În an centenar, Centrele Comerciale Auchan din Timișoara îmbogățesc fondul de carte al bibliotecilor publice rurale alături de Educab

Centrele Comerciale Auchan Timișoara Nord și Timișoara Sud demarează campania națională de îmbogățire a fondului de carte din bibliotecile publice alături de Educab. Campania își propune să adune, cu ajutorul comunității, peste 3.000 de cărți pentru bibliotecile publice din mediul rural.
educab
Educab, platformă care vizează îmbogățirea capacităților bibliotecilor publice din România pentru a satisface nevoile la nivel local, este partenerul acestei campanii care va coordona donarea cărților către bibliotecile publice locale. Astfel, în schimbul a două cărți donate, clienții Centrelor Comerciale Auchan Timișoara Nord și Timișoara Sud primesc un loz care le aduce un câștig garantat.

Lectura stimulează imaginația și antrenează creativitatea, de aceea dezvoltarea educațională în plan local și accesul la cărți este unul foarte important. Aceste idei au stat la baza campaniei demarate de Centrele Comerciale Auchan Timișoara Nord și Timișoara Sud care își propune să mijlocească îmbogățirea fondului de carte al bibliotecilor publice rurale. Pentru acest lucru, reprezentanții Centrului Comercial fac o nouă alianță cu comunitatea și cu Educab, organizație non-guvernamentală parteneră care s-a alăturat campaniei.
Astfel, în perioada 23 noiembrie – 7 decembrie, clienții Centrelor Comerciale din Timișoara sunt așteptați cu minimum două cărți pentru a fi donate în cadrul proiectului.

Pentru fiecare două volume donate, aceștia primesc din partea Centrelor Comercial Auchan Timișoara Nord și Timișoara Sud câte un loz răzuibil, prin care se poate câștiga garantat unul dintre următoarele premii: semn de carte, lampă de citit cu clips sau marele premiu – un dispozitiv electronic pentru citirea cărților Kindle. Toate lozurile vor fi câștigătoare iar premiile se vor acorda în limita stocului disponibil, alocat pe fiecare centru comercial. Această campanie urmărește implicarea activă a membrilor comunității create în jurul Centrului Comercial și donarea a peste 3.000 de volume către bibliotecile publice provenite din mediul rural și implicit către copii care au șansa de a descoperi noi cărți și aventuri.

„Credem că aniversarea Centenarului ne oferă un prilej ideal de a ne aduce aminte de lucrurile care contează cu adevărat: prietenia, bunătatea și generozitatea. Cărțile reprezintă o modalitate prin care copiii pot învăța despre aceste valori, așa că ne-am dorit să facem acest proiect cu ajutorul comunității create în jurul Centrelor Comerciale din Timișoara, o comunitate unită și implicată”, au declarat reprezentanții centrului comercial.

Zona pentru donarea cărților va fi special amenajată și semnalizată în centrul comercial, unde un promoter va prelua cărțile și îi va înmâna clientului premiul instant. Programul de donare a cărților se desfășoară în perioada 23 noiembrie – 7 decembrie 2018, în următoarele intervale orare:

Vineri: 14:00 – 20:00
Sâmbătă – duminică: 11:00 – 17:00

De asemenea, puteți urmări detalii și pe site-ul campaniei https://biblioteca.bucurieimpreuna.ro/ sau pe pagina de Facebook a Centrelor Comerciale Auchan Timișoara Nord și Timișoara Sud aici. https://www.facebook.com/CentrulComercialAuchan/

Centrele Comerciale Auchan din Timișoara au drept scop animarea comunității în care activează și și-au asumat rolul de a fi centre comerciale sociabile, parte integrantă din viața oamenilor, inima comunității din care fac parte. Astfel, centrele sunt locuri care îi aduc împreună pe membrii comunității, îi ajută să creeze legături cu cei din jurul lor, oferindu-le o experiență aparte nu doar când merg la cumpărături, ci și atunci când caută alternative pentru petrecerea timpului liber.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița merge la Voluntari în ultima deplasare din 2025

CSC Dumbrăvița dispută la finalul acestei săptămâni, ultimul joc oficial din deplasare din acest an calendaristic. Sâmbătă, de la ora 11.00, joacă în fieful celor de la FC Voluntari, în cadrul etapei a 16-a din Liga 2. Cele două echipe se întâlnesc pentru a doua oară într-un meci direct. La 14 decembrie 2024, tot pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița merge la Voluntari în ultima deplasare din 2025
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Una dintre cele mai puternice companii multinaționale cu activitate în domeniul automotive din Timișoara, prezentă aici cu o unitate de producție și cercetare, va concedia peste două sute de persoane ca parte a unui proces realizat la nivel global de companie. Vizate sunt toate sectoarele de activitate ale companiei. Societatea Aumovio, desprinsă de curând din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle, o clădire de o importantă valoare emoțională și arhitecturală. Imobilul va fi transformat într-un hub educațional și cultural pentru studenți, deschis pentru întreaga comunitate. • Casa Mühle – o clădire cu o importantă valoare arhitecturală și emoțională pentru Timișoara – este amplasată în vecinătatea campusului Universității Politehnica Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric: UPT a cumpărat Casa Muhle pe care o va transforma într-o clădire importantă pentru oraș
Sâmbătă, de la ora 14.00, va avea loc un nou tur din seria “Descoperă-ți orașul!”, De această dată este vorba de  “Turul Timișoara interbelică”, pe care îl puteţi descoperi alături de istoricul Dan Codre. Evenimentul este găzduit de Visit Timişoara şi Timisoara Citz Tours. Perioada dintre cele două războaie mondiale a fost momentul în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă puteţi descoperi “Timișoara interbelică” într-un nou tur ghidat
Bazele de deszăpezire aparținând Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și cele ale Consiliului Județean Timiș au în stoc destul material antiderapant, iar utilajele pot interveni la nevoie. Prefectul de Timiș. Cornelia Elena Micicoi, a vizitat bazele respective. Au fost vizitate Centrul de întreținere și coordonare Orțișoara, Centrul de întreținere și coordonare Țipari, Bazele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bazele de deszăpezire din Timiș au în stoc material antiderapant necesar pe vreme de iarnă
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, aduce din nou în prim plan ”unirea” Spitalului Județean și a Spitalului Municipal în cadrul unui consorțiu medical. După ce a insistat că spitalele aflate în subordinea instituției pe care o conduce oferă condiții mai bune, el a subliniat că e important ca achizițiile de dotări să se facă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis propune din nou unirea Spitalului Județean cu Spitalul Municipal Timișoara în cadrul unui consorțiu
Pentru o seară, duminică de la ora 18.00, Piața Libertății va deveni un loc în care imaginația se întâlnește cu arta într-un mod unic. Pationoarul din Piața Libertății devine duminică loc de spectactol. Trupa Circus on Ice Savieliev Grand va transforma patinoarul într-un univers magic inspirat din lumea Harry Potter, într-o producție spectaculoasă care îmbină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Personajele din Harry Potter prind viață pe gheața patinoarului din Piața Libertății
La Serele Horticultura plantele sunt crescute pentru spații care prind viață, iar verdele este mereu în sezon. Aici, plantele sunt crescute cu grijă și pregătite să transforme orice interior într-un spațiu mai primitor și mai aproape de natură. Colecția Horticultura de plante include: Aloe vera Aspidistra Chlorophytum Cyperus Euonymus Ferigă Ficus Lavandă Palmier Trachycarpus Sansevieria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oferte de iarnă de la Horticultura. Verdele este mereu în sezon/Foto
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.