Memoriile lui Ciuhandu: vom afla cum s-a transformat un primar rezonabil într-unul blazat?

Fostul primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, a devenit scriitor. În 10 iunie, el își va lansa volumul de memorii „16 ani în slujba Timișoarei”. Una peste alta, o apariție bine-venită și probabil așteptată de multă lume. Iar dacă ea va fi și sinceră, ar fi chiar de aplaudat. Din start, aș menționa că volumul ar trebui structurat (și bine delimitat) în două mari părți, respectiv prima să cuprindă cele două mandate de început, iar a doua, ultimele. Nu de alta, dar a fost o discrepanță enormă între ele.

Și aici nu poți să nu te gândești la făuritorii democrațiilor occidentale când au limitat exercitarea funcțiilor executive la maximum două mandate! Fiindcă după două mandate într-o funcție la vârf intervin rutina, blazarea, lehamitea, plictisul. Da, la noi toți se agață de încă un mandat pentru a „termina proiectele demarate”. Iată însă că nu e nicio problemă cu asta, iar Nicolae Robu taie panglici cu o incredibilă dexteritate la proiectele începute de Ciuhandu. Deci alta e problema la cei care vor mai mult și mai mult.

Și asta fiindcă intervine o boală, una extrem de malignă, atât pentru cel în cauză, dar mai ales pentru cei din jur. E vorba de „beția puterii”, o beție din care nu te scoate nici un hectolitru de moare de varză. O boală care i-a afectat pe mulți dintre cei care au ajuns la putere și în fața căreia te lupți cu șanse doar dacă ai un caracter puternic. Și nu cred că e cazul. Ca să nu mai vorbesc că, de la Montesquieu încoace, „puterea absolută corupe absolut”, iar permanentizarea la putere naște și monștri.

După cum am fost informați, lucrarea, „care nu se dorește apologia unei persoane sau a unei perioade”, va fi o sinteză a activității de 16 ani în fruntea primăriei a lui Gheorghe Ciuhandu. Perioadă în care cică ar fi coborât raiul în Timișoara: 1% șomaj, sute de milioane de euro investiții, investitori din 84 de țări, PIB de 7335 euro/locuitor, bla-bla-bla. Așa o fi, deși timișorenii nu prea au simțit pe pielea lor aceste nemaipomenite „performanțe”. Din contra, în pofida unei poziționări excepționale din punct de vedere geografic (poartă spre Occident, aeroport internațional, nivel ridicat de specializare etc), Timișoara a rămas în urma unor orașe cu un potențial mult mai mic. Dar depinde ce statistici citește fiecare!

Revenind la structurarea celor patru mandate, trebuie recunoscut că primele două au fost rezonabile, chiar onorabile. Ulterior a venit prăpădul. Primăria a devenit un poligon de încercare pentru tot felul de experimente care de care mai suspect. Nepotisme, corupție, incompetență crasă, în care au performat doar yes-manii de serviciu ai primarului. Dacă te-ai pune să scrii despre astfel de cazuri ai avea nevoie nu de un volum de 300 de pagini, precum cel de față, ci de o „epopee” de mii de pagini. Toate, având ca punct central o instituție ce se transformase într-o adevărată șandrama, sub care colcăiau mai multe găști puse pe căpătuială.

În ultimii ani n-am auzit decât smiorcăieli vizavi de faptul că nu am fi iubiți la București, problemă pe care sunt sigur că va fi abordată și în carte. Cum la fel de sigur sunt și de faptul că nu vom afla alte multe lucruri, la care timișorenii așteaptă de mult un răspuns. Ca de exemplu, de ce Timișoara s-a transformat într-o Strehaie a vestului României. Sau de ce Primăria Timișoara e numărul unu în topurile Curții de Conturi ca număr de nereguli sesizate. Sau – de ce nu? – de ce clinicile medicale plătesc chirii la clanurile țigănești. De ce s-a dorit achiziționarea de tramvaie cu 3,1 milioane de euro, când și la Praga se cumpără cu 1,7 milioane.

Sau de ce a lăsat RATT și Colterm pe butuci, cu sute de miliioane de lei datorii. Despre investițiile faraonice de la Mediu nici nu mai vorbesc, iar despre firma Cruzeiros a colegului de partid, nici atât. Sau ce să mai spui de un ditamai lift lipsă la o clădire recepționată? Și nu în ultimul rând, de ce dracu’ ne-a lăsat acvariul ăla în centrul orașului? Nu de alta, dar nici noul primar n-a putut să ne demonstreze virtuțile sale manageriale, fiind prea ocupat, mai bine de o jumătate de an, să facă să dispară monstruozitaea. Cu multă cheltuială din buzunarele timișorenilor! Dacă totuși, dl Ciuhandu va aborda sincer și „în spiritul transparenței” (cum a anunțat într-un preambul al cărții) și aceste subiecte, nu pot decât să zic: Jos pălăria! Dar nu cred…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Ioan Faur a spus: (mai 27th, 2013 at 20:12 )

Pentru ca proprietarul acvariului este fiul lui Ciuhandu. Ciuhandu si Robu s-au inteles intre ei, aceeasi gasca de gangsteri conduce in continuare Timisoara: tiganii, securistii, fratii Cristescu – al caror tata a fost profesor la medicina si la Revolutie a fost acuzat public la televizor de un student arab ca a luat 1600$ pentru lucrarea de licenta, si vechi tovarasi din partid, militie si oportunisti de tot felul.

Da, alegerile locale au fost o farsa, transferul de putere si protejarea reciproca a afacerilor s-a asigurat de catre Ciuhandu si Robu !!!

Ion a spus: (mai 28th, 2013 at 09:20 )

Destul de simplu. Dupa primele doua mandate Ciuhandu si-a pierdut sustinerea din Consiliul Local si nu a mai putut sa-si impuna punctul de vedere. PNTC-ul a pierdut procente continuu, Ciuhandu s-a certat cu Borza si Ostaficiuc si a fost nevoit sa apeleze la alti parteneri de coalitie: PNL, PSD. Asa a fost nevoit sa serveasca si prietenii PD si prietenii PNL si prietenii PSD. Adica pe toti care vroiau sa se serveasca din acest oras!! Daca mai adaugi si centralismul excesiv al acestui stat (adica primaria trebuie sa ia ppentru orice besina avize de la vreun minister) ai reteta perfecta pentru dezastru.

SAM a spus: (mai 28th, 2013 at 18:15 )

pentru siguranta,prosperitatea si linistea camarilei politice, ciuhandu a initiat la timisoara contrarevolutia de catifea

sunt uimit a spus: (mai 29th, 2013 at 22:27 )

daca nu spune nimic de distrugerea si batjocorirea unor”branduri” timisorene: Ilsa,Fca de lapte,Kandia,Fructus,UMT,Electrotimis,Detergenti,Dermatina,Extraceram,Ambalajul,6 martie,Baterii,Mobila Banatului,POLI , etc,etc,etc cu astea trebuia sa inceapa!

Ian a spus: (mai 30th, 2013 at 16:06 )

@sunt uimit: Kandia a fost privatizata de statul roman, iar dupa ce fabrica a fost vanduta de cateva ori, ultimii proprietari (adica cei care au cumparat initial Excelent Bucuresti, iar recent Primola) au decis sa inchida fabrica. CE LEGATURA ARE CU PRIMARIA? La fel cu celelalte fabrici.

Tu pe ce lume traiesti? Ai cat de cat habar despre atributiile primarului, consiliului local, parlamentului, guvernului?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor verzi din zona centrală a orașului, dar și a arborilor de pe aliniamentele din oraș, către propria societate de spații verzi, Horticultura. Ar urma să fie un contract pe patru ani, cu contracte subsecvente, pentru care va plăti aproape 13...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Aproape 200 de copii la un puternic turneu de tenis de masă. Începe a VI-a ediție a Dumbrăvița Championships Trophy

Unul dintre cele mai importante și așteptate evenimente ale tenisului de masă din Dumbrăvița se apropie cu pași repezi. Turneul internațional Dumbrăvița Championships Trophy, competiție dedicată copiilor și juniorilor și organizată de CSC Dumbrăvița, a ajuns anul acesta la cea de-a șasea ediție. Ca de fiecare dată, evenimentul se bucură de o participare numeroasă. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 200 de copii la un puternic turneu de tenis de masă. Începe a VI-a ediție a Dumbrăvița Championships Trophy
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Circulație întreruptă pe E70 între Lugoj și Găvojdia din cauza unui accident cu autotrenuri

Joi, în jurul orei 10.30, ISU Timiș a fost anunțat despre producerea unui accident rutier pe E 70, între Lugoj și Găvojdia. În accidentul rutier sunt implicate 2 autotrenuri si un autoturism. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Lugoj cu o autospecială de primă intervenție si comandă si două autospeciale de stingere....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Circulație întreruptă pe E70 între Lugoj și Găvojdia din cauza unui accident cu autotrenuri

Economic vezi arhiva Economic

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, organizează, seminarul de informare cu tema: „Noutăți legislative privind ocuparea forței de muncă”. Întâlnirea are loc marți, 24 martie, ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (B-dul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Unul dintre cele mai importante și așteptate evenimente ale tenisului de masă din Dumbrăvița se apropie cu pași repezi. Turneul internațional Dumbrăvița Championships Trophy, competiție dedicată copiilor și juniorilor și organizată de CSC Dumbrăvița, a ajuns anul acesta la cea de-a șasea ediție. Ca de fiecare dată, evenimentul se bucură de o participare numeroasă. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 200 de copii la un puternic turneu de tenis de masă. Începe a VI-a ediție a Dumbrăvița Championships Trophy
Joi, în jurul orei 10.30, ISU Timiș a fost anunțat despre producerea unui accident rutier pe E 70, între Lugoj și Găvojdia. În accidentul rutier sunt implicate 2 autotrenuri si un autoturism. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Lugoj cu o autospecială de primă intervenție si comandă si două autospeciale de stingere....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Circulație întreruptă pe E70 între Lugoj și Găvojdia din cauza unui accident cu autotrenuri
Controale le desfășurate de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș la balastierele din județ s-au finalizat cu 12 amenzi contravenționale, în valoare totală de 740.000 de lei, și 4 sancțiuni complementare care obligă operatorii să readucă terenurile la starea inițială. Abaterile constatate au fost majore. A fost constatată lipsa actelor de reglementare esențiale,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme descoperite la balastierele din Timiș. Garda de Mediu a dat amenzi de sute de mii de lei
Numele fostului preşedinte al PNL Dumbrăviţa, Cristian Rusu, se regăseşte pe lista firmelor/persoanelor care au finanţat PSD în 2025. Lista a fost făcută publică pe 24 martie, în Monitorul Oficial al României, Rusu apărând cu un împrumut de un milion de lei. Rusu a părăsit PNL în 2024, după ce s-a decis ca la Dumbrăviţa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fost lider al PNL Dumbrăviţa, plecat din partid pe motiv de PSD, a împrumutat cu un milion de lei… PSD-ul
Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor verzi din zona centrală a orașului, dar și a arborilor de pe aliniamentele din oraș, către propria societate de spații verzi, Horticultura. Ar urma să fie un contract pe patru ani, cu contracte subsecvente, pentru care va plăti aproape 13...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei
Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra într-o schimbare totală. Facultatea de Arhitectură din cadrul UPT a realizat deja o temă de proiectare, la solicitarea consiliului județean, urmând ca pe baza acesteia să fie pornită licitația pentru documentația tehnică a proiectului, dar și proiectarea și execuția efectivă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se transformă total întreaga zonă a complexului Bastion Theresia
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.