Primarul Robu, somat public sa rezolve cursa Timisoara – Viena

Fostul director al Aeroportului Internațional Timișoara, Cornel Sămărtinean, i-a reamintit primarului Nicolae Robu, prin intermediul unui comunicat de presă, că a promis că va readuce cursa aeriană Timișoara – Viena, chiar cu riscul unor schimbări mari la aeroport. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni. De atunci, primarul nu a mai scos o vorbă despre acest subiect.

„Nu pot să nu reacționez când văd că autoritățile locale, aleșii noștri, se limitează la vorbe aruncate în vânt și doar ca să puncteze la capitolul imagine. I-am lăsat dlui Robu două săptămâni să vorbească, să se sfătuiască cu colegii liberali sau social-democrați din parlament, cu cei de la guvern, mai ales că și-a asumat poziția față de Aeroportul Timișoara.

Bănuiesc că o săptămână s-a ocupat cu organizarea mitingului de lansare a candidaților USL de la București, dar tot i-a mai rămas una în care să dea măcar un telefon”, spune Cornel Sămărtinean, care va candida pentru un loc de deputat pe Colegiul I Timișoara pe lista ARD. Fostul șef de la aeroport îi mai atrage atenția lui Robu că alte două companii aeriene și-au redus drastic frecvențele de operare la Timișoara. Reamintim că, la începutul acestei luni, compania Austrian Airlines a anunțat anularea cursei Timișoara – Viena.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

17 comentarii pentru acest articol

Robu a spus: (octombrie 25th, 2012 at 18:58 )

Pai ce sa mai zica Robu? De fiecare data arunca cu declaratii si gata! Atat! Doar avem atatea exemple de dat in acest sens

shmenix a spus: (octombrie 25th, 2012 at 19:03 )

Samartinean ast acare comenteaza nu e hotul ala de la PDL care a fost director la aeroport si a capusat cat a putut p eo laba cu ostaficiuc banu public???

din seria " cainii latra..." a spus: (octombrie 25th, 2012 at 19:05 )

ce sa faca robu? el are tot felul de alte preocupari…trebuie sa intoarca serviciul cristestilor din campanie!! repara primaria, asfalteaza tot in colegiul lui grindeanu, lipeste afise pe toate statiile ratt cu tampenia aia( pur electorala) de strangere de semnaturi pt louis turcanu, se ia de presa….omu asta are de lucru nu gluma…cand sa mai existe timp si pt vitala cursa timisoara-viena?

Ghita a spus: (octombrie 25th, 2012 at 21:40 )

Intrebati-l pe domnul Chirila de la primarie cine a capusat de fapt aeroportul caci el stie cel mai bine ca a stat acolo o luna inainte de Samartinean .Exista si declaratii in acest sens.acesta a fost si motivul lui de a pleca de acolo.

bulitOrza a spus: (octombrie 25th, 2012 at 22:00 )

cred ca hoitul ala de samartinean de la PDL este responsabil de multe ilegalitati petrecute la aeroport. Dar pe principiul „hotul striga hotii” acuma vrea sa isi gaseasca o tema de campanie electorala.

Papagalul portocaliu a spus: (octombrie 25th, 2012 at 22:07 )

– ” i-am lăsat d-lui Robu două săptămâni să vorbească „….. vă place ce tare l-am luat pe primar ? he- he-he… Sunt mare, ce puii mei !

misu a spus: (octombrie 25th, 2012 at 22:47 )

Bine ca a plecat directorul asta. A distrus tot ce se putea si acum da vina pe altii. Sunt sigur ca se va rezolva, dar nu de pe o zi pe alta

mirela a spus: (octombrie 25th, 2012 at 22:48 )

Auzi ce titlu… somat… vai si amar de astfel de ziaristi

Nicu a spus: (octombrie 25th, 2012 at 23:53 )

Din pacate unii ziaristi scriu numai ce le convine lor! Din nefericire pentru multi, domnul Robu chiar a facut multe lucruri bune pentru Timisoara, lucruri care inainte nu s-au facut. Cu siguranta el va rezolva si aceasta problema, insa el are foarte multe de rezolvat si nu le poate face pe toate odata!!

George Scutaru a spus: (octombrie 26th, 2012 at 01:25 )

Nu stiu ce parere aveti voi, insa eu am remarcat asta… app de subiect.

http://mirceaopris.com/?p=784

si 2. Asta cu Robu e de vina pt orice e ca si cum se ia USL de Basescu… ca el e de vina pt tot.

Mafiotul asta de fost director ciorapar se leaga si el de gatul aluia puternic din schema asta: Robu.

Patetic, dle, mai patetic decat sa te prezinti sef peste chilotii si shtrimfii din Timisoara! Macar de obiectele astea vestimentare mai avem nevoie, de un prost gramada in parlament, chiar nu!

Mircea Opris a spus: (octombrie 26th, 2012 at 07:58 )

Ia sa nu-mi mai jigniti stapanul, da? Nu stiti ca lucrez la Aeroport? Cum va permiteti sa spuneti ceva de rau de seful meu, ca va sparg pe net! Nu dorm deloc, bag comentarii pana va nimicesc daca va mai luati de stapanul meu. Mircea Opris

Nu inteleg a spus: (octombrie 26th, 2012 at 08:03 )

Totul pleaca de la Robu, care daca tacea, filozov ramanea. De ce s-a luat Robu de Idolu si dupa n-a mai facut nimic? Idolu a condus aeroportul inainte de Samartinean, Chirila ar trebui sa stie ce a gasit acolo, ce furaciune a lasat Idolu cand a plecat, probabil ca tot el l-a informat pe nea primaru.

Dumitru a spus: (octombrie 26th, 2012 at 10:51 )

Omul acesta nu a inteles nimic in cei 2 ani petrecuti la aeroport. A preluat in 2010 o companie cu toti indicatorii in crestere , cu contracte de operare semnate , care securizau afacerea ( de fapt contractul cu WIZZAIR din 2009 a produs cresterea traficului in 2010 si 2011) si a lasat in urma toti indicatorii in scadere , litigii cu companiile aeriene etc. Demersul lui este demagogic , pt ca , daca are cineva vreo vina atunci acela este el , pt ca companiile ( ar fi trebuit sa stie deja!) isi fac planurile de afaceri cu cel putin 6 luni inainte de operare .

Postasul a spus: (octombrie 26th, 2012 at 11:28 )

Cred,sper sa nu ma-nsel,acest nume
:samartinean cornel-mircea,are mai multe citatii pentru Parchetul Timis.Oare de ce?

Bravo dispecere T.S.!!! a spus: (octombrie 26th, 2012 at 12:02 )

Acel samartinean cornel-mircea,domnule Mircea Opris are in continuare o retea de informatori,bine pusa la punct:Ionescu,Mezin,Ursu,Luca,Trifan,Diac,Meuta,Parvanescu,Mihalache,altii-aceste persoane au fost testate in perioada 18.06.2012 ora10:01-25.10.2012,dar au picat acel:nivel fidelitate idolian!!!

Violet a spus: (octombrie 26th, 2012 at 12:45 )

S-a gasit cine sa ridice piatra…papagalul asta de Samartinean e un spagar nesimtit.

Victor64 a spus: (octombrie 26th, 2012 at 22:15 )

Nicolae Robu, este o rusine pentru administratia Timisoarei.
Acest individ are o singura calitate: penibil. Asa va ramane in istoria orasului nostru. Cel mai penibil primar.
Calitatile lui de cadru didactic se ridica pana la nivelul unei scoli primare.
A fost oare si colaborator al securitatii sau poate un bun activist de partid. Seamana cu kakarau si becaligigi….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pot începe lucrările la cele două sensuri giratorii de pe drumul dintre Timișoara și Giroc

Mult așteptatele sensuri giratorii de pe drumul dintre Timișoara și Giroc intră, în sfârșit, în lucru. Consiliul Județean Timiș a dat ordinul de începere a lucrărilor în valoare de aproape șapte milioane de lei. Scopul investiției este creșterea siguranței în traficul rutier. ”S-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru cele două sensuri giratorii care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot începe lucrările la cele două sensuri giratorii de pe drumul dintre Timișoara și Giroc
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, după ce a pierdut procesul cu ANI: „Statul român poate fi somat de CEDO să revizuiască sancțiunea”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, susține că o eventuală decizie favorabilă la CEDO ar putea determina statul român să revizuiască sancțiunea aplicată în cazul său. Președintele USR a reiterat faptul că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) prin care a fost menținută hotărârea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, după ce a pierdut procesul cu ANI: „Statul român poate fi somat de CEDO să revizuiască sancțiunea”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara pleacă la drum cu un singur gând, promovarea! Toți sunt strânși în jurul unui sfânt blazon

Poli a acces în liga secundă, după un sezon bun, dar nu vrea să se oprească aici. Ambiția clubului este încercarea de promovare din „prima” în elită! Pentru asta s-au creat condiții excelente și s-au adus jucători experimentați, dar și de perspectivă. Mai mult ca niciodată, toată lumea, de la suporteri și autorități, până la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara pleacă la drum cu un singur gând, promovarea! Toți sunt strânși în jurul unui sfânt blazon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Șoferii și vatmanii de la STPT se vor instrui în conducere defensivă

Societatea de Transport Public Timișoara organizează în data de 25 iunie sesiunea de instruire Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban. Acțiunea are loc în parteneriat cu Academia Titi Aur și este găzduită în Amfiteatrul A01 al Universității de Vest din Timișoara. Evenimentul are ca obiectiv consolidarea unei culturi a siguranței și prevenției, reducerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șoferii și vatmanii de la STPT se vor instrui în conducere defensivă
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul continuă lucrările la noua Gară de Nord Timișoara/VIDEO

Pe șantierul lotului 3 din modernizarea căii ferate dintre Caransebeș și Arad, Timișoara Est – Ronaț Triaj, se înregistrează progres vizibil în mai multe zone ale proiectului. Investiția vizează și cele mai mari gări din oraș. În stația Timișoara Est, în capătul X, a fost realizată demontarea completă a liniei de cale ferată, iar în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul continuă lucrările la noua Gară de Nord Timișoara/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La Şag, pe 27 iunie 2026, între orele 16:00 și 23:00, are loc prima ediție a BOS.CHETĂ.REALĂ., un nou concept de petrecere caritabilă din Timișoara, construit în jurul ideii că distracția poate avea și un scop real. Evenimentul susține, la această ediție, Asociația Poli, în colaborare cu Colectivul Blană, și marchează un nou parteneriat între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Veniți la distracție și ajutați animalele în nevoie. BOS.CHETĂ.REALĂ. – prima ediție a unei petreceri caritabile care susține Asociația Poli
Mult așteptatele sensuri giratorii de pe drumul dintre Timișoara și Giroc intră, în sfârșit, în lucru. Consiliul Județean Timiș a dat ordinul de începere a lucrărilor în valoare de aproape șapte milioane de lei. Scopul investiției este creșterea siguranței în traficul rutier. ”S-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru cele două sensuri giratorii care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot începe lucrările la cele două sensuri giratorii de pe drumul dintre Timișoara și Giroc
Societatea de Transport Public Timișoara organizează în data de 25 iunie sesiunea de instruire Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban. Acțiunea are loc în parteneriat cu Academia Titi Aur și este găzduită în Amfiteatrul A01 al Universității de Vest din Timișoara. Evenimentul are ca obiectiv consolidarea unei culturi a siguranței și prevenției, reducerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șoferii și vatmanii de la STPT se vor instrui în conducere defensivă
Proiectul Cyling Rose aduce, sâmbătă,, un tur ciclistic ghidat, între Comloșu Mic și Kikinda. Pedalarea va avea loc pe traseul EuroVelo 13. Sunteți amatori de pedalat, în acest weekend puteți avea parte de o deplasare de plăcere interesantă. ”Pe două roți, Banatul se leagă mai ușor între locuri, oameni și granițe. Sâmbătă, 27 iunie, are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă va avea loc un tur ghidat ciclistic transfrontalier, între Comloșu Mic și Kikinda
Luna august va fi ultima în care Lucian Vărșăndan va conduce Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) din poziţia de manager. El a anunțat că se va retrage din funcție începând cu data de 1 septembrie 2026 și a informat colectivul TGST despre această decizie la întâlnirea avută cu ocazia închiderii stagiunii 2025/2026. Lucian Vărșăndan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Managerul Teatrului German de Stat Timișoara, Lucian Vărșăndan, se retrage din funcție
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, susține că o eventuală decizie favorabilă la CEDO ar putea determina statul român să revizuiască sancțiunea aplicată în cazul său. Președintele USR a reiterat faptul că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) prin care a fost menținută hotărârea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, după ce a pierdut procesul cu ANI: „Statul român poate fi somat de CEDO să revizuiască sancțiunea”
Primăria Timișoara investește într-o sală multifuncțională pentru cei aproape 2.500 de elevi ai Colegiului Național Bănățean. Investiția vine să completeze infrastructura existentă, în contextul în care Colegiul Național Bănățean și Liceul Teoretic „Dositei Obradovici” folosesc în comun spații pentru festivități și alte activități școlare. Noua sală, pentru care vor fi aprobați indicatorii tehnico-economici, va fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sală multifuncțională la Colegiul Național Bănățean. Proiectul este pe masa Consiliului Local
Radiala de Vest va conecta strada Gării cu Varianta de Ocolire Timișoara Vest, prin Inelul IV și nodul rutier existent. Investiția include un drum nou, cu câte două benzi pe sens, piste pentru biciclete și trotuare, rețele de apă, canalizare pluvială și iluminat public, precum și un pasaj suprateran. Primăria  Timișoara a semnat contarctul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru exproprieri la Radiala de Vest, proiect care va lega direct vestul orașului de centură
Poli a acces în liga secundă, după un sezon bun, dar nu vrea să se oprească aici. Ambiția clubului este încercarea de promovare din „prima” în elită! Pentru asta s-au creat condiții excelente și s-au adus jucători experimentați, dar și de perspectivă. Mai mult ca niciodată, toată lumea, de la suporteri și autorități, până la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara pleacă la drum cu un singur gând, promovarea! Toți sunt strânși în jurul unui sfânt blazon
Top