Ben-Oni Ardelean isi da demisia, cu o singura conditie

Senatorul Ben-Oni Ardelean își dă demisia, dacă vreo persoană confirmă public ipoteza potrivit căreia vrea să-i ia locul lui Nicolae Robu la primărie. Liberalul neoprotestant nu recunoaște că ar avea astfel de gânduri, deși unele voci din PNL Timiș ar susține că s-ar fi declarat foarte interesat de biroul de pe CD Loga 1.

ben oni

deBanat a publicat un material bazat pe mai multe declaraţii ale unor liberali, care au preferat să rămână anonimi, dar l-au auzit pe senatorul Ben-Oni Ardelean lăudându-se că va candida pentru scaunul de primar al Timişoarei. Evident, acesta nu recunoşate absolut nimic. Întrebat dacă are în vedere o astfel de candidatură, Ardelean şi-a ieşit din pepeni. Zâmbetul pe care îl afişează mereu i-a dispărut brusc de pe figură. „Dacă o singură persoană vă susţine speculaţia, îmi dau pe loc demisia. Nu există nicio variantă care să permită aşa ceva. Daţi-mi o singură persoană, nu trei, nu cinci, şi îmi dau acum demisia. O asemenea întrebare este de tipul «vine sfârşitul lunii în 2013?» sau «Timişoara va deveni deşert?». Astfel de materiale nu vă fac onoare. Nu mai lansaţi chestiuni care să aducă bulversare socială”, a declarat senatorul.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

16 comentarii pentru acest articol

lol a spus: (septembrie 27th, 2013 at 16:47 )

Sunteti patetici rau de tot.Nu aveti coloana, a cerut omul sa-i spuneti un nume …si voi ce faceti ? Bravo domn senator.Felicitari!

nick a spus: (septembrie 27th, 2013 at 16:52 )

Mai Oancea, eu in locul senatorului , te-asi plimba prin tribunale si te-as pune sa scrii de mana toata ziua pana verfici de 10 ori inainte sa postezi online.Lipsa totala de deontologie din partea ta.RUSINE!

ion a spus: (septembrie 27th, 2013 at 16:57 )

jigodie pana la capat!

marie a spus: (septembrie 27th, 2013 at 17:00 )

Cum de te suporta pamantu frate Mihai!?dar rudele, familia, cunostintele.

@lol si nick a spus: (septembrie 27th, 2013 at 17:33 )

suferi de dubla personalitate? eu as vrea sa mai vad un articol despre traficul de infulenta facut de acest snapan in ceea ce priveste spatiile verzi din oras. si altele, ca sunt sigur ca mai sunt. ca membru de partid ar trebui sa faci alte lucruri, nu sa arzi tastaturile calculatoarelor din sediul pnl. uite, ai putea sa te ocupi de fatada sediului, care arata exact ca tine si ceilalti colegi ai tai.

alin a spus: (septembrie 27th, 2013 at 20:11 )

Obi Wan Kenobi ti-ai pus pocaitii la treaba?

marius a spus: (septembrie 27th, 2013 at 20:12 )

Obi Wan Kenobi ti-ai pus pocaitii la treaba?

edu a spus: (septembrie 27th, 2013 at 20:43 )

un nume doar, o singura dovada e suficienta, n-aveti asa ceva ! nici n-ati avea de unde fiindca nu exista nici o persoana sa fi auzit prostia asta.

Dubyn a spus: (septembrie 27th, 2013 at 21:15 )

Benoni, da-ti demisia oricum. O arzi de pomana prin Parlament, n-ai nicio activitate, esti o nulitate perfecta. Asadar, da-ti demisia si ocupa-te de afacerile tale banoase. Lasa-ne!

vali a spus: (septembrie 27th, 2013 at 23:02 )

stie un sfert de PNL ca te-ai laudat in gura mare. Chiar nu iti e rusine, Ardelene? ce o persoana ca iti aduc astia 20, nu fi prost

dudu a spus: (septembrie 28th, 2013 at 09:20 )

esec total pentru ziarist. a aruncat vorbe din burta si acum si-a luat-o peste bot… lolololololol….

alingorscovoz a spus: (septembrie 29th, 2013 at 11:31 )

Sincer nu ma surprinde atitudinea dlui senator , de altfel asta este starea de spirit printre multi „liberali” timiseni : nu cumva sa- l supere pe „imparat” !!! Despre cei care infiereaza” cu spirit proletar pe autorul articolului pot spune un singur lucru : imi amintesc de activistii PCR , anonimi , lasi si „lingai”. Rusine !!! Sper sa nu fie liberali !!!

presa internationala! a spus: (septembrie 29th, 2013 at 15:16 )

Omul e plin de spirit.! O fi zis-o si el asa, de garagatza, in gluma! Of, of si vai vai…ce de mai proletari care se lamenteaza pe un subiect de tot rahatul!

Dubyn a spus: (septembrie 29th, 2013 at 23:32 )

Toate comentariile potrivnice lui Benoni au devenit „hidden due to low rating”, in vreme ce acelea pozitive rezista bine in cadru. Semn ca si aici au ajuns postacii! Jalnic!

Crasi a spus: (octombrie 4th, 2013 at 00:36 )

Voi astia de la debanat chiar spuneti adevarul aici! Sunteti jalnici, nu mai stiti ce sa scrieti sa vizitatori pe site si imediat va luati de persoane care nu v-au facut nimica decat sa va arate ca mintit :))!

Stef a spus: (octombrie 6th, 2013 at 00:20 )

cum poate un astfel de articol sa para credibil cand autorii vin cu afirmatii nefondate si pun totul pe seama unor surse anonime?la urma urmei este un site dedicat can-can-ului politic

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori

Potrivit unui scenariu prezentat de PSD drept reformă administrativă, din opt oraşe câte numără acum judeţul Timiş, ar mai rămâne doar două: Sânnicolau Mare şi Jimbolia. În schimb, planul PSD nu spune nimic dspre comunele care au peste 10.000 de locuitori, pragul pentru a ajunge oraş. În Timiş sunt trei exemple de acest gen. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel contra vicecampionilor sub panou

Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații

Un operator economic din județul Timiș a fost amendat cu o amendă de 480.000 de lei de către Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Comisarii instituției au efectuat verificări în trei amplasamente, în urma unei reclamații privind executarea unor lucrări fără obținerea actelor de reglementare necesare. În urma controalelor, s-a constatat că același...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un operator economic din județul Timiș a fost amendat cu o amendă de 480.000 de lei de către Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Comisarii instituției au efectuat verificări în trei amplasamente, în urma unei reclamații privind executarea unor lucrări fără obținerea actelor de reglementare necesare. În urma controalelor, s-a constatat că același...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații
Marți, 17 noiembrie 2026, ora 17:00, la Nemesis Art Club, situat în Bastionul Maria Theresia din Timișoara, va avea loc vernisajul expoziției „Timpul – între ritm și imagine”, care reunește lucrările artistei Consuela Grigorescu și ale invitatei sale, Laura Neaga. Expoziția propune o explorare vizuală a timpului, privit dincolo de dimensiunea sa cronologică, ca experiență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timpul, între ritm și imagine! Expoziție de grafică de excepție la Bastion, cu Consuela Grigorecsu și Laura Neaga
Marți, comunitatea creativă din Timișoara este așteptată la o nouă ediție a CreativeMornings Timișoara, găzduită de Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Participarea este gratuită, pe bază de înscriere. Invitata acestei ediții este Roxana Puriș, creatoare de conținut și digital storyteller din Timișoara, cunoscută pentru modul autentic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CreativeMornings Timișoara vine la Facultatea de Arte și Design, cu Roxana Puriș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că începând de luni, 16 noiembrie 2026, vor fi operate mai multe ajustări ale orarelor de circulație pentru mai multe linii de transport, majoritatea periurbane. Vizate sunt liniile M24, M30, M35 și 5C, precum și o modificare în ceea ce privește stațiile liniei M11, pentru o mai bună adaptare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT ajustează programul de circulație pe mai multe linii metropolitane și pe o linie orășenească
Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș lansează luni, la Sala Baroc, albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”. Albumul reunește contribuțiile unor personalități din lumea artei și a cercetării istorico-artistice. Coordonator și editor al albumului este Filip A. Petcu, acesta va prezenta contribuțiile lui Cristina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul de Arte Timișoara se lansează albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”
Facultatea de Management în Producție și Transporturi (MPT) din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 13 noiembrie 2026, trei decenii de existență. Ceremonia aniversară a avut loc în Auditoriumul Centrului de Conferințe al UPT și a celebrat dezvoltarea în premieră națională a domeniului Inginerie și Management, o direcție academică menită să îmbine competențele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei decenii de pionierat la Politehnica Timișoara! Facultatea de Management în Producție și Transporturi a sărbătorit 30 de ani de la înființare
Potrivit unui scenariu prezentat de PSD drept reformă administrativă, din opt oraşe câte numără acum judeţul Timiş, ar mai rămâne doar două: Sânnicolau Mare şi Jimbolia. În schimb, planul PSD nu spune nimic dspre comunele care au peste 10.000 de locuitori, pragul pentru a ajunge oraş. În Timiş sunt trei exemple de acest gen. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori
Senatorul Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, afirmă că locul firesc al PNL Timiș este alături de USR în polul reformator, iar nu lângă PSD cum se află acum. El îi invită pe cei din PNL la discuții pentru o opoziţie puternică la PSD. La Bucureşti se vorbeşte foarte mult despre constituirea unui pol reformator, un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, invită PNL la discuţii pentru întărirea polului reformator în Timișoara și Timiș
Agenția de turism AS TOUR Timișoara vă invită să începeţi anul 2027 cu o experiență de neuitat, o excursie la Lisabona, acolo unde Europa întâlneşte Oceanul Atlantic. Lisabona este una dintre cele mai fermecătoare capitale europene, un oraș scăldat în soare, unde străduțele pietruite, tramvaiele galbene, clădirile decorate cu faimoasele plăci de ceramică azulejos și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru începutul anului viitor, AS TOUR Timișoara vă propune o escapadă de neuitat la Lisabona, una dintre cele mai fermecătoare capitale europene
În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.