Castel Huniade, in loc de Castle Rock, la Cramele Recas

În 2012, Cramele Recașul renunță la gama Castle Rock. Anunțul a fost făcut de oficialii companiei, care vin cu o nouă propunere. Castel Huniade este noua gamă de vinuri lansată de Cramele Recaș pe piața românească și internațională.

Compusă din opt vinuri seci și demiseci, gama Castel Huniade este disponibilă începând cu săptămâna aceasta în marile rețele comerciale, la prețuri în jurul a 17 lei / sticlă. Castel Huniade va înlocui gama Castle Rock, care nu se mai îmbuteliază, atât pe piața din România, cât și în țările unde această era exportată, Sub noul nume vor fi comercializate patru vinuri albe (Chardonnay, Fetească regală, Sauvignon blanc, Riesling), trei vinuri roșii (Cabernet Sauvignon, Merlot + Pinot noir și Merlot + Fetească neagră) și un rose. „Castelul Huniade este un monument istoric și cea mai veche clădire din Timișoara, finalizată la 1447 de Ioan de Hunedoara, exact în anul primei atestări documentare a viilor de la Recaș. Acest nume reprezintă foarte bine atât tradiția, cât și personalitatatea locului de origine a vinurilor noastre. Noua gamă răspunde tendințelor actuale de consum la nivel international”, spune Ciprian Roșca, directorul comercial al Cramelor Recaș. Cramele Recas exploatează o suprafață de aproximativ 800 de hectare viță-de-vie, situate în județul Timiș, și 20 de hectare lângă Miniș (Arad) și are o capacitate de producție și stocare de aproximativ nouă milioane de litri, fiind dotată cu tehnologie de ultimă generație. Producătorul bănățean este unul dintre cei mai importanți exportatori de vin românesc în țări precum Statele Unite, Marea Britanie, Japonia, Suedia, Canada, Estonia și Slovacia. Vinurile de Recaș au obținut, în ultimii ani, premii importante la cele mai importante concursuri de specialitate la nivel mondial.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

cu nosltalgie.... a spus: (februarie 20th, 2012 at 08:06 )

cu tehnologia de ,,ultima generatie” sau dus dracului si berea timisoreana PILS precum si vinul la Recas. parca pe vremea comunistilor amandoua erau super calitate si nu se faceau cu tehnologie de ultima ora , ci se respectau standardele de fabricatie si fermentatie. azi nu se mai respect nimic , primeaza cantitatea in locul calitatii, iar adevaratii berarii si vinari sunt amintire.

@ cu nostalgie a spus: (februarie 20th, 2012 at 18:59 )

Cu berea cam ai dreptate, moshule, dar cu vinul – acreala aia de pe vremuri – nu prea ! Macar mai are acum si Banatu’ ceva la export, ca am devenit „fruncea” cozii…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Mobilizare masivă a conturilor pro-Călin Georgescu, pro-AUR și anti-UE în plină criză politică. Raport Expert Forum

În plină criză guvernamentală TikTok livrează românilor o grămadă de conţinut artificial, amplificat cu roboţi, pentru care nu se ştie cine plăteşte, arată un raport realizat de think-tank-ul Expert Forum. Beneficiarii acestei campanii cu mesaje anti-UE sunt Călin Georgescu şi AUR. Raportul arată existența unor comportamente inautentice, cu zeci de mii de comentarii identice și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilizare masivă a conturilor pro-Călin Georgescu, pro-AUR și anti-UE în plină criză politică. Raport Expert Forum
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Vâlcea egalează Timișoara în meciul pentru locul 9, iar decisivul se joacă în Sala Constantin Jude

Înfrângere la Râmnicu Vâlcea în meciul al doilea din seria cu CS Vâlcea 1924, din ultimul tur al play-out-ului, iar scorul general devine 1-1. Meciul decisiv este programat miercuri, cu începere de la ora 19:00, la sala „Constantin Jude”, învingătoarea urmând să încheie sezonul pe locul al nouălea în Liga Națională de Baschet Masculin. A...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vâlcea egalează Timișoara în meciul pentru locul 9, iar decisivul se joacă în Sala Constantin Jude
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Vizită de lucru la UMF! Elevii au văzut cum arată viitorul la una din universitățile de top din Vestul țării

Proiectul OPORTUN din cadrul UMFVBT (Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara) reprezintă o punte strategică dedicată reducerii decalajului dintre liceu și facultate. Această inițiativă este finanțată prin Fondul Social European+ sub egida Programului Educație și Ocupare 2021–2027. Ea transformă simpla curiozitate a tinerilor într-un plan de carieră concret în domeniul sănătății. Așadar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vizită de lucru la UMF! Elevii au văzut cum arată viitorul la una din universitățile de top din Vestul țării
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul OPORTUN din cadrul UMFVBT (Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara) reprezintă o punte strategică dedicată reducerii decalajului dintre liceu și facultate. Această inițiativă este finanțată prin Fondul Social European+ sub egida Programului Educație și Ocupare 2021–2027. Ea transformă simpla curiozitate a tinerilor într-un plan de carieră concret în domeniul sănătății. Așadar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vizită de lucru la UMF! Elevii au văzut cum arată viitorul la una din universitățile de top din Vestul țării
Timișoara și-a adus, din plin, aportul la succesul pavilionului României, amenajat la Bienala de Artă de la Veneția. Mai multe organizații și-au dat mâna pentru a susține participarea. Timișoara contribuie la Pavilionul României prin implicarea unor actori instituționali precum Centrul de Proiecte Timișoara, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest, Facultatea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a susținut din plin organizarea pavilionului României la Bienala de Artă de la Veneția
Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest Timișoara organizează în perioada 25 mai – 15 iunie 2026 cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Muzicii de Cameră, un proiect artistic și academic dedicat muzicii clasice, creației contemporane și formării noilor generații de artiști. Ediția 2026 propune publicului un parcurs artistic divers, construit în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Luni debutează Festivalul Muzicii de Cameră, în organizarea UVT
Conducerea municipalității timișorene pare circumspectă asupra respectării termenului pentru finalizarea lucrărilor la noul campus al Liceului Lenau. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se au în vedere aplicarea de penalități constructorului. Oficialul spune că se vede o intensificare a ritmului de lucru pe ultima sută de metri, dar aceasta ar fi ceea ce el numește ”sindromul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea Primăriei Timișoara estimează că finalizarea lucrărilor la campusul Lenau ar putea fi întârziată
De marea sărbătoare a Rusaliilor, la Ghiroda se anunţă două zile de mare sărbătoare, muzică și tradiție. Pe 31 mai şi 1 iunie, pe scena din curtea Căminului Cultural vor urca artişti de renume ai Banatului, dar nu vor lipsi dansul şi activităţile pentru copii. Primăria și Consiliul Local Ghiroda, cu sprijinul Parohiei Ortodoxe Române...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Rusalii, Ruga de la Ghiroda. Două zile de mare sărbătoare, tradiție şi multă voie bună
În plină criză guvernamentală TikTok livrează românilor o grămadă de conţinut artificial, amplificat cu roboţi, pentru care nu se ştie cine plăteşte, arată un raport realizat de think-tank-ul Expert Forum. Beneficiarii acestei campanii cu mesaje anti-UE sunt Călin Georgescu şi AUR. Raportul arată existența unor comportamente inautentice, cu zeci de mii de comentarii identice și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilizare masivă a conturilor pro-Călin Georgescu, pro-AUR și anti-UE în plină criză politică. Raport Expert Forum
Înfrângere la Râmnicu Vâlcea în meciul al doilea din seria cu CS Vâlcea 1924, din ultimul tur al play-out-ului, iar scorul general devine 1-1. Meciul decisiv este programat miercuri, cu începere de la ora 19:00, la sala „Constantin Jude”, învingătoarea urmând să încheie sezonul pe locul al nouălea în Liga Națională de Baschet Masculin. A...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vâlcea egalează Timișoara în meciul pentru locul 9, iar decisivul se joacă în Sala Constantin Jude
Într-un context economic și social în continuă schimbare, în care piața muncii solicită permanent competențe noi și adaptabilitate profesională, Fundația Centrul de Afaceri și Meserii Eurotraining s-a conturat ca una dintre organizațiile active din vestul României în domeniul formării profesionale, educației adulților și implementării proiectelor cu finanțare europeană. Cu o activitate desfășurată în mai multe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fundația Centrul de Afaceri și Meserii Eurotraining peste două decenii de implicare în educație, formare profesională și proiecte europene
Moșnița Veche se îmbracă în haine de sărbătoare. De marea sărbătoare a Rusaliilor, Ruga satului din apropierea Timişoarei anunţă două zile de bucurie, muzică și distracție pentru toată familia- Pe 31 mai şi 1 iunie la Căminul Cultural Moșnița Veche vor două seri pline de muzică, tradiție și voie bună! Progarmul rugii: Duminică, 𝟑𝟏 𝐦𝐚𝐢...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două zile de mare sărbătoare de Rusalii lângă Timişoara: Ruga satului Moşniţa Veche
Goluri anulate, 11 ratat, ocazii irosite, chiar și așa nu a fost vorba despre un echilibru între Poli și Tășnad, într-o rundă care contează doar pentru statistică! Meciul dintre Politehnica Timișoara și Unirea Tășnad, disputat pe Stadionul Electrica, s-a încheiat cu o victorie clară a gazdelor, scor 3-0 (0-0), în ultima etapă a play-off-ului din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica bate Tășnadul categoric în ultima etapă din Liga 3 și visează frumos!
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.