Pastorala la Invierea Domnului 2012

† Nicolae

Din mila lui Dumnezeu arhiepiscop al de Dumnezeu păzitei Arhiepiscopii Ortodoxe a Timișoarei și mitropolit al Banatului

Iubitului cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini şi creştine, har, milă şi pace de la Iisus Hristos, Domnul nostru, iar de la smerenia noastră arhiereşti binecuvântări!

Cinstiţi credincioşi şi credincioase,

„Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând…“

Sărbătoarea Învierii Mântuitorului nostru a fost cu multă înţelepciune rânduită de Sfânta noastră Biserică în acest anotimp, al primăverii, reprezentând nu numai învierea noastră ca fii ai Dumnezeului Celui viu, ci şi a naturii înconjurătoare, care îşi pregăteşte şi ea veşmântul pentru Sfânta Înviere, prin ghioceii îmbobociţi ce ies de sub zăpada iernii, prin covorul verde al ierbii ce acoperă pământul şi mai ales prin frumoasele flori, care, cu petalele lor albe asemenea zăpezii, vor să ne aducă aminte de hainele albe ale Mântuitorului, cu care a ieşit din mormânt, aşa cum e reprezentat în icoanele noastre. Sărbătoarea mai vrea însă să ne aducă aminte şi de hainele curate ale sufletului nostru spălate prin lacrimile sincere ale părerii de rău în Taina Spovedaniei şi înfrumuseţate în lumina Sfintei Cuminecături.

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Cu acest prilej doresc să ne oprim asupra tălmăcirii cuvintelor „cu moartea pe moarte călcând“, din troparul Învierii. Cuvântul moarte, de cele mai multe ori, răsună trist în urechile noastre, aducând în cele dinlăuntru ale noastre sumbre simţăminte. Sigur nici unul dintre noi nu am dori ca să murim, spre deosebire de Sfântul Apostol Pavel pentru care „moartea era un câştig“. Ce simţăminte va fi având el, de a ajuns la asemenea convingere, care, pentru noi cei de rând, este greu de înţeles!
Dacă am medita mai creştineşte şi mai adânc, despărţirea sufletului de trup nu este o moarte, o distrugere totală şi iremediabilă, ci doar o stare de provizorat, de trecere, de mari nădejdi viitoare şi nici într-un caz de cugetări negative, descurajatoare sau de deznădejde. Nu trebuie să uităm că şi trupul nostru este veşnic şi că şi el va învia. S-ar putea ca văzând trupul putrezind şi amestecat cu ţărâna pământului să ne îndoim de învierea lui. Să nu fie! Textele sfinte ne spun că şi „marea îşi va da morţii săi afară“. Avem un pasaj foarte edificator în Proorocul Iezechil, cap. 37, în privinţa învierii trupurilor, pe lângă acele trupuri înviate de Mântuitorul. Proorocul Iezechil prezintă un câmp de oase goale, rămase risipite pe câmpie în urma unei bătălii. Dumnezeu îl întreabă pe proroc: „Ce crezi, învia-vor oasele acestea?“. Iar proorocul răspunde cu o oarecare îndoială: „Tu ştii aceasta“. Dumnezeu, ca să-i risipească orice îndoială, îl face martor acestui eveniment zicând: „Voi face să intre în voi duh şi veţi învia“. Şi mi-a zis: „Prooroceşte asupra oaselor acestora şi le spune, oase uscate ascultaţi cuvântul Domnului. Proorocit-am cum mi s-a mai poruncit. Şi când am proorocit s-a făcut un vuiet şi o mişcare şi oasele au început să se apropie fiecare os la încheietura sa şi am privit şi iată erau pe ele vine crescute şi carnea şi pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era în ele. Atunci mi-a zis Domnul: Fiul omului, prooroceşte şi spune duhului: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Duhule vino din cele patru vânturi şi suflă peste morţii aceştia şi vor învia. Deci am proorocit cum mi se poruncise şi au intrat în ei duhul şi au înviat şi mulţime multă foarte de oameni s-au ridicat pe picioarele lor“. Mai putem oare să ne îndoim de puterea lui Dumnezeu şi de învierea trupurilor noastre? Şi pe lângă toate acestea avem şi trupuri neputrezite, atâtea sfinte moaşte ale sfinţilor Bisericii chiar până în zilele noastre, cum sunt acele ale Sfântului Iacob românul, care pot fi văzute de oricine are ocazia fericită să viziteze locurile sfinte de la Ierusalim.
În această situaţie ne întrebăm: Mai putem spune acestei despărţiri a sufletului de trup „moarte“? Mai putem să ne îndoim de această înviere a trupurilor noastre? Deci moarte în înţelesul distrugerii totale nu există, pentru că şi trupurile şi sufletele noastre sunt veşnice. Trebuie să eliminăm din inimile noastre deznădejdea, tristeţea care uneori ne cuprind la auzirea cuvântului moarte. Aşa socotim că a înţeles şi Sfântul Apostol Pavel moartea „ca un câştig“, ca o mare trecere, aşa să rămână şi în mintea şi inimile noastre.
Sfântul Evanghelist Ioan, arătând rostul venirii în lume a Mântuitorului, zice că „Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă“. Acesta ar fi adevăratul sens al vieţii, iar moartea sufletească – sensul autentic al morţii.
La aceasta s-a referit şi Sfântul Ioan Gură de Aur în Cuvântul său de la Paşti, atunci când zice: „Unde-ţi este moarte boldul tău? Unde-ţi este iadule biruinţa ta?“.

Dreptmăritori creştini şi creştine,

Se cade aşadar să înţelegem că nu trebuie să ne mai temem de moartea fizică, ci să o considerăm ca o mare trecere în veşnicie, dar să ne temem de moartea sufletească şi mai ales de „veşnicia ei“. Această temere să trezească în noi râvna sfântă ca prin înfrânare şi har dumnezeiesc să ne eliberăm de întunecimile ei.
Să avem mare nădejde în bunătatea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în ajutorul Său, că de aceea a venit Mântuitorul la noi, ca să ne pregătească prin Învierea Sa marea noastră trecere. Nici unul să nu ne mai temem de moartea fizică, pentru că ne-a izbăvit pe noi Învierea Mântuitorului Hristos. Toţi să îndrăznim, nici unul să nu descurajăm, ca să intrăm la ospăţul Domnului nostru, luând aminte că „nici unul mustrat de cugetul său mai înainte de a se spovedi să nu cuteze cu nebăgare de seamă să se atingă de acest foc mistuitor“, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur în Cuvântul său din Joia Mare.
Cu acest îndemn de încurajare şi de nădejde în Hristos Cel înviat, precum şi cu nădejdea în darurile Bisericii lăsate nouă prin Sfintele Taine, Vă doresc din inimă învierea Dumneavoastră a tuturor din moartea sufletească, învierea neamului nostru şi învierea sufletească a întregii omeniri, ca să se risipească dintre noi, precum se risipeşte fumul, orice vrajbă, orice ură, orice dezbinare, orice răzbunare, spre binele nostru vremelnic şi veşnic şi spre lauda Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt, Amin.
Al vostru stăruitor rugător către Hristos Cel înviat,

†NICOLAE
Arhiepiscop al Timişoarei
şi Mitropolit al Banatului

Dată în reşedinţa mitropolitană din Timişoara, la praznicul Învierii Domnului, anul mântuirii 2012

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire centralizată. Bănățenii au învins în primul joic amical o echipă de Liga 5 din Polonia, 6-2 cu Czarni Pruszcz Gdański, iar astăzi au recidivat în vața unei echipe de primă ligă. Vorbim însă de primul eșalon din Kîrghistan și de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile cu chatbotul Agenția Națională de Administrare Fiscală în Spațiul Privat Virtual au adresat întrebări privind modul de depunere a Declarației Unice 212 și alte subiecte adiacente. În acest sens, A.N.A.F. oferă o serie de informațiile de interes public pe tema...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când 7 fani PAOK au murit lângă Lugoj, este din nou doliu pe drumurile noastre, alte trei persoane murind astăzi. Pompierii militari cărășeni intervin în aceste momente pentru gestionarea unui accident rutier produs pe DN 6, în zona localității Cornea, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat
Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor la baza sportivă de TIP 1 care este acum abandonată în spatele fostului stadion Dan Păltinișanu, pe strada Costică Rădulescu. Aceasta este realizată de Compania Națională de Investiții (CNI), cu bani de la bugetul central. Fostul constructor a intrat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova
Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate. Anunțul a fost făcut de către ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, acesta fiind primul asemenea centru pentru această specializare, care a fost terminat. Acum urmează etapa achiziției de echipamente, mai spune acesta. ”Construcția noului Centru de Arși Grav de la Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO
Educația începe cu oamenii care o fac posibilă Educația nu se schimbă prin reforme rapide sau prin acumulare de conținut, ci prin oamenii care o trăiesc zi de zi. Profesorii sunt cei care dau formă procesului educațional, iar modul în care ei sunt sprijiniți, formați și valorizați influențează direct calitatea învățării. Asociația SELLification4EDUcation a apărut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SELLification4EDUcation – educația inteligentă se construiește prin profesori susținuți
Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile cu chatbotul Agenția Națională de Administrare Fiscală în Spațiul Privat Virtual au adresat întrebări privind modul de depunere a Declarației Unice 212 și alte subiecte adiacente. În acest sens, A.N.A.F. oferă o serie de informațiile de interes public pe tema...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de la Timișoara, din cadrul Spitalului de Copii Louis Țurcanu. De asemenea, a mai fost deschis un nou centru la Craiova. Centrul de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova va fi dedicat diagnosticului şi managementului integrat al angioedemului ereditar, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății
Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse de Alstom. Acestea urmează să deservească și o serie de rute care leagă Timișoara de alte orașe. Cele două sunt ultimele dintr-o serie de 12 dintr-un pachet care urmează să fie predate spre utilizare celor de la CFR Călători. Este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.