Marcel Mihoc, unul dintre aleșii județeni reprezentativi ai PSD Timiș, șef al comisiei economice a CJT, a lămurit recent, să știe lumea odată pentru totdeauna, cum s-a schimbat filosofia investițională a puterii județene după alegerile locale din vara trecută. La început, înainte de vot, a fost promisiunea. Nu era scumpă. Ba chiar nu costa nimic și nici gura nu-i durea pe cei o făceau.
Așa s-a înfiripat în mintea timișoreanului că dacă vin ăștia de la USL la putere, păi atunci vom avea terminată centura Timișoarei în sectoarele care există numai în proiectele arhitecților și în fanteziile politicienilor: Aradului-Totontalului-Jimboliei-Utvin-Șagului-Buziașului. Lucrare grea și scumpă, cu trecere peste sau sub calea ferată, pod peste Bega, dar mai ales o lucrare cu finanțarea mai incertă decât Fata Morgana.
La mintea cocoșului că numai proiectele președintelui Titu Bojin din campania pentru eliberarea CJT de sub jugul pedelist nu erau suficiente pentru anul politic și electoral 2012. Au urmat alegerile generale și, logic, toți parlamentarii și-au arătat disponibilitatea ca, odată aleși, să facă pe dracu-n patru pentru a întregi centura Timișoarei. Și nu numai, dar hai să rămânem asupra acestui proiect magistral cu care orice mincinos poate obține un mandat în administrație. Ni s-a spus că nu e suficient să avem aleși USL în administrația locală, ci e musai necesar să avem și parlamentari USL, ca prin munca lor de mari lobby-ști să ni se aloce fondurile necesare. Timișoreanul a crezut-o și pe asta, că doar nu se făcea să rateze ei ce dorea o țară întreagă.
Ce face CJT pentru împlinirea acestor promisiuni? Știe Marcel Mihoc. Sunt studii, proiecte, adică multe hârtii. Hârtii avem. Dacă cineva crede că oamenii ăștia nu au muncit pentru a ne satisface pe noi se înșeală. Ei ne pot pune pe masă oricând un metru cub de hârtii, de studii de fezabilitate, de analize geo și topo, dar ceva, totuși, lipsește: BANUL. Și cum finanțare nu există, la ce credeți că s-a gândit puterea județeană USL? Să ia ban de la alegător, altfel decât prin formula bugetului central sau local, pentru a face ce a promis cu limbă de moarte că va face.
Cu alte cuvinte, dacă Bucureștiul nu ne dă bani, bugetul local nu are ce da, atunci să oferim lucrarea unui privat, el să o facă și apoi să taxeze traficul până își recuperează investiția. Simplu ca bună ziua și nu te mai rogi de nimeni. Numai că soluția asta e la fel de încurcată precum ideea lui Gheorghe Ciuhandu de a taxa tranzitul mașinilor grele prin oraș, demers atacat atunci în contencios de prefectură.
Care e logica? Păi ceri bani traficului greu pentru intrarea pe centură. Dar dacă ai centură, vei interzice același trafic greu să mai treacă prin oraș, că de asta ai centură, nu să te lauzicu ea la nepoți. Corect, nu? În atari condiții, soluția genială ar fi să lași transportatorii fără alternativă și să iei pielea de pe ei, asta până ce prima instanță îți va arunca în aer toată găselnița asta de mare lider local și regional.
Veți întreba, probabil, ce se va întâmpla cu drumul promis pentru intrarea pe autostradă la Pișchia. La fel ca în cazul centurii. Banul jos și mergi șapte kilometri pe un drum privat de două benzi pe sens. Zău așa, oamenii ăștia au găsit soluția pentru îndeplinirea tuturor promisiunilor electorale. Vrem spital regional? Păi dacă vrem, să-l dăm la un investitor privat și apoi să plătim. Vrem pasaj pe sub Piața Operei? Vrem. Plătim și trecem. Vrem Timișoara capitală culturală europeană? Vrem. Atunci ne îmbrăcăm în saltimbanci sau papagali și jucăm teatru, să creadă politicienii că am pus botul.
Comentarii prin facebook