Bazar, sase luni pe bicicleta la capatul lumii / FOTO

Într-o zi și-a dat demisia și a plecat în aventura vieții lui, deși toată lumea îi spunea că e nebun. Timp de jumătate de an a văzut America de Sud așa cum și-a dorit dintotdeauna: pe bicicletă. A fost atacat de termite, a găsit un chilian care auzise de daci și a văzut unele dintre cele mai frumoase locuri din lume. Timișoreanul Andrei Bazar știe acum că, nu peste multă vreme, o va lua de la capăt.

Andrei Bazar are 28 de ani, este inginer mecanic și a străbătut, pe bicicletă, de la un capăt la altul, America de Sud. Un an și jumătate a strâns banii pentru inedita excursie, adică 5.000 de euro. „Când mi-am dat demisia, cu vreo două săptămâni înainte de plecare, m-am simțit eliberat. Toată lumea mi-a zis că sunt nebun să plec așa, de unul singur. Inițial am vrut să fac înconjurul lumii, dar costurile erau mult prea mari. În cele din urmă m-am oprit la Europa și America de Sud. Am făcut 4.000 de kilometri pe Bătrânul Continent și încă 10.000 în America de Sud”, spune Andrei. Traseul și l-a desenat pe Google Earth.

De la Frankfurt a luat avionul spre Rio de Janeiro. De acolo a mers la cascada Iguazu. „Trebuie să vezi cascadele, nu se poate explica. Zeci de curcubeee, spontane, colorate, nivelurile de cascade, păsări, sunetul apei, verdele… Nu-ți vine să crezi că e adevărat”, povestește tânărul. Următoarea oprire a fost Buenos Aires, de unde a mers la „capătul lumii” în Ushuaia, oraș-port din Țara de Foc. A ajuns în Santiago de Chile, a trecut Anzii în Argentina, la Mendosa, de acolo a urcat în Salta și Jujui, a trecut din nou Anzii, în San Pedro de Attacam, în Chile, și a mers până în Arica, cel mai nordic oraș. S-a scăldat în lacul Titicaca și a vizitat ruinele de la Machu Picchu.

Experiența e greu de descris în cuvinte și, în ceea ce-l privește pe Andrei, aproape imposibil de reprodus în imagini. Cu puțin timp înainte de plecarea spre casă și-a pierdut aparatul foto. „Nu e o problemă, doar nu plecasem să fac poze. Port cu mine tot ceea ce trebuie să-mi amintesc din această aventură”, spune tânărul temerar.

Aventuri a avut cât pentru o viață. În Argentina a fost atacat de termite. „Parcă eram într-un documentar pe Discovery. Eu așezasem cortul pe un pat de frunze, la marginea unei păduri, și probabil dedesubt era mușuroiul termitelor. Erau uriașe. Au făcut două găuri în cort, cât să bagi o minge de tenis, și au năvălit pe mine. Inițial am încercat să alung insectele, dar erau teribil de insistente. Pe la miezul nopții mi-am făcut cortul pachet și am plecat”, își amintește temerarul biciclist.

Tot în Argentina a testat ospitalitatea localnicilor. „Îmi pusesem cortul pe malul unei ape, într-o seară care se anunța liniștită, dar care s-a transformat în cea mai teribilă furtună din câte mi-a fost dat să trăiesc. La un moment dat, au venit după mine băieții unei familii care mă văzuse când mă pregăteam de înnoptat și m-au luat la ei acasă. A fost un gest incredibil. În toată sărăcia lor, s-au gândit să mă ajute pe mine, un străin. Stăteau șapte oameni într-o singură cameră. Unul a renunțat la patul lui, ca să am eu unde mă culca”, povestește Andrei.

Timișoreanul a testat „pe traseu” și cât de cunoscută e România. „Mai toată lumea auzise de Nadia Comăneci sau Dracula. În Chile am întâlnit un bătrân care știa că țara noastră se numea, cu 2.000 de ani în urmă, Dacia. E drept, mulți aduceau vorba de țigani când spuneam că vin din România. Peste tot am întâlnit oameni extraordinari, care voiau să îmi dea de mâncare sau haine, ori care mă lăsau să folosesc Internetul. Alții m-au lăsat să dorm la ei acasă, unii să pun cortul la ei în curte”, a mai povestit tânărul.

După șase luni de pedalat, Andrei Bazar știe ce va face în viitoarea excursie: „De mic mi-am dorit să văd lumea. Bicicleta e cel mai ieftin mod de a face lucrul acesta. Acum zic că și data viitoare plec tot pe bicicletă”.

[nggallery id=1180]

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Dummy a spus: (iulie 8th, 2012 at 17:45 )

speechless… ma-nclin… congratulation

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn

Municipalitatea timișoreană se pregătește să aprobe scoaterea la licitație a peste trei mii de metri cubi de lemn provenind din zonele pe care le are în proprietate. Se scot la vânzare mai multe cantități de frasin, stejar, ulm, salcâm, jugastru, la prețuri diferite. De realizarea vânzării se va ocupa Ocolul Silvic Timișoara, care se ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”

Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

S-a anunțat locul unde se va desfășura Supercupa României la handbal masculin

Primul trofeu al sezonului, Supercupa, se dă într-o zonă pitorească a țării. Federația Română de Handbal a anunțat că orașul Bistrița va deveni capitala handbalului românesc în această vară. Sala polivalentă va găzdui în mod consecutiv atât turneul masculin, cât și pe cel feminin. Competiția masculină reunește patru echipe de top, CS Dinamo București, SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a anunțat locul unde se va desfășura Supercupa României la handbal masculin
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană se pregătește să aprobe scoaterea la licitație a peste trei mii de metri cubi de lemn provenind din zonele pe care le are în proprietate. Se scot la vânzare mai multe cantități de frasin, stejar, ulm, salcâm, jugastru, la prețuri diferite. De realizarea vânzării se va ocupa Ocolul Silvic Timișoara, care se ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn
Primul trofeu al sezonului, Supercupa, se dă într-o zonă pitorească a țării. Federația Română de Handbal a anunțat că orașul Bistrița va deveni capitala handbalului românesc în această vară. Sala polivalentă va găzdui în mod consecutiv atât turneul masculin, cât și pe cel feminin. Competiția masculină reunește patru echipe de top, CS Dinamo București, SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a anunțat locul unde se va desfășura Supercupa României la handbal masculin
Timișoara își sărbătorește astăzi ziua. Ea simbolizează momentul din 3 august 1919, când un batalion al Armatei Române condus de colonelul Virgil Economu intra în oraș și consfințea astfel întregirea României cu o mare parte a Banatului. Se întâmpla după o perioadă zbuciumată din istoria acestul colț de țară. 3 august ca Zi a Timișoarei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La mulţi ani, Timişoara! Se împlinesc 107 ani de la momentul în care timişorenii şi-au asumat viitorul în cadrul Regatului României
Străzile și parcurile din zona centrală au devenit epicentrul bucuriei urbane în cea de-a treia zi a festivalului dedicat Timișoarei. Sub sloganul oficial „Un oraș. O mie de feluri de a-l trăi”, duminică, comunitatea locală și turiștii au celebrat împreună valorile multiculturale ale Banatului, într-un maraton artistic care a îmbinat folclorul autentic cu energia pop-rock-ului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea continuă! Zeci de mii de oameni au celebrat a treia seară la rând Ziua Timișoarei
În această seară, pompierii din cadrul Secției Deta și Detașamentului 2 Timișoara au acţionat în urma unor sesizări pentru a salva un bărbat dintr-un lac din satul Soca, comuna Banloc. Pompierii ajunşi la faţa locului au intervenit cu două bărci pentru a-l scoate din apă bărbat. Acesta a fost extras și predat echipajului medical în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un bărbat s-a înecat într-un lac de lângă Banloc. Nu se cunosc circumstanţele decesului
„Armada aurie”… să vină tezarul acasă! România a dominat Europeanul de canotaj din Italia, la probele olimpice, câștigând șase medalii de aur, una de argint și una de bronz. Dumincă a fost cu adevărat o zi mare, cu patru clasări pe primul loc! Marian Enache, campion olimpic la Paris, a reușit astăzi o cursă perfectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marian Enache, crescut la CSS Bega, aur la Europenele de la Varese la dublu mixt! România a urcat de șase ori pe cea mai înaltă treaptă la Varese, în Italia
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că, în perioada următoare, se desfășoară cea de-a doua sesiune a examenului național de Bacalaureat 2026, pentru care, la nivelul județului, au fost organizate cinci centre de examen: patru în municipiul Timișoara — Colegiul Național Bănățean, Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” și Colegiul Economic „Francesco Saverio...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bacalureat, sesiunea a doua! Circa 1300 de liceeni trec de mâine din nou prin emoțiile examenului maturității
Scene de o violență extremă au avut loc sâmbătă noaptea în localitatea Igriș, județul Timiș. O petrecere cu DJ, organizată pe terenul de fotbal din comună, s-a transformat într-un coșmar după ce un agent de pază a fost înjunghiat. Scandalul a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1. Doi bărbați vizibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandal sângeros la o petrecere din Timiș: Agent de pază înjunghiat după ce a interzis accesul a doi bărbați
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.