Casa Florarului, facuta praf de Ionelas Carpaci!

Cel mai bogat țigan din România, Ionelaș Cârpaci, alias Ionel Sandner, demolează un monument de patrimoniu, fără ca autorităților să le pese. Casa Muhle, fosta reşedinţă a primului florar imperial din Banat, a rămas, în prima fază, fără acoperiș. Dacă totul merge conform planului lui Cârpaci, acesta își va ridica un nou palat.

Casa Muhle a fost unul dintre cele mai frumoase imobile ale Timișoarei. Construită în secolul al XIX-lea, ea aparținut florarului Wilhelm Muhle, întemeietorul Parcului Rozelor și creatorul primului soi de trandafir românesc. Imobilul a fost naționalizat de comuniști, iar în deceniul trecut a intrat în posesia lui Ionelaș Cârpaci.

Noul proprietar a solicitat mai multe autorizaţii de construcţie de la Primăria Timişoara, iar în iulie 2011 a și primit una. Conform acesteia, se pot executa „lucrări de restauraţii, reparaţii generale, modificări interioare şi exterioare prin consolidări, extinderea casei scării şi extinderea clădirii pe faţada posterioară cu 3,85 metri în scopul reîntregirii faţadelor în mod unitar, cu păstrarea arhitecturii existente, amenajare de mansardă în podul existent cu păstrarea cotei existente la cornişă şi păstrarea caracterului arhitectural existent, refuncţionalizare şi recompartimentare parţială a clădirii la subsol, parter şi mansardă şi amenajarea unui bazin la demisol”.

Acum o săptămână, „restaurarea” a început cu dărâmarea acoperișului. Vineri, cei de la Inspectoratul de Stat în Construcţii au descins la adresă şi au cerut încetarea imediată a lucrărilor. „În urma verificării de vineri s-a constatat faptul că modul în care se execută lucrările de restaurare nu respectă procedurile impuse de o intervenţie la o clădire de patrimoniu, drept pentru care Primăria Municipiului Timişoara, prin Instituţia Arhitectului Şef, a dispus sistarea oricărei lucrări”, se arată într-un comunicat al Primăriei Timişoara.

Reprezentanții municipalității spun, de asemenea, că proprietarul şi constructorul au fost chemaţi, marţi, la Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru „clarificări legate de lucrarea executată şi pentru luarea măsurilor impuse de lege în astfel de cazuri”.

Felul în care se operează în cazul Casei Florarului este tipic pentru cei care vor să modifice o clădire istorică. Inițial este decopertat acoperișul, apoi imobilul este lăsat pradă intemperiilor, până la distrugerea totală. Ulterior, proprietarii cer o nouă autorizație și ridică o nouă clădire.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

givaru ' de alegeri a spus: (mai 29th, 2012 at 15:58 )

ultima „MAREATA REALIZARE” a cuplului „DE AUR” Ciuhandu – Orza !!! Ce mai urmeaza pana-n 10 iunie, sau poate si dupa aceeia!

Alinelu a spus: (mai 29th, 2012 at 16:37 )

Bravo Ciuhandu , bravo Orza! ne place ce ati facut cu centrul Timisoarei!!!

givaru ' de alegeri a spus: (mai 29th, 2012 at 17:55 )

@Alinelu: cu centrul? du-te sa vezi si restul orasului! Filty,Solventul<Abatorul<Ilsa,Kandia,Fructus,Tipografia,Cazarma U,Gara de nord, sa mai zic?

seracovan veronica a spus: (mai 29th, 2012 at 18:13 )

e groaznic!! speram sa se ia masurile necesare!!!

banat republic a spus: (mai 29th, 2012 at 18:19 )

DOSAR PENAL

APROPOs a spus: (mai 29th, 2012 at 18:24 )

De curiozitate, s-a pronunțat FERM vreunul dintre vocalii candidați politicianiști in privința coloraților care au manelizat centrul Timișoarei ? Aud ?

caius a spus: (mai 29th, 2012 at 18:39 )

TRAIASCA CIUHANDU – ORZA….PE LUMEA CEALALTA.

lotus a spus: (mai 29th, 2012 at 19:01 )

Las’ ca vin masonii si o recladesc pt. tigan! 😉

blondu fain a spus: (mai 29th, 2012 at 19:48 )

moarte ciorilor.au terminat tot banatul.daca traiau in serbia,fiti siguri ca erau beliti de vii pt o chestie de genul asta

Dan a spus: (mai 29th, 2012 at 21:02 )

…bine, bine dar cina a luat arvuna de la tigan – asta ar trebui sa fie problema noii conduceri…

Un nimeni a spus: (mai 30th, 2012 at 00:03 )

Ce misto e viata, nu? In timp ce parcul rozelor e inaugurat cu porumbei si balci pe Mihai Viteazul se demoleaza casa celui care a avut cea mai mare contributie la imaginea si numele de „Timisoara oras al florilor” Cata ironie la final de mandat. Sau sunt de-a dreptu geniali astia din primarie. Nu ma pot hotara!

Cristi a spus: (iunie 3rd, 2012 at 17:30 )

@APROPOs: Da, s-a pronuntat Ioan Garboni asupra acestei probleme: „Interesele timisorenilor nu sunt respectate. Manelismul a fost adus în centrul orasului. Nu mai regasesc aerul boem si occidental al Timisoarei de alta data.” Pasajul l-am luat din sectiunea De ce candidez? a paginii de internet a dansului.

Alex a spus: (iunie 7th, 2012 at 08:40 )

Tot lu’ carpa asta ii lateste primaria TIMISOARA chirie pt ca spitalul de oncologie isi desfasoara activitatea in casa lui, obtinuta cum stie toata lumea ca obtin tiganii casele nationalizate. Oare primaria unui oras cu 400.000 de locuitori nu-i capabila sa construiasca un spital cu fonduri proprii, sau isi impart chiria cu stimabilul tigan?!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Adrian Pau

Adrian Pau va fi noul prefect de Timiş. Vanessa Opriş, subprefect

Funcţia de prefect de Timiş va fi ocupată de Adrian Pau, care la ora actuală ocupă funcţia de administrator public al judeţului. Pau îl înlocuieşte în funcţie pe demisionarul Paul Finta (USR). Numirea lui ar putea avea loc chiar vineri, în cadrul unei şedinţe a Guvernului. Adrian Pau este mâna dreaptă a preşedintelui CJ Timiş,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adrian Pau va fi noul prefect de Timiş. Vanessa Opriş, subprefect
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul

SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate

Universitatea Politehnica Timișoara a marcat finalizarea proiectului FormPract (2024–2026), o inițiativă strategică în valoare de peste 2,4 milioane de lei care a conectat direct teoria academică cu realitățile pieței muncii. Conferința de închidere, desfășurată joi, 29 octombrie 2026, la Facultatea de Mecanică, a evidențiat rezultate remarcabile care depășesc toți indicatorii asumați inițial, demonstrând interesul uriaș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate

Economic vezi arhiva Economic

Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara a marcat finalizarea proiectului FormPract (2024–2026), o inițiativă strategică în valoare de peste 2,4 milioane de lei care a conectat direct teoria academică cu realitățile pieței muncii. Conferința de închidere, desfășurată joi, 29 octombrie 2026, la Facultatea de Mecanică, a evidențiat rezultate remarcabile care depășesc toți indicatorii asumați inițial, demonstrând interesul uriaș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate
La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
Prefectul Paul Finta a condus joi o nouă ședință a Colegiului Prefectural, de această dată susținută la sala de ședințe a Primăriei Timișoara. Cu această ocazie, acesta a spus că se simte ca într-o piesă de Caragiale, pentru că, deși și-a dat demisia, guvernul nu a emis HG care să constate aceasta, iar ulterior a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta a explicat Colegiului Prefectural situația în care se află acum: ”La vremuri noi, tot noi”
Întâlnirea istorică între Alfred Simonis și Ruben Lațcău s-a desfășurat, joi, la Palatul Administrativ, iar promisiunea este că astfel de discuții să aibă loc lunar. Concluziile sunt de-a dreptul interesante, peste centura Sud apare încă un pasaj, de această dată unul suprateran, iar parcarea supraetajată de lângă Casa Tineretului devine istorie, odată cu revenirea Timișoarei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Lațcău au discutat la Palatul Administrativ. Concluziile: un pasaj suplimentar peste Centura Sud și oprirea proiectului parcării de la Casa Tineretului
Ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara a adus aprobarea documentațiilor pentru reabilitarea energetică, cu fonduri europene, a zece noi blocuri din Timișoara. În urma implementării proiectului, vor beneficia de confort termic sporit și cheltuieli mai mici pentru obținerea acestuia locatarii a 800 de apartamente. Deocamdată a fost semnat contractul pentru un bloc. Lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou bloc cu 100 de apartamente din Timișoara va fi reabilitat termic cu fonduri europene
Factura pe care municipalitatea timișoreană va fi nevoită să o plătească pentru exproprierile necesare realizării noii conexiuni de la pasajul Solventul spre bulevardul Dâmbovița este de 6,8 milioane de lei. Banii vor fi plătiți actualilor proprietari pentru terenurile și imobilele care vor intra în proprietatea publică. În total, este vorba despre 18.847 metri pătrați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dorește exproprierea a 18.800 de metri pătrați de teren, în valoare de 6,8 milioane de lei. Beneficiar, o societate din București
Până la momentul extinderii drumului județean dintre Timișoara și Buziaș la patru benzi, administrația județeană are în proiect și alte investiții necesare pentru siguranța rutieră pe această șosea. Astfel, se lucrează la elaborarea proiectelor tehnice pentru alte trei intersecții de pe traseu, pentru sporirea siguranței rutiere. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu spune că se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean spre Buziaș va începe reamenajarea a încă trei intersecții care produc probleme în traficul rutier
Cu doar o zi înainte de întâlnirea istorică dintre Alfred Simonis și Ruben Lațcău, consilierii județeni au aprobat un proiect extrem de important chiar pentru ceea ce viceprimarul Timișoarei numea principal punct de discuție la respectiva întâlnire. Este vorba despre aprobarea studiului de fezabilitate pentru realizarea pasajului subteran de la intersecția Drumului Boilor și Centura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș merge pregătit la discuțiile cu Primăria Timișoara pentru Drumul Boilor. A fost aprobat studiul de fezabilitate
Asociația Turism Alternativ revine cu o nouă acțiune, localnicii și turiștii sunt așteptați la un nou eveniment din cadrul programului „Turist la tine acasă”, intitulat „Povești din Cimitirul din Calea Buziașului”. Punctul de întâlnire este intrarea principală în cimitir de pe Calea Stan Vidrighin, acțiunea are loc sâmbătă, 31 octombrie 2026, între orele 16:00 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul „Turist la tine acasă” ajunge în Cimitirul Buziașului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.