Mos Craciun asteapta scrisori de la copiii cuminti

Moș Crăciun ajunge la Timișoara pe 21 decembrie și va împărți daruri copiilor care îi vor scrie cele mai frumoase epistole. Moșul așteaptă mesajele celor mici până în 19 decembrie, în cutia special pregătită lângă bradul de la Târgul de Crăciun.

mos craciun

„Am lăsat la Târgul de Crăciun, lânga Bradul de 12 m, vizavi de Atelierul Moșului, o cutie mare unde aştept să primesc scrisori de la copiii cuminţi. În seara de 21 decembrie, la ora 17, atunci când voi ajunge la Târgul de Crăciun din Timișoara, voi dărui cadouri copiilor care mi-au scris cele mai frumoase şi interesante scrisori”, a transmis Moș Crăciun. Îi pot lăsa mesaje toți copiii care nu au împlinit 11 ani şi au fost tot anul cuminţi şi ascultători. Cei care nu ştiu să scrie pot fi ajutaţi de părinţi şi bunici. Scrisorile trebuie să conţină numele, vârsta și numărul de telefon al celui care semnează scrisoarea. În cadrul spectacolului „Îl căutăm pe Moş Crăciun”, prezentat de Teatrul Merlin, cei mici vor fi premiați.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai

În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul meci oficial înaintea de marea finală

Revelaţia sezonului din prima ligă de futsal este CFR Timişoara, echipă ce a terminat sezonul regulat pe locul secund, a jucat finala Cupei şi va încheia şi play-off-ul pe locul 2, ceea ce înseamnă accederea în finala mare a competiţiei. Feroviarii mai au o singură partidă de disputat înainte de meciurile cu trofeul pe masă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul meci oficial înaintea de marea finală
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte

Descoperire macabră în zi de sărbătoare. Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, nu mai răspundea la telefon când îl contactau apropiații. Ajunși la fața locului, pe strada Iosif Octavian din Timișoara, au constatat că bărbatul se afla decedat în apartament,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Revelaţia sezonului din prima ligă de futsal este CFR Timişoara, echipă ce a terminat sezonul regulat pe locul secund, a jucat finala Cupei şi va încheia şi play-off-ul pe locul 2, ceea ce înseamnă accederea în finala mare a competiţiei. Feroviarii mai au o singură partidă de disputat înainte de meciurile cu trofeul pe masă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul meci oficial înaintea de marea finală
Fotbalul feminin a luat o amploare importantă în țara noastră chiar dacă nivelul este în continuare slăbuţ, iar ca atare, Ministerul Educației a decis să înființeze noi clase de fotbal pentru fete în cinci orașe din România. Ca urmare a colaborării de mai mulți ani cu Federația Română de Fotbal, Ministerul Educației a anunțat recent,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală
Descoperire macabră în zi de sărbătoare. Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, nu mai răspundea la telefon când îl contactau apropiații. Ajunși la fața locului, pe strada Iosif Octavian din Timișoara, au constatat că bărbatul se afla decedat în apartament,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte
Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2024 † IOAN Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului apostolic al Romei și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj SCRISOARE PASTORALĂ la sărbătoarea Învierii Domnului – 2024 Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu Preacucernici părinți, dragi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Paşti a PS Ioan Călin Bot, episcopul greco-catolic de Lugoj
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.  „Vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit este moartea.”  (I Corinteni 15, 26) Hristos a înviat!                                    Iubiți fii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Învierea Domnului a IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului
Top