Surse din PNL Timiş susţin că Nicolae Robu este serios luat în calcul pentru o funcţie de vicepreşedinte la nivel naţional. Primarul Timișoarei declarase, acum câteva zile, că e prea ocupat cu problemele urbei, ca să mai aibă timp și de funcții politice. Între timp a apărut însă oferta lui Crin Antonescu, care-l vrea pe Robu în echipa lui.
Cu câteva zile în urmă, Nicolae Robu susținea categoric că nu se pune problema să meargă „vice” la centru, deoarce are multă treabă la Timişoara. Sursele noastre spun însă că totul se va decide vineri, în prima zi a Congresului PNL. Robu are mari şanse să apară pe lista de vicepreşedinţi a actualului preşedinte PNL.
Crin Antonescu va candida pentru un nou mandat în fruntea PNL şi îşi va prezenta echipa cu care vrea să lucreze. Se pare că Biroul Permanent Naţional al PNL va fi lărgit la 64 de membri, din care care 31 de vicepreşedinți, un prim vicepreşedinte, un secretar general, doi secretari adjuncţi, reprezentanţi ai Consiliilor Judeţene, foşti preşedinţi ai PNL şi membri de onoare.
Unul dintre cei propuși pe lista lărgită de vicepreședinți este chiar Nicolae Robu. Alți colegi de listă ai acestuia sunt Marcel Vela, primarul Caransebeșului, și Sorin Frunzăverde, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.
Comentarii prin facebook