Nicolae Robu, acuzat ca pierde vremea cu proiecte mici

Consilierul local Constantin Sandu crede că primarul Nicolae Robu e neserios și se ocupă doar de lucruri mărunte. Pedelistul susține că edilul șef al orașului că pierde vremea cu proiecte mici, în loc să aibă grijă de cele mari, și nu este preocupat de atragerea fondurilor europene.

Briefingurile zilnice de presă ale primarului Nicolae Robu au atras atenția consilierului local PD-L Constantin Sandu. Declarațiile edilului șef, care de multe ori se schimbă de la o zi la alta, nu sunt văzute cu ochi buni. Sandu susține chiar că Robu are tendința de a transforma presa din Timișoara în una de tip tabloid, de tip can-can.

„Din fericire, presa de acest tip nu este la noi, ci departe, la București. Primarul trebuie să se ocupe cu proiecte serioase. Timișoara nu este o comună sau oraș mărunt, care să aibă nevoie de toate lucrurile prezentate la briefiengurile zilnice”, a declarat democrat-liberalul.

Sandu critică și modul în care se implică administrația locală în proiectul „Capitală cultural europeană”. Conform pedelistului, implicarea primăriei este minimă, iar puținele acțiuni organizate sunt haotice. „Proiectul ‘Capitală culturală europeană’ are parte de o abordare la nivel de hobby, abordare duminicală, dacă vreți.

Ceea ce face în prezent primăria, care ar trebui să fie principalul motor în stabilirea parcursului spre obținerea titlului de capitală culturală europeană, este can inexistent. Avem când și când câte o acțiune, una mai sterilă ca alta, acțiuni car nu se încadrează în programul cultural care corespunde cerințelor stabilite de Comisia Europeană”, susține Sandu.

Dacă ratează această ocazie, Timișoara și-ar mai putea depune candidatura pentru „Capitală culturală europeană” abia în 2035, când România va mai avea dreptul de a avea un oraș care să primească această titulatură.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

16 comentarii pentru acest articol

POPORUL TIMISEAN a spus: (februarie 15th, 2013 at 11:25 )

MIE UNUL SI NU NUMAI MIE , MI SE PARE CA ROBU ASTA CHIAR NU PREA ARE NIMIC DE-A FACE CU MANAGEMENTUL ORASULUI SI O TAT LALAIE CU CITY MANAGER, DOAR DOAR ISI VA LUA VACANTA DE LA PRIMARIE SI O SA FIE NUMAI CU NUMELE.
N-AM AVUT FRATILOR PE CINE ALEGE, ASTA-I, LIPSA VALORILOR, 50 DE ANI DE COMUNISM SI 20 DE TRANZITIE ABURITA ISI SPUN CUVANTUL
ADEVARUL E CA DE APROAPE 1 AN DE CAND E PRIMAR ROBU VINE NUMAI CU LUCRURI HAZARDANTE IN CAP, IDEI CARE-I VIN DE LA O ZI LA ALTA, FARA NICI O NOIMA
PARCA-I UN COPIL IN LUMEA LUI…….SARACUL

DAR EI, marele si MARETUL PD L ??? a spus: (februarie 15th, 2013 at 11:32 )

Voi bre, ce facurati ? KK MARE?

@poporul.... a spus: (februarie 15th, 2013 at 11:34 )

Bey, poporule, la voi e cam scurte anili !

@poporul timi a spus: (februarie 15th, 2013 at 11:39 )

saracu de tine, mare durere dupa prabusirea pdl-ului si ostaficiului…..SARACUL

costel a spus: (februarie 15th, 2013 at 11:56 )

si la cum arata timisoara azi si la cum se misca administratia locala, nu o sa avem sansa nici in 2035!!!! suntem nuli din punct de vedere cultural…sa nu mai vorbim de infrastructura…cand s-a facut ultima data un concert cu nume mare la timisoara?,,,,din punct de vedere cultural, din pacate, timisoara e undeva departe…

doamne, plina-i lumea de cretini! a spus: (februarie 15th, 2013 at 12:05 )

@dar ei, marele si maretul pdl???, @@poporul timi, @poporul…
exact pt cei ca tine, merita timisoara sa fie capitala culturala europeana in 2300!! esti plin de..cultura de puti!!! la fel ca idolul tau robu

adi a spus: (februarie 15th, 2013 at 12:11 )

ca sa ajungi la nivelul marilor orase europene iti trebuie oameni adevarati cu care sa construiesti…acum noi avem doar oameni manati de interese meschine, de lacomie si incapacitate de a rezolva pana si probleme simple, complicand mereu totul de dragul aparitiilor publice si/sau ascunderea adevaratelor interese din spatele cortinei..

Gherghel a spus: (februarie 15th, 2013 at 17:05 )

Voi postacilor sunteți toți oameni fără studii după cum vă exprimaţi sau oameni care aţi făcut vreo universitate de trei parale iar prin restul şcolii v-aţi târât şi voi cu note de 5 pe-acolo că se vede că mai mult scrieţi decât citiţi că altfel aţi fi citit raportul cu rezultatele pe 6 luni făcut de Robu şi-aţi fi văzut că omul chiar e foarte tare, a făcut o grămadă de lucruri şi şi-a ţinut toate promisiunile.

@Gherghel a spus: (februarie 15th, 2013 at 18:55 )

poate ca unii sunt cum spui tu, dar tu esti doar un alt postac cu retard accentuat. daca ai avea ceva in teasta aia, atunci ai intelege ca niciodata un primar/presedinte de tara/premier nu va fi iubit de toata lumea. tot timpul vor fi si voci contradictorii. iar asta e de bine, pentru ca ne arata ca democratia inca sta pe picioarele ei. sa ne fereasca dumnezeu de olgofreni ca tine, care pupa funduri de cand au fost fatati. uita-te in oglinda, da-ti doua palme, scuipa ceea ce vezi in oglinda, dupa care iesi in strada si striga in gura mare ca esti un OLIGOFREN PUPINCURIST.

Daniel a spus: (februarie 15th, 2013 at 19:50 )

E foarte trist felul in care se prezinta acest oras .. la cat am umblat prin tara, daca pun pe lista orasele mari, Timisoara e cam pe ultimul loc. Cu mare tristete in sufelt, pt ca tin la orasul meu, as spune ca e cel mai murdar oras din cele mari si cu cele mai proaste drumuri. Robu … era si acum este si mai clar ca nu e manager …. Azi am vazut pe Facebook o intrebare catre cetateti .. sa faca stadion, rabilitare in Pta Victoriei, iluminare artistica la rectorat si inca o tampenie … am ramas socat, ce preocupari are … parca isi bate joc …parca e un copil care isi cauta o jucarie a lui, una fermecata … orasul asta e praf si tu te gandesti sa pui beculete pe cladiri …. Doamne ajuta!

Mihai Ghedu a spus: (februarie 15th, 2013 at 20:21 )

n-am treaba cu PDL-ul dar ROBU s-a descalificat in fata multor timisoreni care l-au votat.
este un adevar clar
n-are nimic in cap in ceea ce priveste dezvoltarea orasului, e un om cu capul in nori
bine ca nici cu INVINGATORZA nu ne rusine
n-avem valori in Romania, Timisoara e la fel.

AM INTELES ! CE SIMPLU E ! a spus: (februarie 16th, 2013 at 12:42 )

Deci toti care nu suntem trup si suflet cu PDL, suntem pucincuristi,oligofreni,analfabeti,etc ? Deci „CULTURA” ti-o da simpla apartenenta, sau simpatie fata de PDL!!! A – HA ! Ce simplu e! De maine voi fi pedelist si voi fi cult,citit,doct,titrat,cool, etc ! WOOOOOW !

Gheo a spus: (februarie 16th, 2013 at 15:58 )

Fiul primarului din Timisoara, blagoslovit cu actiuni de milioane de euro de “Caracatita mall-urilor

Ervin a spus: (februarie 16th, 2013 at 18:55 )

Eu stau in Ghiroda si propun sa faca rocada Robu cu primarul din Ghiroda.In Timisoara trebuie atat de multe si nu se face nimic,iar in Ghiroda e facut tot si primarul tot ar mai vrea.Deci….hai Robule la Ghiroda ca aici e de tine,nimic de facut,gargara multa sa te lauzi cu ce au facut altii,si nu mai pierde vremea in Timisoara.

Ion a spus: (februarie 16th, 2013 at 19:02 )

Oameni mici priecte mici,oameni mari ,proiecte mari.Daca vrem proiecte mari pentru oras,ne trebuie un adevarat primar,nu acest demagog.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Legea ANI a trecut prin Camera Deputaţilor. Reacţia lui Fritz: “Sunt sigur că nu va accepta Comisia Europeană să premieze o astfel de monstruozitate abuzivă”

Camera Deputaților a adoptat Legea integrității în forma care păstrează amendamentul PSD în urma căruia Dominic Fritz ar putea să-și piardă mandatul de primar al Timişoarei. Legea a fost votată de deputaţii PSD, PNL și UDMR, în timp ce aleşii USR şi AUR au votat împotrivă. Într-o primă reacţie, Fritz a declarat că legea se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legea ANI a trecut prin Camera Deputaţilor. Reacţia lui Fritz: “Sunt sigur că nu va accepta Comisia Europeană să premieze o astfel de monstruozitate abuzivă”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

S-a stabilit unde se va juca partida din Cupa României dintre Politehnica și Rapid

Meciul Politehnica – FC Rapid din etapa I a Grupei A din Cupa României se dispută joi, 3 septembrie, de la ora 21.00, iar partida va fi transmisă în direct în rețeaua Digisport. Partida se va disputa pe Stadionul Municipal din Sibiu, arena „de rezervă” a Politehnicii în cazul partidelor disputate în nocturnă. Clubul bănățean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a stabilit unde se va juca partida din Cupa României dintre Politehnica și Rapid
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Combaterea ambroziei. Amenzi de 33.000 de lei pentru terenuri necosite sau nesalubrizate

Primăria Timişoara continuă controalele pentru terenurile neîntreținute și focarele de ambrozie. În această vară, Poliția Locală a aplicat 110 amenzi pentru terenuri necosite sau nesalubrizate, în valoare totală de 33.000 de lei. Municipalitatea continuă verificările pentru identificarea terenurilor neîntreținute și a focarelor de ambrozie. În această vară, Poliția Locală a efectuat 170 de verificări și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Combaterea ambroziei. Amenzi de 33.000 de lei pentru  terenuri necosite sau nesalubrizate

Economic vezi arhiva Economic

Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera Deputaților a adoptat Legea integrității în forma care păstrează amendamentul PSD în urma căruia Dominic Fritz ar putea să-și piardă mandatul de primar al Timişoarei. Legea a fost votată de deputaţii PSD, PNL și UDMR, în timp ce aleşii USR şi AUR au votat împotrivă. Într-o primă reacţie, Fritz a declarat că legea se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legea ANI a trecut prin Camera Deputaţilor. Reacţia lui Fritz: “Sunt sigur că nu va accepta Comisia Europeană să premieze o astfel de monstruozitate abuzivă”
Consiliul Județean Timiș monitorizează permanent calitatea aerului, din zona graniței cu Serbia, printr-o rețea proprie de monitorizare a acestui parametru. Prin proiectul Blue Sky – The Solution to Air Pollution, administrația județeană a instalat mai multe de stații de monitorizare, amplasate strategic în localități în apropierea frontierei cu Serbia. Astfel, autoritățile pot urmări în timp...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O rețea de senzori instalată de Consiliul Județean Timiș monitorizează în timp real calitatea aerului din zona graniței cu Serbia
Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO
Primăria Timişoara continuă controalele pentru terenurile neîntreținute și focarele de ambrozie. În această vară, Poliția Locală a aplicat 110 amenzi pentru terenuri necosite sau nesalubrizate, în valoare totală de 33.000 de lei. Municipalitatea continuă verificările pentru identificarea terenurilor neîntreținute și a focarelor de ambrozie. În această vară, Poliția Locală a efectuat 170 de verificări și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Combaterea ambroziei. Amenzi de 33.000 de lei pentru  terenuri necosite sau nesalubrizate
Un număr de 12 comune și două orașe, alături de Consiliul Județean Timiș, au înființat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Resurse Geotermale Banat”. Potrivit unui studiu, numai în zona de vest a județului au fost identificate 55 de izvoare de apă geotermală care pot fi exploatate. Speranța autorităților este să folosească apa termală pentru o serie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș își dorește valorificarea izvoarelor geotermale din județ: încălzirea clădirilor și serelor, turism, agrement și tratamente medicale
Un tragic accident de circulație a avut loc pe Calea Dorobanților din Timișoara. Un tânăr în vârstă de 22 de ani și-a pierdut viața după ce a fost surprins și accidentat de un autocamion. Din primele informații, victima se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis. Evenimentul rutier s-a produs luni dimineața în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A plătit cu viața pentru că a trecut strada fără să se asigure și prin loc nepermis
Seria de ture cultural-velo „Stories on Wheels”, o inițiativă care îmbină mișcarea pe bicicletă cu descoperirea patrimoniului local și a poveștilor comunităților din vestul județului Timiș, continuă în această lună. Pe 29 august 2026, participanții sunt invitați într-o nouă experiență pe două roți, organizată de Colț de Banat, pe traseul Jimbolia – Grabaț – Gottlob...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria Banatului de câmpie, descoperită în urma unei ture cicliste
Constrângerile de tot felul impuse economiei, dublate de situația tot mai proastă din România, afectează puternic mediul de afaceri. Situația poate fi observată și în numărul de afaceri lichidate, statistica plasează Timișul în primele locuri privind dizolvările. După primele șapte luni ale acestui an, la Registrul Comerțului au fost realizate 34.029 dizolvări Numărul firmelor dizolvate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Judeţul Timiș se numără printre liderii naționali la firme dizolvate
Sâmbătă seara, la mitingul pro Dominic Fritz din Piaţa Operei au apărut şi doi „patrioţi” instigatori care au încercat să facă scandal. În aceeaşi zi, cei au fost alături de Călin Georgescu în judeţul Arad. Iniţiativa Timişoara, organizatoarea protestului, vorbeşte de membri ai unui clan periculos, toleraţi de jandarmi. Sâmbătă seara, doi agitatori, au încercat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aşa arată „patrioţii” lui Călin Georgescu! Instigatorii care au încercat să facă scandal la Timişoara au fost alături de “Guru” la Arad
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.