ediții a Simpozionului de Diplomație Medicală. Delegația timișoreană a fost alcătuită din Prof. univ....
Citeşte tot articolul Citeste articolul UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iulius Gardens s-a transformat într-un tărâm magic, unde 17 dragoni animatronici, de dimensiuni impresionante, îi așteaptă pe curioși. Personaje din producții celebre, creaturi cu puteri magice sau reprezentări inspirate din cele mai cunoscute mituri, fiecare dintre exponate spune o poveste plină de mister. Expoziția poate fi vizitată până pe 1 noiembrie 2026, iar accesul este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, răspunde unor caracterizări lansate de USR Timiș în cadrul unui comunicat de presă post Conferința Județeană a partidului. Social-democratul este vizat mai ales de adversarul său (politic) cel mai înverșunat, viceprimarul Ruben Lațcău, care spune despre Simonis că vrea ca PSD să preia tot județul și să îl transforme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează prezența și cooperarea la nivel internațional prin participarea la evenimente academice de prestigiu global. Recent, o delegație a universității a reprezentat instituția la Bruxelles, în cadrul celei de-a V-a ediții a Simpozionului de Diplomație Medicală. Delegația timișoreană a fost alcătuită din Prof. univ....
Citeşte tot articolul Citeste articolul UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles
Dominic Fritz i-a avertizat pe membrii USR că intrarea partidului în opoziție va face din partid principala țintă a PSD, dar și a oamenilor PSD din Justiție și din instituțiile de control. Fritz este optimist că polul reformist, pe care USR îl va coagula împreună cu PNL și cu forțele reformatoare din politică și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru 2028, USR Timiş şi-a propus să câştige atât Primăria Timișoara, cât și conducerea Consiliului Judeţean pentru „a apăra Banatul de captura PSD” ”
Timișenii sunt chemați să își exprime opinia referitor la proiectul de hotărâre privind propunerea de aprobare a taxelor locale de interes județean pentru anul fiscal 2027. Proiectul vizează stabilirea taxelor locale pentru instituțiile de artă și cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Timiș pentru anul 2027. Se propune indexarea taxelor existente din anul 2026 cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș propune majorarea taxelor de interes județean cu rata inflației și introducerea de noi taxe
Municipalitatea timișoreană va primi, cu titlu gratuit, două terenuri care vor fi folosite la amenajarea unui nou drum, denumit Aleea Aurora Gruescu. Acesta va crea o legătură între strada Demetriade și strada Constructorilor. Unul dintre terenuri are suprafața de 1.894 de metri pătrați, iar cel de al doilea 11.074 metri pătrați, fiind situate pe strada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara primește aproape 13.000 de metri pătrați de teren pentru un nou drum între străzile Demetriade și Constructorilor
După o experiență fructuoasă la Bistrița, Dan Dumitru revine la Timișoara, fiind numit manager sportiv al clubului sportiv al municipalității, SCM Timișoara. Dan Dumitru a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2026/2027. El este absolvent al Facultății de Educație Fizică si Sport din Timișoara, în 1995, și a obținut masteratul în Educație Fizică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dan Dumitru este noul manager sportiv general al SCM Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.