Certitudine: Grindeanu candideaza pe Colegiul II Timisoara

Viceprimarul Sorin Grindeanu este decis să candideze la alegerile parlamentare din luna decembrie. El înclina pentru o candidatură încă de mai mult timp, dar s-a decis în proporție de 100% după o discuție avută cu președintele PSD, Victor Ponta, la finele săptămânii trecute. Grindeanu, care este președinte al PSD Timișoara, va candida pe listele USL pe Colegiul II.

În acest moment, deputat pe acest colegiu este Ștefan Drăgulescu (PDL), care și-a anunțat de asemenea intenția de-a mai candida o dată. Lui Sorin Grindeanu îi era mai convenabil Colegiul I, unde va candida însă, din partea USL, liberalul Horia Cristian, deputat pe acest colegiu.

În altă ordine de idei, viceprimarul Timișoarei n-a renunțat la disputa sa cu deputatul UNPR Maria Barna, susținută la nivel central pentru o nouă candidatură pe Colegiul IV Timișoara. Liderul PSD Timișoara a anunțat că va demisiona din această funcție, în cazul în care uneperista va candida pe un colegiu de pe raza municipiului. Acum, Grindeanu o invită pe Barna să-și demonstreze carisma și forța politică pe Colegiul V Sânnicolau Mare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

tim a spus: (septembrie 13th, 2012 at 15:33 )

om politic = om fara caracter !poti sa te ca-ci in cuvantul lui . asa este grindene ? apropo de barna.

ade a spus: (septembrie 13th, 2012 at 15:47 )

In ccolegiul din Sannicolau ia bataie oricine de la Popoviciu. Care e el papagal, dar a adus fonduri la Sannicolau, de incepe sa arate orasulu ala ca n Austria. Robu, poate lasi gargara si iei niste lectii de la primaru Groza, din Sannicolau.

emill a spus: (septembrie 13th, 2012 at 15:53 )

Da, Grindeanu isi bate joc de Barna. Pai sa mearga el la Sannicolau sa-l bata pe Popoviciu, daca e el mare smardoi. Grindeanu are carisma lui Mos Ene. camd il vad la televizor, plictisit, cum il vorbesc cuvintele, ca el e prea obosit sa miste gura. are exact carisma lu mru. adica deloc. actorii de filme porno au mai mare carisma ca astia doi

vali a spus: (septembrie 13th, 2012 at 17:15 )

Pana una-alta Sorin este un tip educat si inteligent. Prefer un politician de genul lui unor Barne sau Popovici sau Dugulesti sau alte rame din astea…

Omu' Nou a spus: (septembrie 13th, 2012 at 17:18 )

Ciumetzi portocacalii nu se linistesc. Simt ca le fuge pamantul de sub picioare , o vor lua-n bot si la generale ca si la locale. Dl. Grindeanu va fi sigur deputat iar dl.Birsasteanu viceprimar. Ca sa crape de ciuda gunoaiele basiste !

MOMO a spus: (septembrie 13th, 2012 at 21:27 )

Asta vorbeste pe nas.Un ingamfat si un jeg.
L-a lasat Miron cu Cristescu sa candideze?

@MOMO a spus: (septembrie 13th, 2012 at 21:29 )

Bai Momo,Grindeanu nu vorbeste pe nas,el trage pe nas ca doar il aprovizioneaza Fredi cu coca.

@MOMO,@@MOMO a spus: (septembrie 13th, 2012 at 21:31 )

Bai jegosilor,ce stiti voi?Candideaza Grindeanu pe colegiul 2 si Freddy pe colegiul 3.Mai aduce un avion de coca din columbia ca doar e mare director pe aeroport

ion din timisoara a spus: (septembrie 14th, 2012 at 16:53 )

da primarul de SINICOLAUL MARE poate da lectii lui Robu.da Popoviciu bate toata floarea cea vestita a intregului apus (USL) da Dnut Groza si Popoviciu pot da lectii,cine doreste sa le fie elev?Porojan

Maria a spus: (noiembrie 8th, 2012 at 21:56 )

grindeanu poate sa-si dea demisia…oricum nu are sanse.daca el crede ca poate cumpara voturile timisoreniilor,sensibilizandu-i cu spitalul de copii, se inseala…da,TM are nevoie de acel spital…dar are nevoie de multe alte lucruri..copii mei au nevoie de „luis turcanu” dar eu sunt nevoita sa merg in alt oras,pt k in tm nu este spital de oncologie…in 4 ani de knd e vice nu a facut nimic…face acum,k are nevoie de voturi…a promis k rezolva problema cablurilor atarnate prin timisoara…am ramas cu vorbele…asa vom ramane in continuare…doar cu vb si promisiuni din partea lui…doar sa-i dam un vot…mai bine ma lipsesc…e plina lumea de promisiuni..

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Live@theMuseum: „Anatomy of the self” – O incursiune fascinantă la granița dintre medicină și artă la UMF

În cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara invită comunitatea academică și publicul larg la o nouă ediție specială a evenimentului Live@theMuseum, intitulată „Anatomy of the self”. Evenimentul propune o explorare profundă a relației istorice dintre medicină și artă. Punctul de pornire va fi celebra capodoperă a lui Rembrandt,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Live@theMuseum: „Anatomy of the self” – O incursiune fascinantă la granița dintre medicină și artă la UMF

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara invită comunitatea academică și publicul larg la o nouă ediție specială a evenimentului Live@theMuseum, intitulată „Anatomy of the self”. Evenimentul propune o explorare profundă a relației istorice dintre medicină și artă. Punctul de pornire va fi celebra capodoperă a lui Rembrandt,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Live@theMuseum: „Anatomy of the self” – O incursiune fascinantă la granița dintre medicină și artă la UMF
Lucrările desfășurate pe porțiunea dintre Piața Kuttel și podul peste Bega din Piața Maria avansează. Intervențiile sunt realizate în așa fel încât să poată continua circulația. Viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Lațcău, a fost pe șantier și pare mulțumit de ceea e a găsit acolo. ”Suntem cu utilajele pe bulevardul 16 Decembrie, unde știm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune la lucrările din Piața Kuttel – Piața Maria. Rețelele de utilități vor fi ”rezolvate” până de Crăciun
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a finalizat cu succes, la 31 octombrie 2026, proiectul PERFORM-UP. Implementat pe parcursul a doi ani în parteneriat cu Business Saga și cofinanțat din Fondul Social European+, proiectul a facilitat tranziția de la facultate la piața muncii pentru 260 de studenți ai Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale. Pe parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul PERFORM-UP s-a finalizat cu succes: doi ani de practică și inovație pentru studenții de la Electronică ai UPT
Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata. La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi
Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisarea expoziției „Patrimonium 2024–2025”, ediția a zecea. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Dedicată noilor piese intrate în colecțiile muzeului, expoziția aduce în atenția publicului rezultatele cercetărilor arheologice, ale achizițiilor și donațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Primăria Timișoara ne anunță că e… eco în prag de iarnă. Instituția a anunțat că vrea să creeze mai multe zone cu umbră pentru ca timișorenii să suporte mai ușor verile tot mai călduroase. În concluzie, se vor planta mai mulți pomi și mai multe flori. În acest sezon va fi o campanie cu plantări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face umbră în oraș. Plantează mii de arbori, zeci de mii de arbuști și sute de mii de plante perene și bulboase
Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.